Primul băiat

Ei bine, se întâmplă. Un băiat e îndrăgostit de Lara. Întâi, i-a spus mamei lui că și-a făcut o prietenă. Apoi, că dacă vreun copil o să vină să o atace cu cuțitul el o s-o apere. Pentru că o iubește. A crezut că, implicit, și ea îi va împărtăși sentimentele. Când totuși reacția ei a întârziat, i-a spus mamei că o mai așteaptă doar o zi să vină „să se îndrăgească”.
Se joacă zilnic împreună la grădiniță și el povestește acasă entuziasmat ce bine a fost. Când a aflat că e bolnavă a cerut să vorbească cu ea la telefon și am aflat ulterior că i-a dat sfaturi despre cum să stea când vomită, i-a spus ce medicamente îi plac lui la gust și a invitat-o la el, precizând că ar putea să stea și în camere diferite, ca să nu îi dea boala.
Când mi-a povestit mama lui, am crezut inițial că e o exagerare, că nu poate fi vorba de îndrăgosteală la vârsta asta. Și apoi i-am văzut împreună. El, un băiat cu un an și jumătate mai mic decât ea, veșnic în mișcare, foarte independent și hotărât în tot ceea ce face, îi zâmbea și îi vorbea cu răbdare, era pentru prima dată în ochii mei cald și calm.
Și ea îmi povestește despre el. Îmi spune că e prietenul ei și că se înțeleg bine. Educatoarele au observat că se joacă mult împreună, deși el e nou în grădiniță. Eu sunt emoționată.