Ce mică-i vacanța mare...

La începutul verii, nu aveam alt gând decât cum o să rezist trei luni singură cu doi copii cu programe diferite, cu nevoi diferite, cu dorințe diferite... și, eventual, în acest timp să nu uit complet de programul, nevoile și dorințele mele. Despre ultima parte n-aș zice că mi-a reușit, însă timpul a trecut cumva, ba chiar destul de repede.
Undeva după primele zile de adaptare, care nu au fost ușoare pentru niciuna dintre noi, mi-am dat seama că nu am mai avut ocazia să stau atât cu Lara cam de pe când avea 1 an... Atunci m-am întors la serviciu full-time, apoi la 2 ani și 10 luni a început grădinița și orele petrecute împreună în timpul săptămânii parcă deveneau din ce în ce mai puține.
Așa că am lăsat grijile deoparte și mi-am propus să ne reapropriem, să încerc să aflu tot ce nu mai știam despre ea, iar pe de altă parte să încerc să o fac să nu o mai vadă pe Sânziana ca pe sora care rămâne mereu acasă cu mama și în lipsa ei îi atacă jucăriile, ci ca pe un partener veritabil de șotii și joacă.

Ce nu mi-a ieșit deloc a fost să găsesc zilnic o soluție pentru a-i ocupa cele 20 de minute în care o lăsam singură cât o culcam pe Sânziana de prânz. Oricât am încercat dinainte să pregătesc o activitate pe care să o poată face în timpul respectiv, cumva, când venea momentul, ceva nu se lega - fie nu avea chef, fie constatam că ne lipsește ceva esențial, fie...
Până la urmă, a ieșit însă și ceva pozitiv din timpul ăsta, pentru că Lara a învățat să-și scoată singură oala de supă din frigider și să-și pună o porție la încălzit, cu tot cu aprins aragazul. În mai multe zile mi-a propus ea să facem împreună ceva de mâncare, în special înghețată, ba chiar la un moment s-a apucat singură de o salată de fructe, care a ieșit delicioasă, chiar dacă toată banana a ajuns tăiată cubulețe sub masă.
Când afară nu a fost prea cald pentru Sânziana, am luat la rând parcurile, am mers cu bicicleta, rolele, trotineta și tricicleta, ba chiar și cu patinele de gheață.
Nu au lipsit vizitele la cai, desigur, unde Lara a progresat mult. Acum, conduce singură calul și, în plus, se apropie fără nicio reținere, îi curăță și îi țesală, îi duce singură la grajd. Și Sânziana a fost foarte fericită vara aceasta la fiecare vizită la Constanța - caii, apa mării, prezența permanentă a unui partener de joacă, toate sunt elemente pe care le-a păstrat în jocurile de toamnă de acasă.
În plus, Lara a fost și în două excursii de câteva zile cu Bubu, în Deltă și în Italia, în care Sânziana i-a dus tare dorul.
Teatru și opera comică pentru copii, circ și primul concert adevărat - The Wall - au fost momentele "culturale" ale vacanței, prilej pentru noi descoperiri și discuții. Iar printre zilele obișnuite, s-au strecurat și ziua de naștere a lui Bogdan și cea a Sânzianei.
Am numărat cu totul vreo 80 de zile împreună toate trei de dimineața până seara și destul de multe dintre ele chiar toți patru. Nu știu dacă pot spune de vreuna dintre ele că a fost ușoară, însă abia aștept săptămâna de vacanță în patru programată pentru octombrie. Și cred că nu sunt singura!

