Părinți în misiune

Întâi, am citit un articol care m-a pus pe gânduri. N-am putut să zic nici da, nici nu. Adică nu, eu n-am făcut copii cu o misiune în cap și nici măcar după o vreme nu mi-am propus un scop anume cu ei.
Dar parcă nici ideea de a-i crește în „zig-zag”, cum zice articolul, nu-mi pare strălucită. Mi se pare mai normal să încerci să fii coerent în decizii și da, cumva, firesc să ai o strategie atunci când vine vorba de ce povești să le spui sau citești, cum să reacționezi la lucruri cu care nu ești de acord, ce alimente să se regăsească mai rar sau deloc în meniul lor etc.
În fine... Cu dilema asta mare în gând m-am nimerit apoi la o întâlnire cu părinții din grădiniță. Iar una dintre temele de discuție, propusă de educatoarea principală, a fost ce ne-am propus să realizăm cu copilul nostru în ultimul an și dacă am reușit sau nu. Să realizăm, adică misiune, nu?! Și deci, după câteva clipe de descumpănire, am reușit să identific o realizare și o nerealizare majoră cu Lara în ultima perioadă. Ceea ce înseamnă că, fără să conștientizez, am avut o misiune. Ba chiar mai multe.
Cât privește cele două abordări educaționale menționate în articol - un individ fericit sau un bun cetățean - eu sper să se poată îndeplini amândouă în același timp.