Din Paris - episodul „Locuri de joacă”

Joaca a fost un element important în excursia noastră. Vreau să lămuresc din capului locului că, deși ne-a trecut prin cap, nu ne-am dus la Disneyland. Pentru că am ajuns la concluzia că, uneori, din dorința de a le oferi totul copiilor noștri, se întâmplă să le oferim prea mult. Iar Disneyland e prea mult, după părerea mea. M-am întrebat pentru o clipă cum cred că m-aș simți eu, ca adult, după o zi petrecută acolo. Și primele cuvinte care mi-au venit în cap au fost obosit, aglomerat, copleșit.
Prin urmare, joacă mai deosebită a fost pentru noi învârtitul în toate carusele care ne-au ieșit în cale, o jumătate de zi petrecută în Jardin du Luxembourg și o zi întreagă în Cité des Sciences et de l'Industrie. Despre aceasta din urmă o să povestesc însă într-un episod separat.
Jardin du Luxembourg este astăzi vedeta. Când le-am propus să mergem într-un parc, entuziasmul a fost mediu. Dar ziua petrecută acolo rămâne una dintre cele mai frumoase.
În primul rând spațiul imens în care Lara s-a putut desfășura a contribuit mult la starea de bine. Apoi, a rămas fascinată de familiile care lansau la apă bărcuțe. Ceva ce trebuie neapărat să încercăm și noi la primăvară.

Aranjamentele florale, scările, statuile, scaunele pentru întins la soare - toate au pus-o în mișcare. Până la locul de joacă... Prima surpriză a fost că a trebuit să plătim intrarea într-un spațiu aparent foarte asemănător cu ce avem și acasă, printre blocuri. 2,5 euro pentru un copil și 1,2 euro pentru un adult, intrarea fiind valabilă toată ziua. Nici acum nu înțeleg exact de ce se plătește accesul. Într-adevăr, spațiul este în stare foarte bună, dar nu cred că ăsta este motivul. Poate pentru că Jardin du Luxembourg e un parc foarte aglomerat, cu lume de toate felurile, și ideea e să fie un spațiu închis, oarecum protejat?
Cert este că locul acesta de joacă mi-a produs o revelație tristă: în București sunt foarte puține spații de joacă adaptate vârstei de 5-6-7 ani, când copiii încă au nevoie de multă mișcare în aer liber, dar leagănele și toboganele sunt deja prea banale pentru ei. Am rămas uimită de îndemânarea cu care Lara s-a dat de nenumărate ori cu tiroliana, având totodată suficientă răbdare să stea la rând de fiecare dată, apoi cum s-a cățărat în vârful unei piramide construite dintr-o încrengătură de sfori sau cum a reușit să-și mențină echilibrul pe un butoi culcat.

 

Ceva oarecum asemănător am văzut la noi doar în preajma celor câteva spații de joacă sub formă de castel - am scris deja despre cel din Parcul Izvor, dar mai sunt și în Parcul Floreasca și în Tineretului - și de tiroliană am auzit și în IOR.
Oricum, bine că a venit frigul și avem timp până la primăvară să mai descoperim, dacă există, locuri adaptate noii etape.