A avea un copil (darămite doi) implică întâlniri mult mai dese cu medicii, de felurite specialităţi începând cu ginecologul, trecând apoi pe la ecografist - asta evident înainte să vină bebe, apoi neonatolog, pediatru, dar şi ortoped, oftalmolog, ca să vorbim doar de strictul necesar, în cazul în care totul decurge bine. Noi am avut noroc şi nu prea. Adică nici nu pot spune că am trecut prin multe cu fetele, dar nici acasă de capul nostru nu am stat, având în vedere că ambele au avut ceva probleme cu picioarele şi cu ochii încă de la început.
Poveştile despre sistemul medical din Romania sunt multe şi, din păcate, majoritatea foarte triste. Pentru noi, cea mai cruntă întâmplare a fost când Lara s-a lovit la cap şi ne-am dus noaptea la camera de gardă de la Grigore Alexandrescu. Stiam spitalul, mai fusesem la diverse consultaţii, aşa că cenuşiul - în toate sensurile posibile - sălii de aşteptare a trecut cumva neobservat. Oamenii aveau să ne sperie de data asta. O doctoriţă ameţită a concluzionat rapid că n-are nimic la cap, nu de alta dar tomografie nu îi puteau face, în schimb ne internează pentru indigestie. !?!?! Mai pe larg, Lara s-a lovit dimineaţa, iar toată ziua a fost în regulă. Seara am fost la tuns, iar acolo, de sub claia de păr, a răsărit ceva ce părea a fi o vânătaie galbenă, cum ar veni mai veche. Ajungem acasă şi ne băgăm la baie, să spălam părul tuns, iar Larei i se face rău. Adoarme brusc, apoi se trezeşte vomitând. Din toată această poveste, doctoriţa trage concluzia că vanătaia e acolo pentru că eu îmi bat copilul şi deci mai bine să rămânem internate pentru indigestie. Eu am refuzat însă internarea, preferând să merg la un alt spital, unde chiar puteam verifica dacă e ceva în neregulă la cap. In fine, într-o altă cameră de gardă, alături de copii într-adevăr bătuţi de părinţi şi alcoolici în fibrilaţii, un neurochirurg ne confirmă că Lara nu are nicio problemă şi insistă că tot ce s-a petrecut în acea seară a fost o serie nefericită de coincidenţe - rău i s-a făcut de la apa prea caldă din baie, iar vânătaia galbenă nu pare sa fie vânătaie. O altă doctoriţă, minunată de această dată, ne spune două zile mai tarziu că de fapt vânătaia este o eczemă.
Avem însă şi poveşti din categoria „am întâlnit şi spitale fericite”. Este o întâmplare cu Sânziana. În decembrie, am răcit eu foarte rău, Lara mult mai uşor, iar apoi junioara, într-o formă destul de gravă pentru un bebeluş de numai trei luni. Iniţial nu m-am îngrijorat, dar a apărut pe fir şi o laringită, care este foarte periculoasă la copiii mici. Aşa că ne-am făcut bagajele şi ne-am internat. Am fugit de Grigore Alexandrescu cât am putut, am strâns din buzunare şi ne-am dus la un spital particular. Am avut o rezervă cu două paturi - unde putea dormi şi tatăl - şi pătut de copil, baie proprie, aer condiţionat şi în general tot ce e nevoie pentru un confort specific secolului 21. Un medic dedicat, care trecea des să vadă ce efecte are tratamentul şi cu care am putut vorbi în voie despre copilul meu. După două zile a venit şi Lara în vizită şi a rămas cu impresia că la spital e bine, aproape că nu mai voia să plece acasă. Peste tot erau lucruri colorate, desene, jucării, iar lumea îi zâmbea frumos.
Astăzi a trebuit să mergem cu ea la analize. De sânge. Ştiu unii adulţi care se pregătesc cu săptămâni înainte să fie nevoie să li se ia sânge şi la momentul respectiv tot tremură de frică. Dar Lara a primit azi o diplomă de curaj. Şi asistenta i-a cântat în timp ce îi recolta. Şi i-a spus că dezinfectantul e de fapt parfum pentru fetiţe şi că vine un fluturaş să se aşeze la ea pe mână. Şi când pleacă fluturaşul punem un abţibild colorat în locul acela, să-i amintească de fluturaş. Abţibild pe care a putut să şi-l aleagă singură. Şi şi-a mai băgat în ghiozdănel un abţibild şi o broşură cu desene. Şi s-a dus la grădiniţă să povestească la toată lumea cum a fost ea la analize.
Clinica la care am dus-o astăzi face parte din aceeasi reţea cu spitalul în care am fost internată cu Sânziana. Intenţia mea nu este să le fac reclamă, deşi ar merita. Îmi dau seama însă că tarifele lor sunt prohibitive pentru cele mai multe familii. Dar îmi doresc ca standardele lor să fie standardele sistemului medical din România. Sau măcar, pentru început, ale serviciilor pentru copii.
PS: Sunt unele voci care spun că medicii de la stat sunt mai buni decât cei din privat. Medicii din privat vin de la stat. Dar cumva pare că mediul de la stat le anulează competenţele, în vreme ce condiţiile din privat le amplifică. Cu excepţii de ambele părţi, desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu