Cum ne plac nouă petrecerile

Deși sunt încă datoare cu povestea petrecerii tematice de la 4 ani, mă pun pe scris despre cea de anul acesta, că e mai proaspătă. Cumva însă, tot cu cea cu prințese de anul trecut trebuie să încep, pentru că ea mi-a deschis apetitul pentru pregătitul cu mintea și cu mâinile mele a zilei de naștere pentru Lara. Deocamdată :)
Așadar... anul trecut am făcut trei zile întregi baghete de zâne și zâni și coifuri pentru prințese și cavaleri. Toți copiii și părinții invitați și-au închiriat sau măcar improvizat costume și au învățat câteva dansuri medievale cu ajutorul celor de la Trei Parale. Petrecerea propriu-zisă a fost însă perturbată de un dragon care a furat costumele, lăsate deoparte pentru atelierul de pictat castele de carton. Tot ce a urmat apoi au fost de fapt probe la care ne-a supus dragonul pentru a recupera costumele.
Anul acesta, Lara a cerut o petrecere cu clovni. Aparent simplu, dar la un gând mai atent foarte complicat. Pentru că majoritatea clovnilor sunt, astăzi, pur și simplu tembeli. Pentru că nu toată lumea e dispusă să se relaxeze și să râdă doar pentru că în cameră e cineva care face glume sau diverse giumbușlucuri. Și pentru că pregătirile au durat ceva mai mult de data asta.
O săptămână întreagă am făcut ciucuri de lână pentru decoratul sălii, am cumpărat, spălat și apoi prins elastice pentru 40 de nasuri roșii, am făcut invitații în formă de cort de circ, cu cortină și cupolă, am căutat diverse alte accesorii pentru o petrecere cu nasul roșu. Familia co-organizatoare a muncit și ea cu spor la papioane și broșe din diverse materiale cu dungi și buline, numai bune de înveselit atmosfera.

Costumațiile noastre au fost improvizate foarte rapid înaintea petrecerii: Lara a purtat haine obișnuite într-o combinație neobișnuită, Sânziana a fost foarte mândră într-un tutu roz de-al Larei, eu mi-am cusut pe umărul unui banal pulovăr un papagal de care au tras toți copiii, iar Bogdan a avut o cravată din fetru roșu cu aplicații verzi.
Cei doi animatori clovni - care au fost cam a patra alegere și pe care îi recomand cu drag - nu au pictat pe nimeni pe față și nici nu au făcut aripi sau diverse figurine din baloane. Au conceput în schimb un scenariu care presupunea ca toți copiii să călătorească dintr-o țară într-alta cu un balon imaginar în căutarea bucuriei pierdute de unul dintre clovni. În fiecare țară treceau prin diverse probe (jocuri), iar la final, în Țara Bucuriei, aflau că de fapt fiecare trebuia să îi facă clovnului trist un dar colorat (un desen) pentru a-i readuce zâmbetul pe buze.
Nu știu dacă a fost cea mai reușită petrecere. Au existat cu siguranță și momente în care numărul mare de copii a depășit capacitatea de concentrare a celor doi clovni. Am aflat cu ocazia aceasta că recomandarea în stilul educației Waldorf este ca numărul invitaților să fie mai mare cu unu decât vârsta pe care o împlinește copilul sărbătorit.
Faptul că părinții nu s-au mai implicat atât de mult ca anul trecut a atârnat de asemenea la apariția unor momente de dezordine.
Nu mai zic nimic despre mâncare și băutură, deși ne-am străduit destul de mult și la acest capitol.
Dar toată punerea în scenă va rămâne pentru familia noastră o amintire de neprețuit pentru multă vreme. Și cu siguranță o experiență foarte diferită de închirierea unui loc de joacă obișnuit, unde părinții stau la locul de fumat, iar copiii aleargă în toate direcțiile ca într-un veșnic joc cu indieni și cowboy.

PS: Nu mă consider deloc o persoană creativă. Sunt convinsă că, făcute de cineva cu mai multă îndemânare, decorațiunile ar fi putut fi imaginate și realizate mult mai bine. Dar am pus suflet în ele, de fapt în petrecerea copilului meu, și mi-ar plăcea să facă asta și alți părinți, mai mult sau mai puțin pricepuți.