Copiii purtați spun „te iubesc”

M-am gândit un pic dacă postul ăsta ar trebui să fie publicat pe blogul Larei sau pe cel al Sânzianei, având în vedere că Lara nu a fost un copil purtat. Cu ea am încercat o singură dată un marsupiu clasic și, oricât de mult mi-a plăcut teoria, practica nu s-a potrivit. Cu Sânziana, în schimb, am început tratativele de achiziționat o eșarfă pentru purtat (mai exact un sling cu inele de la Diana) încă dinainte de naștere. Prima ieșire afară am făcut-o în sling și aș fi renunțat rapid la cărucior dacă Sânzianei nu i-ar fi luat ceva timp să înceapă să-i placă. Apoi, pe măsură ce ea nu se mai dădea coborâtă din sling, kilogramele (8 la număr în prezent) care i se tot adună au început să mă rupă. Așa că am căutat alternative care să îi distribuie mai bine greutatea pe tot spatele. Deocamdată, am împrumutat un wrap elastic (mulțumim Alina!). E, în momentul în care m-am hotărât că, deși are unele lucruri care îmi plac mai puțin, spatele meu e totuși foarte fericit, am vrut să îl testez și cu Lara (aprox. 17 kg). Și știți ce mi-a zis când s-a văzut la mine în brațe? „Mami, te iubesc”. Dacă în ultimele luni mi-am dat seama că îmi pare rău că nu am știut despre purtat și atunci când era Lara mică, atunci când am auzit-o și când am văzut cum ditamai băiețoaica de 4 ani se cuibărește la mine în brațe am fost pe punctul de a izbucni în plâns și de a-i cere scuze că am privat-o de așa ceva.

Mai trebuie să mai zic ceva despre cât de bine ne e întregii familii cu eșarfa prin preajmă? Afară e zăpadă și noi reușim să ieșim cu toții. Dacă ar fi trebuit să mă bazez pe cărucior, probabil că aș fi știut doar din povești cum Lara și tăticul ei s-au dat cu sania.

Și mai e ceva care mă bucură. Lumea pe stradă se uită după noi. Unii comentează a rău, dar alții întreabă, curioși, cum vine treaba. Iar zilele trecute cineva chiar mi-a cerut detalii despre material. Din toată povestea, mi se pare important că din ce în ce mai multe actuale și viitoare mămici află despre purtat. Următorul pas sper să fie purtatul propriu-zis.

A, și nu, copiii nu „se învață în brațe”. Ei se nasc învățați să stea mult mai aproape de atât de mamele lor și cred că, după 9 luni, le ia ceva timp să se dezvețe să le audă permanent bătăile inimii și să nu mai simtă mereu că sunt „înfășurați” din toate direcțiile.

P.S. Lara improvizează diverse slinguri ca să își poarte și ea păpușile :)