Sportiva

De când a început vacanța asta lungă, în fiecare zi încerc să găsesc o activitate pe placul Larei. Ba chiar, într-un moment de panică, mi-am cumpărat o carte cu nu mai știu câte zeci, sute de idei de activități pentru copii preșcolari și școlari. Oricât de inutilă ar părea, sunt zile în care sunt atât de obosită și atât de ocupată cu Sânziana încât am simțit nevoia de puțină inspirație.
Dar... oricâte lucruri am încercat, am ajuns la concluzia că fetei noastre îi place cel mai mult și cel mai mult să facă sport. Plimbări pe role de la o oră în sus, cu bicicleta, înot (fără colac sau aripioare - cred că e o performanță pe care ar fi meritat să o menționez de mai demult), călărit sau pur și simplu alergat pe stradă în loc de mers și tumbe nesfârșite la bara de la intrarea în bloc... Astăzi am fost la patinoar, ca să mai scăpăm un pic de căldură. Eu nu am rezistat mai mult de 30 de minute pe patine, iar ea după o oră se ruga de mine să mai facă o tură și încă o tură... Ba chiar mi-a spus că nu mai vrea să plece în preconizata tabără, că preferă să venim zilnic la patinoar.
Sincer, eu abia țin pasul, iar pentru ea nu e niciodată suficient. M-a întrebat acum vreo lună mama unei colege de școală ce îi facem de are musculatura atât de bine definită. Îi facem pe plac... și cam atât :)

Pe Teama

Cu întârziere, o scurtă poveste despre ambiție. În aprilie, la Constanța, Lara a încălecat un cal cu un nume sugestiv - Teama. E un cal cu o istorie mai complicată și care n-a uitat prin ce a trecut. Nu îi place să fie bruscat sau să vadă, chiar și de la distanță, biciul. Într-o zi în care nu era chiar în apele ei, a ridicat-o în două picioare. S-a speriat, n-a mai vrut deloc să călărească, apoi n-a mai vrut decât pe calul cu care era ea obișnuită. N-am insistat, pentru că vreau să se urce în șa doar dacă își dorește.
În mai, prietenii noștri de la Constanța au venit la București pentru un workshop. Calul ales a fost Teama. Am fost și noi vreme de o săptămână, în fiecare zi. În primele trei zile, a călărit doar Sânziana. În a patra zi, Lara și-a dus și colegii de clasă și, împreună cu ei, s-a hotărât să-i mai dea o șansă. După-amiază, în aceeași zi, a condus-o singură. La ultima întâlnire, deja, nu mai avea nicio reținere. Ne-am bucurat împreună că și-a învins teama.

Jurnal de vacanță

Și a trecut și prima vacanță din viața de școlar. Am avut o săptămână plină, între fete, cu mai multe premiere.
Zilele acestea Lara a călărit pentru prima dată liberă, fără să mai aibă pe cineva alături care să-i dirijeze calul cu coarda.
Apoi, a renunțat - cu puțin ajutor - la primul dinte de lapte. Spune că mai rău a fost gustul de la spray-ul cu anestezic decât scosul dintelui.
Iar o a treia premieră este că și-a citit singură câteva pagini dintr-o carte.
Chiar și așa plină de evenimente, scurta vacanță i s-a părut școlăriței prea lungă. A tot întrebat când reîncepe școala și cred că unul dintre motive este că urmează prima epocă de matematică.

De ce mi-a plăcut de Negruța

Ea e Negruța și are 6 ani. Atunci când nu plimbă copiii câte zece minute contra sumei de 15 lei, Negruța își îngrijește mânzul. Este working mom, cum ar veni. Cu toate astea, mânzul ei e alăptat natural. Pentru că în lumea poneilor alăptatul e încă ceva natural. Am văzut-o când își hrănea puiul și i-am atras atenția și Larei, dar am preferat să nu o fotografiem în acele momente, ca să nu o deranjăm.
Pentru cei care cred că sunt prea insistentă pe subiectul alăptat (atât aici, cât și pe blogul Sânzianei), reiau datele pe care le-am văzut în săptămâna mondială a alăptării - doar 12,6% dintre bebelușii din România au parte de alăptare exclusivă. Asociația Mame pentru Mame susține că următoarea cea mai mică rată de copii alăptați exclusiv din Europa este de 53%, în Irlanda.

Călare

Vacanța de anul ăsta va rămâne în istoria familiei cu numele vacanța de călărit. Fiecare pe ce a putut...