marți, 15 martie 2011

Trusa noastră de bulinuţe


Nu ştiam aproape nimic despre homeopatie până când am ajuns cu Lara la grădiniţă. Auzisem de celebrul Oscilloccinum şi încercasem la fel de celebrele siropuri de imunizare care se găsesc în toate farmaciile, dar cam atât. Eram în schimb exasperată de reprizele de răceală care debutau invariabil cu febră mare, de aproximativ 40 de grade, şi aveam deja experienţă la împachetat în prosopul ud - părinţii care au încercat aşa ceva ştiu că nu e puţin lucru.
Desigur, la puţin timp după ce a început să se împrietenească cu noii colegi, Lara s-a împrietenit şi cu viruşii lor. Din fericire, însă, acesta avea să fie începutul unei relaţii pe termen lung, între noi şi homeopatie. Fiind vară, rezultatele nu au fost spectaculoase de la început, dar din toamnă ne-am pus şi pe o cură de imunizare personalizată, iar bilanţul după prima iarnă de grădiniţă a fost cât se poate de uimitor: trei răceli uşoare, nicio repriză de temperatură mai mare de 38,5 de grade. Aveam să aflu în lunile respective că Oscilloccinum a ajuns să fie dat prea adesea de medici alopaţi care nu evaluează simptomele copiilor din perspectiva homeopată. Spre exemplu, medicul nostru homeopat schimbă remediile recomandate în funcţie de stadiul virozei.
Timpul a trecut şi ne-am tratat cu toţii pentru diferite afecţiuni doar cu granule homeopate şi tincturi. La un moment dat, Bogdan a avut un streptococ pentru care prima indicaţie ar fi fost, evident, antibioticul. Surpriză (sau nu), analizele au ieşit negative după un tratament exclusiv homeopat. La rândul meu, am luat remedii homeopate imediat după naşterea Sânzianei, iar refacerea a fost extrem de rapidă comparativ cu naşterea anterioară. Desigur, exemplele sunt mult mai multe, am vrut doar să punctez că situaţiile în care ne-am bucurat de efectele remediilor au fost variate.
Îmi propusesem să scriu toate acestea acum mai bine de o lună, când am auzit că urmează să se organizeze un protest împotriva homeopatiei. Apoi, mi-am spus că poate e mai bine să ţin pentru mine veştile bune. Dar în ultimele săptămâni parcă am început să aud tot mai multe inepţii despre remedii şi medici homeopaţi. Ni s-a întâmplat chiar ca de la farmacie să fim trimişi înapoi la medic, deşi ştiam exact ce voiam. Doar că oamenii au început să se ferească, să fie suspicioşi.
Nu mai zic decât că le doresc tuturor să găsească metodele cele mai bune pentru a-şi menţine copiii şi pe ei înşişi cât mai sănătoşi. A, ba nu, ar mai fi ceva de zis: remediile sunt, în medie, mult mai ieftine decât medicamentele şi, deloc de neglijat, ocupă mult mai puţin spaţiu. În imagine e o trusă foarte cuprinzătoare pentru majoritatea afecţiunilor pe care le poate avea un copil în mod obişnuit într-un an de zile, mergând în colectivitate.

2 comentarii:

ioanam spunea...

La recomandarea voastra am intrat si noi in "programul" de tratament homeopat si sunt cat se poate de incantata de rezultate. de aproape doi ani Stefan nu a mai inghitit niciun fel de antibiotic iar contactul cu virusii prietenilor de la gradinita nu s-a lasat decat cu raceli usoare. ca reper - in primele sase luni de la intrarea in colectivitate nu a facut deloc febra :). Multumim pentru sugestii :)
ioana

Mama spunea...

Ma bucur mult! Asta e si motivul pentru care am scris - sa aud de cat mai multi copii sanatosi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...