marți, 30 iunie 2020

Despre petreceri toamna

Știu, știu, e vară în toata regula afară și, mai mult, vara asta nu e chiar cel mai potrivit moment să ne gândim la petreceri. Cel puțin nu pentru noi, ăștia sensibili, care ne lăsăm "manipulați" și purtăm "botnițe", pentru că nu vrem să luăm și nici să dăm un virus "imaginar".
Dar, tocmai în acest context deosebit, am avut un răgaz să discut cu Lara despre zilele ei de naștere. Care sunt în noiembrie. Când nu intră în discuție niciun fel de spațiu exterior, oricât de mult și-ar dori ea să-și invite prietenii la o drumeție pe munte, o cursă cu bicicletele ori la orice altă activitate, doar afară și în mișcare să fie, așa cum îi e felul.


Așadar, am făcut împreună o listă a ultimelor șapte petreceri pe care i le-am organizat (de la 7 la 13 ani), care sperăm să inspire și alți părinți de copii născuți în sezonul rece și care vor să ocolească capcanele aniversărilor la care toată lumea a mai fost deja de mai multe ori și toți invitații (eventual și părinții) stau cu nasul în telefoane.

  • La 7 ani ne-am lipit de o minunată șezătoare de instrumente - copiilor le-au fost prezentate diferite instrumente muzicale mai puțin obișnuite și au putut să le și testeze. Un tort și ceva joacă liberă la final și toată lumea a fost mulțumită. (Rămâne în istorie ca aniversarea la care toți invitații au fost băieți - asta ca să nu primesc comentarii cum că avem doar petreceri de fete...)
  • La 8 ani ne-am aciuat într-o cafenea cu prăjituri de casă (primul criteriu în alegerea locului) și cu multe board games la dispoziție. Fiind într-o casă veche cu încăperi separate și mai pe la prânz spre amiază, nu am deranjat prea tare restul clienților. Copiii au mai avut de adus fiecare câte o sticlă două de plastic de 2 litri, din care au făcut o plută. Nu întrebați cum am dus pluta acasă și cât timp ne-a luat să scăpăm de ea. Dar, una peste alta, a fost foarte amuzant.
  • La 9 ani am închiriat un patinoar. Micuț. Într-un mall nu prea popular. Am avut și un instructor, dar mai ales un tată pasionat de sporturi de iarnă, care i-a animat pe petrecăreți. Pe lângă patinoar erau și mese, așa că am putut să mâncăm câte ceva și, desigur, să suflăm în lumânarile tortului adus de acasă. (Pentru Lara, nu există dulciuri din comerț suficient de puțin dulci.) 
  • La 10 ani deja apăruseră primele escape room-uri pentru copii, așa că am încercat și noi unul, considerând că e vârsta potrivită. Două camere în paralel, la final schimb de experiență și impresii over a pizza, cum s-ar spune, și a trebuit apoi să revenim în locul respectiv până a terminat toată lumea toate camerele. 
  • La 11 ani Lara începuse să fie interesată de gătit. Am căutat mai multe variante de ateliere de gătit ca temă pentru petrecere, dar până la urmă am ales o gelaterie unde copiii au putut să-și aleagă o rețetă, apoi să participe la realizarea ei și, desigur, la final, să își dea cu părerea despre ce a ieșit. 
  • La 12 ani ne-am bucurat de ajutorul din partea unor prieteni cu o căsuță drăguță aproape de București și am organizat celebra pyjama party. Numai fete, de data aceasta. Au avut la dispoziție paturi și saltele direct pe jos, spațiul fiind destul de modular, plus curtea perfectă pentru șușoteli în voie despre cei absenți 😁
  • La 13 ani, sportiva noastră a zis că înțelege foarte bine că preocupările prietenelor ei sunt ușor diferite, dar totuși alege să își petreacă ziua cum îi place ei, în primul rând. Așa că le-a provocat la bowling, biliard și ping-pong. Nu și-a exprimat nimeni nemulțumirea, prin urmare am verificat cu această ocazie zicala "Prietenele la nevoie fac și joc de glezne". 

Încă nu știm exact ce vom putea face anul acesta și cum... în afară de mers la poliție pentru prima carte de identitate 😁 Cu siguranță, însă, vom continua să încercăm să găsim împreună ceva care chiar să i se potrivească sărbătoritei și să îi lase amintiri frumoase.


Un comentariu:

Unknown spunea...

Ce frumos si original in fiecare an ...si eu is născută în NOV!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...