Trist, dar adevărat

Din Dilema Veche:

● Mi-am petrecut o jumătate de oră în micul loc de joacă pentru copii din spatele blocului. Un loc aparent vesel – copiii se dau pe tobogane şi se joacă în nisip, părinţii (bunicii, bonele etc.) stau înşiraţi pe cele patru bănci şi îi supraveghează. Dacă eşti atent însă, vei observa că nu există nici o comunicare între cele două grupuri. Vorbele celor mari către cei mici sînt, de fapt, nişte zbierete care se rezumă la: „Maria, lasă-l în pace pe băieţel!“, „Matei, nu mai arunca cu nisip!“, „Alexandru, dă-te jos de acolo!“, „Ioana, nu băga mizeria aia în gură!“ etc. După o jumătate de oră mă durea capul şi aveam senzaţia că asistasem la un spectacol cu nişte animăluţe într-o cuşcă şi cu dresorii lor. (A. P.)