Din Paris - episodul „Pianul”

În apartamentul în care am stat la Paris am avut o pianină. Doamna care ni l-a închiriat este muzician profesionist și ne-a spus că și unii dintre vecini îi sunt colegi de meserie.
Lara a descoperit pianina în chiar prima dimineață. Sânziana nu a întârziat nici ea, desigur... Însă pentru Lara, ceea ce la început a fost doar o joacă, s-a transformat în scurt timp în interes adevărat. Notele le știa deja grație cântecului „Do e o doamnă cam voinică / Re un rege mustăcios... ”. A numărat de câte ori apare nota do pe claviatură. A învățat despre sunete joase (mai greu de suportat de către vecini) și sunete înalte (preferabile pentru exerciții). A încercat efectele pedalelor.
Acestea fiind zise, ne gândim să căutăm profesor. Dar... Cernovodeanu e un nume care mie îmi produce fiori. Ideea de lecții de pian în sine îmi trezește niște amintiri nu în totalitate plăcute. Timpul de joacă e oricum prea scurt. Am auzit păreri cum că pentru a citi partituri trebuie să știi întâi să scrii și să citești litere.
Voi ce știți? Orice fel de experiență e binevenită.