Cu mare bucurie și entuziasm am constatat că Lara a ajuns la vârsta la care poate începe să meargă la diverse cursuri pentru copii. Oferta e bogată, n-ai cum să faci o selecție temeinică decât dacă ai o armată de prieteni cu copii ceva mai mari care să le fi testat înainte. Și cum nu e cazul, Lara fiind testerul în gașca noastră, am pornit la drum fără așteptări, doar ca să încercăm. A fost întâi înotul, iar mai nou a început pictura. Toate bune și frumoase la ambele (admirați prima pictură sub îndrumare – cele de la grădiniță sunt la liber 100%), mai puțin la finalul fiecărei ore de curs, când copiii primesc bomboane!!! Nu, nu m-a întrebat nimeni la înscriere dacă sunt de acord cu așa ceva. Nu mai zic că poate, din diverse motive (boală, tratament etc.), copilul n-ar avea voie. Lara nu e învățată nici cu bomboanele și, nici cu ideea de recompensă materială. Și nici nu vrem să se învețe. Așa că ce să facem? Să renunțăm la cursuri? Mă gândesc ca de acum încolo, la înscriere, să fac o întrebare eliminatorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu