Am scris zilele trecute despre petrecerile de zi de naștere altfel decât la un loc de joacă. Sunt sigură că dacă părinții și-ar dori să se implice în desfășurarea acestor petreceri și să nu mai vadă în ele o fereastră de o oră pentru ei înșiși, locurile de joacă - acum toate la fel - ar fi mai puține sau ar arăta cu totul altfel. Un mic efort de imaginație din partea celor mari ar aduce celor mici mai multă bucurie decât transpirație.
Mă deranjează haosul care se creează în astfel de locuri, chiar și atunci când e invitat un așa-zis animator. Am senzația că cineva ia copiii, îi pune într-o oală și îi lasă acolo să fiarbă. Și cine trebuie să scoată la final castanele fierbinți? Părinții, desigur, cu inevitabilele discuții: „Mai stau un pic. Doar un minut, te rog eu mult...”
Felul în care părinții pierd aici contactul cu copiii (unii chiar pleacă de tot, la cumpărături sau aiurea) nu mi se pare deloc în regulă. Și nu pentru că aș avea o problemă cu tăierea cordonului ombilical, ci pentru că mă gândesc că și eu m-aș simți stingheră dacă aș fi dintr-o dată singură într-o încăpere cu mai mulți oameni pe care nu-i cunosc. Desigur, un adult are mai multe pârghii pentru socializare, așa că o astfel de situație are, în general, premisele să se încheie cu bine. Dar pentru un copil stinghereala asta - deseori amplificată chiar de părinți sau animatorii care trag de ei să îi implice în „joc”, pentru a-i abandona după numai câteva minute - poate să se transforme în ceva mai mult - o independență prost înțeleasă, un spirit de frondă fără cauză.
În definitiv, eu în copiii care pleacă de la un loc de joacă de interior nu am văzut în general decât o acumulare de energie, nicidecum o descărcare, așa cum ar fi aparent de așteptat. Am văzut-o și la Lara, atunci când i-am făcut ziua de naștere la 3 ani, și pentru data următoare am căutat altceva. Și am găsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu