Fumuri

Când mă apropii de un părculeț cu leagăne și tobogane mă izbesc două lucruri: strigătele copiilor și mirosul de fum de țigară. Ce caută împreună nu știu. Chipurile, copiii respectivi au ieșit la aer. Dar aerul e neclintit pe căldură. Așa că fumul rămâne și el pe loc atât timp cât părinții îl suflă cu îndârjire de pe băncile unde stau la taclale.
N-am nimic cu fumătorii, fie ei și părinți, e alegerea lor, dar consider că libertatea lor se termină acolo unde începe libertatea mea de a-mi duce copilul în respectivul loc de joacă. Iar cu decizia de a pune fumul de țigară și copiii la un loc nu sunt de acord.
Noi aseară am intrat mai devreme ca de obicei în casă, întrebându-ne de ce mai ieșim...