Continuăm să numărăm

Pe Calea Victoriei, Lara vede pe Muzeul de Istorie scris 125. Mă întreabă dacă atâția ani are clădirea. Îi spun că nu, că e vorba de o companie veche de 125 de ani care își face reclamă acolo. Vedem pe colțul clădirii anul în care au fost încheiate lucrările de construcție. Mă întreabă: „Deci, câți ani are clădirea?”. Continuăm să mergem până la biserica Stavropoleos, care are schele.
- De ce are schele?
- Pentru că e veche și se renovează.
- Cât de veche?
- Păi hai să vedem. Uite, e construită în 1724.
- Deci câți ani are?
- 287.
- Și  deci cu câți ani e mai veche decât prima clădire?
Ajungem apoi la o piesă de teatru. Actrițele aduc pe scenă o bărcuță din hârtie din care scot una mai mică și apoi încă una și mai mică și tot așa... Copiii se uită ca vrăjiți. Lara sparge liniștea: „Uite mama, sunt zece bărcuțe”.
Seara la culcare, citim o poveste care se termină cu „și au trăit fericiți mulți ani”. Cât de mulți ani?, mă întreabă firesc. Răspund că vreo 70-80. Îmi ia cartea din mână și, foarte hotărâtă, dă pagină după pagină. Mă gândesc că e nemulțumită de răspunsul meu și caută o altă variantă. Când o întreb ce face îmi spune că numără paginile. La final, chiar înainte să adoarmă, numără și câte povești mai sunt în aceeași colecție. Și încă nu i-am spus că poate să numere și oi...