Sora cea mare

Se spune că atunci când în familie apare un bebeluș, copiii mai mari trec printr-o perioadă de regres. Cum ar veni, încep și ei să se bebelușească, să ceară mai multă atenție, să își dorească din nou să fie ținuți în brațe, deși sunt deja extrem de independenți, iar în cazurile extreme să se întoarcă, temporar, la scutece, suptul degetului sau a suzetei la care anterior renunțaseră, să vorbească prefăcut ca un copil mai mic și altele asemenea.
După un pic mai mult de șase luni de când o avem pe Sânziana printre noi, ieri am avut o discuție detaliată cu educatoarea Larei în care mi s-a confirmat ceea ce mi-era cumva teamă să proclam cu voce tare și răspicat: fetița noastră cea mare a trecut cu bine acest test. Singura schimbare mai importantă pe care educatoarea spune că a observat-o este că, mai nou, se joacă uneori cu păpușile, care sunt evident bebeluși și au nevoie să fie schimbați, hrăniți și ținuți în brațe. Din asta înțeleg că a reușit să transfere asupra păpușilor toate manifestările pe care ar fi trebuit să le aibă ea. În plus, se pare că Lara este singura dintre toți copiii de la grădiniță cu frățiori sau surioare care vorbește despre junioara familiei, iar acest lucru se întâmplă firesc, relaxat, ca despre o realitate asumată.
Acasă, totuși, n-aș zice că doar unele dintre jocuri s-au schimbat. La puțină vreme după ce s-a născut Sânziana, spunea des „te iubesc”, așteptând un răspuns similar. Cu siguranță a cerut mai mult ca de obicei să fie ținută în brațe și să aibă, uneori, timp doar pentru ea din partea părinților. De asemenea, a avut şi ea câteva momente în care a cerut insistent scutec (o dată chiar şi l-a pus), în care stă cu degetul în gură - ceea ce n-a făcut deloc când era mică. Şi deseori „împrumută” suzeta Sânzianei, în ciuda vociferărilor noastre, şi vorbeşte peltic. De dimineaţă îi spunea - în glumă, ce-i drept - Sânzianei că a mâncat ea tot laptele din „ţiţi”.
Cel mai complicat e seara, când ambele fete trebuie îmbăiate, hrănite și culcate contra cronometru, iar Lara vrea, pe bună dreptate, și poveste. Cu mama. Iar Sânziana și ea încearcă să adoarmă. Doar cu mama. Foarte rar reușim să aibă fiecare după cum își dorește. Însă cel mai adesea Lara cedează și o face cu o maturitate care mă umple de mândrie și ușoară neliniște, în același timp: când a crescut fata mea așa mare?
Trăgând linie, integrarea Sânzianei și adaptarea Larei (și a noastră, a părinților) la noua configurație a familiei pare să se fi încheiat cu bine. Răsuflăm ușurați și dăm drumul la distracție!