Cum am supraviețuit clasei a 8-a

De fapt, acesta e titlul unei cărți pentru adolescenți. Nu știu dacă e bună sau nu, Lara n-a vrut să i-o cumpăr. Semn, sper eu, că nu are răni de vindecat. Nu sunt sigură că același lucru îl pot spune însă și despre mine.

Am lăsat să treacă ceva timp ca să îmi pot distila gândurile și trăirile de părinte de copil trecut prin evaluarea națională de clasa a 8-a. Am găsit multe argumente pentru a ține această experiență pentru mine, dar am ales totuși să scriu cum a fost pentru cei care aveți copii mai mici și urmează să treceți acest prag în anii care vin. 

O să zic de la început - Lara este încă din grădiniță în sistemul educațional Waldorf. Dacă mai e cineva care mai crede că e vorba de un sistem pentru copii "altfel" (cu toate conotațiile posibile) sau că ar fi pur și simplu anacronic, mai bine vă opriți din citit aici, pentru că nu îmi propun să scriu pentru voi. Dacă totuși vreți cu adevărat să aflați părerea mea despre Waldorf, puteți citi și ce am scris imediat după ce a terminat clasa a 8-a.

Și dacă am stabilit acest punct de plecare în poveste, o să înțelegeți de ce consider că, la orice liceu ar merge Lara, va avea parte de o experiență școlară destul de diferită de cea de până acum.

Lecția încrederii

Și totuși. Am intrat în acest joc al examenului de clasa a 8-a cât se poate de relaxate. A continuat să deseneze, să citească ce îi place, iar filme probabil că a văzut în ultimul an mai multe decât în toți ceilalți anii la un loc. Ca să nu mai zic de espadrilele pe care mi le-a cusut anul ăsta! 

În școlile Waldorf nu se folosesc manuale și nici rezultatele evaluărilor nu sunt comunicate în mod direct. Caietele ei stau însă mărturie că nu a fost vorba de niciun sprint, ci de un efort început de dinainte de acest ultim an de gimnaziu, care s-a intensificat progresiv, cu un apetit tot mai mare pentru cunoaștere.

I-am insuflat încredere cum m-am priceput eu mai bine și nu i-am aranjat niciun meditator, pentru că realmente nu am considerat că are nevoie. Știam că am de-a face cu un copil excepțional, talentat, serios, deși fără a fi excesiv de muncitor, dar mai ales care se poate evalua el însuși foarte bine și poate ajusta din mers pregătirea.

Toată perioada premergătoare - rezolvarea testelor de antrenament, urmată de alegerea profilului și opțiunilor propriu-zise - a fost de fapt un proces inițiatic, de auto-cunoaștere și de cunoaștere reciprocă de care m-am bucurat cu adevărat.

Pe tot acest parcurs, am avut sprijinul profesorilor de română și matematică de la școală. Ultima evaluare generală am făcut-o împreună prin martie, iar atunci am decis că la română e totul așezat, însă la matematică mai are niște întrebări pentru care nu e timp la clasă. Soluția a fost să găsim pe cineva de specialitate cu care să se consulte din când în când la telefon, ceea ce am și făcut. Uneori o dată pe săptămână, alteori mai rar, iar înainte de examen un pic mai des, Lara își scria pe WhatsApp nelămuririle și apoi primea câte un telefon lămuritor. 

Examenele

În ziua primului examen, a fost foarte calmă, bine-dispusă, încrezătoare. Totuși, după ce și-a verificat rezolvările, și-a dat seama că a avut unele mici greșeli. Mici. Cât de 9.70, ca să înțelegeți cât de mici.

Totuși, a picat psihic. Scriu asta pentru cei care cred că a face meditații e tot ce contează în clasa a 8-a. Ei bine, Lara a avut nevoie de o plimbare în forță cu bicicleta timp de câteva ore, venită peste un mental oricum foarte bun, ca să se poată aduna pentru al doilea examen.

Și din acesta a ieșit foarte optimistă, pentru că rezolvase toate subiectele, dar la scurt timp, din nou, a realizat că greșise pe ici pe colo. Iarăși, nimic dramatic, doar că nesiguranța sau pur și simplu această evaluare dură de galantar sunt foarte dificil de gestionat la 14 ani. Chiar și la 40 

Am discutat mult despre rolul stresului în astfel de situații și sper să fie de ajutor pe viitor. 

Notele au venit după o săptămână, considerabil sub calculele ei și ale profesorilor, mult sub nivelul pe care îl arătase înainte, la acele teste de antrenament, și sub nivelul ei general. Acesta e momentul în care m-am bucurat să știu că pot să am încredere în ea și că ea se cunoaște atât de bine încât să poată estima cu precizie ce note ar fi trebuit să ia.

Contestațiile

Nu concepeam înainte de examen să facem contestație de dragul contestației. Îi povestisem chiar cum, în facultate fiind, am contestat o singură dată o notă mică la un examen pentru care învățasem neîncetat o săptămână, iar rezultatul a fost o restanță.

Încrederea de care spuneam mai devreme m-a făcut să-i propun totuși să încercăm și a acceptat imediat, cu hotărârea cuiva care prinde un punct de sprijin chiar înainte de a se îneca. La ambele materii, chiar cu riscul de a primi note mai mici.

A urmat apoi încă o săptămână de așteptare, la capătul căreia am aflat că au fost depuse aproximativ 20.000 de contestații, în urma cărora 18.500 de note s-au modificat. Asta înseamnă peste 90%. Diferențele la recalculări au fost inclusiv de 1, 3, 5 puncte! Dar cred că ați citit deja suficient despre asta în presă.

Și pentru Lara diferențele au fost consistente și au urcat-o în clasament peste 1.300 de poziții, în București fiind circa 12.000 de candidați. Adică s-a mutat în ierarhie cu mai bine de 10%.

Nu aveam deloc conștienta acestor calcule până la aceste examene. Și nici sentimentul că niște profesori pot greși atât de mult și atât de marcant pentru viitorul unui copil, oricât de omenească ar fi greșeala.

Și poate că nici nu am fi depus contestații din principiu, făcând parte dintr-o generație învățată să accepte adeseori fără comentarii ce i se oferă dacă nu am fi avut experiența, tot de anul acesta, a cinci inspectori ANAF care ne-au calculat cinci sume diferite de plată, fără să poată explica de ce.

Opțiunile

Discuțiile despre viitor le-am început prin clasa a 6-a, cred. A fost o etapă în care m-am văzut nevoită să îi deconstruiesc visul de a face o școală profesională - pentru că ea chiar avea această perspectivă asupra vieții în care munca cu mâinile te împlinește precum nicio alta, plus că te ajută să îți câștigi relativ rapid independența. Doar că, desigur, noi trăim în România și, cu riscul de a fi acuzată de aroganță, am considerat că o școală profesională românească nu este cel mai potrivit mediu pentru un copil care deja la momentul respectiv excela la orice își propunea să facă (printre altele, interpreta roluri complexe în piese de teatru în engleza veche, cânta la flaut, făcea sport de performanță, era pasionată de istorie și geografie în așa măsură încât a adus completări la ce i-am citit din ghidurile turistice în vacanță, dar doar pentru că pe atunci încă nu descoperise cu adevărat anatomia, fizica și chimia).

Pe parcursul clasei a 7-a, discuțiile au luat o nouă direcție și dorința ei de a deveni medic a început să fie tot mai clară. A fost destul de simplu să ajungă apoi la concluzia că vrea să meargă la liceu la o clasă cu profilul "Științele naturii" și, pentru că vorbește o engleză peste media vârstei, i-am sugerat să adăuge și opțiunea "bilingv".

Pentru cine nu știe, în acest moment pentru liceele teoretice copiii pot opta între Matematică-informatică, Științele naturii, Filologie și Științe sociale, în unele cazuri cu opțiunea de a studia în regim bilingv sau intensiv o limbă străină. Fiecare dintre aceste clase are un cod. După ce copiii dau probele de evaluare națională - română, matematică și, unde e cazul, limba maternă, își fac un top personal cu aceste coduri. Pentru București, poți completa până la 280 de coduri. Media de la evaluarea națională are o pondere de 80% în nota finală, restul revenind mediilor din clasele 5-8, iar în funcție de această notă totală cresc sau scad șansele pentru ca una dintre primele opțiuni de pe listă să iasă cea câștigătoare la repartizarea computerizată. Diferențele sunt date de sutimi și, cel puțin pe baza situației de până în 2020, notele sub 9 te direcționează fix spre acele școli profesionale la care am negociat asiduu să nu meargă. 

Liceele

Din păcate, combinația "Științele naturii" cu profil bilingv este destul de rară și nu se regăsește la multe printre liceele pentru care ar fi putut opta un elev de nivelul ei în București. De aici nu a mai fost decât un pas până la a ne întreba totuși ce diferențiază aceste licee sau "ce le recomandă", ca să folosesc o expresie la modă. Dacă din alte țări am auzit de prezentări de licee organizate special pentru copiii de clasa a 8-a, la noi e un fel de radio șanț. Întrebi în stânga și-n dreapta cine ce știe și apoi încerci să ghicești cam unde ți-ar plăcea, desigur fără să omiți din calcul cât de complicat va fi să înfrunți, zi de zi, timp de patru ani, traficul bucureștean.

Noi ne-am orientat cât de cât după o combinație de povești auzite și informații de pe site-urile liceelor. Niște amici ne-au povestit că au încercat să viziteze câteva licee, ca să ajute copilul să își formeze o părere directă. N-o să vă zic decât că au reușit într-un singur caz și că interacțiunile cu personalul de la celelalte licee sunt demne de Caragiale. Și nu pot decât să-i cred, având în vedere că noi am încercat să vizităm liceul la care a intrat, după examene, chiar după înscriere, și nu am reușit. Dar desigur, ne consolăm cu gândul că din toamnă îi va învăța toate cotloanele. 

Cu acest top personal complet subiectiv al liceelor în minte, am încercat să o convingem pe Lara să pună pe listă toate opțiunile disponibile. Dar a rămas foarte hotărâtă pentru o listă scurtă și unidirecțională cu clase de Științele naturii (și în foarte puține cazuri și Matematică-informatică, dar doar ca opțiune secundară, ceea ce oricum contravenea ordinii mediilor probabile de admitere), la întocmirea căreia mi-a plăcut că a luat în calcul și existența unui club de teatru - principalul ei hobby. Cu alte cuvinte, lista ei de opțiuni a fost pur și simplu lista dorințelor, ignorând orice fel de statistici și calcule probabilistice. Practic, la oricare dintre liceele de pe listă ar fi intrat, aveam certitudinea că s-ar fi simțit confortabil. 

În concluzie, după fix o lună, aventura noastră s-a încheiat - sau, de fapt, abia începe - cu a treia opțiune de pe listă, în contextul în care am pus doar un liceu la care știam în principiu că nu prea sunt șanse să intre. Partea cea mai bună este că algoritmul repartizării computerizate a ținut cont și de criteriul prieteniei și va putea să-și continue cea mai longevivă relație, de la grădiniță (de unde sunt și mânuțele de mai jos).

Îi doresc tare mult o experiență valoroasă, în care să nu se piardă pe sine, și la capătul căreia să urmeze noi oportunități. Iar pentru părinții și copiii care vin din urmă către acest prag de evaluare națională, nervi tari și multă auto-cunoaștere. Cred că e cea mai bună soluție în fața sistemului ăsta strâmb.