Desene animate la Ateneu

N-am mai scris despre spectacolele din seria „Clasic e fantastic”, deși Lara e spectator fidel. Mă obișnuisem cu ideea că e un proiect demn de toată lauda și l-am simțit chiar că evoluează, din punct de vedere organizatoric. Trebuie neapărat să spun și că a atras de partea sa sponsori din rândul editurilor de carte, iar copiii care cântă sau răspund corect întrebărilor din spectacol primesc acum în dar povești și nu cutii cu bomboane de ciocolată, ca în sezonul trecut. Și da, eu sunt cea care le-am sugerat să facă asta - sper doar că nu am fost singura.
Duminica trecută a fost o ediție despre vocea umană, care a început simpatic cu cântecul din „Pisicile aristocrate” despre game, arpegii și solfegii interpretat pe rând de un cor de copii de la o grădiniță și de o parte din corul filarmonicii „George Enescu”. Au urmat apoi alte momente frumoase, însă și un număr care m-a dezamăgit. A fost un număr susținut de actorul Mihai Bisericanu, foarte strident - am văzut mai mulți copii care și-au acoperit urechile cu mâinile. Mergând pe ideea că vocea umană are diferite tonalități și timbre, el a imitat mai multe personaje de desene animate, rugându-i pe copiii din public să le recunoască. Nici nu știu dacă să mă bucur că noi (atât eu cu Bogdan, cât și Lara) am recunoscut un singur personaj - Winnie - sau să mă întristez că toți ceilalți reacționau de la primele cuvinte.
Așa că acum, pe lângă faptul că sunt o mamă care nu e de acord cu ciocolata ca recompensă, mai sunt și o mamă care i-a tăiat copilului „porția” de desene. Am chestionat-o apoi pe Lara, să văd cum a perceput ea frenezia cu care ceilalți copii strigau numele personajelor de desene animate. Mi-a spus că probabil ei se uită mult la Minimax, iar ea are Minimax doar la Bubu. N-a părut deloc frustrată.
În schimb, eu mi-am amintit că am văzut recent o doamnă psiholog vorbind la o emisiune pentru mame despre faptul că, la 3-4 ani, atenția copilului poate rămâne asupra unei activități timp de cinci minute. Imediat după, a vorbit despre posibile sancțiuni pe care părinții să le aplice copiilor dacă aceștia nu fac ce li se cere, punând pe listă și reducerea timpului de privit la desene animate de la o oră la jumătate de oră. Trecând peste faptul că nu înțeleg cum ar putea fi asta o sancțiune, nu mi-e clar nici ce face copilul în restul de 25, respectiv 55 de minute cât pare să se uite la un ecran. Probabil însă că la mine e problema, dacă atâția copii care merg la Ateneu știu atât de multe personaje...