16

Dragă Lara,

Ți-am amintit zilele trecute că la un moment dat voiai să scrii o carte de parenting, bazată pe dubla ta experiență de soră mai mare. Și mi-ai răspuns că e o carte necesară, pentru că nicăieri în cărțile de parenting pe care le-ai văzut nu apare și perspectiva copilului. N-am putut decât să aprob și să mă minunez în sinea mea de ce nu s-au gândit și alții la așa ceva.

M-aș bucura mult să am ocazia să îți citesc cartea - indiferent de tema și perspectiva pe care le vei alege. Sunt sigură că voi învăța multe alte lucruri la care nici nu mă gândisem înainte, așa cum mi se întâmplă de fapt cam în fiecare conversație pe care o avem de 16 ani încoace...

La mulți ani! Să ai mereu planuri mari și cu sens și să găsești calea pentru a ți le împlini!

Mama

15

Nu demult ascultam Little 15 ca și cum era despre mine. Mi-e greu să cred că de azi sunt mama unei adolescente de 15 ani, dar totuși e scris negru pe alb.

Am călătorit mult împreună în tot acest timp, chiar dacă pare că ne știm abia de ieri. Sau poate că nici nu ne știm încă.

Am învățat de la tine că, întotdeauna, copilul e cel care știe cel mai intim interiorul mamei lui, iar, uneori, mama cea care urmărește, de pe margine, devenirea copilului.

Mi-ai zis de curând că mamele colegilor tăi de liceu nu îi ajută la teme și că pentru tine asta este de-a dreptul de neînțeles - mama e cea spre care te întorci când nu știi ceva. "Desigur, nu în sensul să faci în locul meu, ci să mă ghidezi să descopăr", mi-ai explicat și a fost rândul meu să mă minunez de cum ai descris lucrurile.

Tot de curând o colegă s-a mirat că vine tatăl tău după tine cu mașina, glumind amar că al ei a plecat de tot de acasă.

15 e nevoie de independență și totodată de rădăcini solide, e perioada în care începe cu adevărat desprinderea, care nu ar fi însă posibilă fără ca familia să însemne acasă.

15 vine cu planuri de viitor, cu idei din ce în ce mai clare despre următorii... 15. Și ooo, ce planuri și idei mărețe. Probabil că cine a inventat expresia "dream big" avea fix vârsta asta!

Dar la tine 15 a mai venit cu ceva absolut surprinzător: nevoia clară de a dărui. Ai început să te gândești la asta încă de anul trecut, dar ai concluzionat singură că nu erai încă pregătită, "copiii au totuși nevoie să primească".

Mereu am zis despre tine că ești cel mai tânăr voluntar: la Asociația Dravet, unde m-ai ajutat enorm de-a lungul timpului și chiar ți-ai donat banii din pușculiță, când am făcut pachete pentru copiii aflați în grija altor organizații, când am plantat copaci împreună cu colegii de serviciu... Apoi, a fost decizia de a-ți dona părul și de a scrie o scrisoare persoanei care urma să primească peruca. Iar apoi, de ziua ta, nu ți-ai dorit decât donații pentru plantarea de copaci. Ce să vezi, oamenii au fost inspirați de dărnicia ta și s-au strâns fonduri cam pentru 150 de copaci. De 10 de ori mai mulți decât anii tăi...

Așa îți doresc și eu să-ți vină totul de-acum înainte, înzecit! Sănătate, bucurie, visuri împlinite! Big 15!

Sper să îți rămână în timp și urările de pe pagina Galantom pentru Plantăm Fapte Bune. 

Și melodia...

https://www.youtube.com/watch?v=OTUlg__sVYo

14 și o serie de mistere

"Semeață" este, cel mai probabil, un cuvânt inventat pentru tine. Vitează și înțeleaptă precum Winnetou, inteligentă și plină de inexplicabil ca Sherlock Holmes, pasională și arogantă ca Dr. House... Ai împrumutat câte puțin de la fiecare dintre eroii pe care ți i-ai făcut în ultima perioadă. Deși, având în vedere că mereu spui că ți-ar fi plăcut să trăiești în alte vremuri, ar putea fi la fel de bine și invers - creatorii lor să se fi inspirat din personalitatea ta atunci când și-au imaginat personajele care le-au adus faima.

La rândul meu, sunt un autor surprins de dimensiunea pe care a luat-o creația sa - te privesc de la un pas distanță și mă minunez cât de mult ai construit singură peste ceea ce am făcut eu, acum 14 ani.

Te-ai autoproclamat ca fiind "perfectă". Din poziția de țintă preferată, Sânziana zice că nu ești chiar așa... Și eu cred că nu ești încă desăvârșită - pentru că te mai așteaptă multe zile care te vor pune în fața a noi și noi mistere și care vor continua să te modeleze. Ce mă bucură, însă, este că pare că ai deja toate instrumentele necesare să le rezolvi.

Așa că astăzi îți doresc ca etapa aceasta în care ai început să-ți construiești planul vieții să fie plină de modele care să te inspire să faci alegeri înțelepte, de enigme cu sens și de răspunsuri folositoare.

La mulți ani! 

Despre petreceri toamna

Știu, știu, e vară în toata regula afară și, mai mult, vara asta nu e chiar cel mai potrivit moment să ne gândim la petreceri. Cel puțin nu pentru noi, ăștia sensibili, care ne lăsăm "manipulați" și purtăm "botnițe", pentru că nu vrem să luăm și nici să dăm un virus "imaginar".
Dar, tocmai în acest context deosebit, am avut un răgaz să discut cu Lara despre zilele ei de naștere. Care sunt în noiembrie. Când nu intră în discuție niciun fel de spațiu exterior, oricât de mult și-ar dori ea să-și invite prietenii la o drumeție pe munte, o cursă cu bicicletele ori la orice altă activitate, doar afară și în mișcare să fie, așa cum îi e felul.

Așadar, am făcut împreună o listă a ultimelor șapte petreceri pe care i le-am organizat (de la 7 la 13 ani), care sperăm să inspire și alți părinți de copii născuți în sezonul rece și care vor să ocolească capcanele aniversărilor la care toată lumea a mai fost deja de mai multe ori și toți invitații (eventual și părinții) stau cu nasul în telefoane.

• La 7 ani ne-am lipit de o minunată șezătoare de instrumente - copiilor le-au fost prezentate diferite instrumente muzicale mai puțin obișnuite și au putut să le și testeze. Un tort și ceva joacă liberă la final și toată lumea a fost mulțumită. (Rămâne în istorie ca aniversarea la care toți invitații au fost băieți - asta ca să nu primesc comentarii cum că avem doar petreceri de fete...)
• La 8 ani ne-am aciuat într-o cafenea cu prăjituri de casă (primul criteriu în alegerea locului) și cu multe board games la dispoziție. Fiind într-o casă veche cu încăperi separate și mai pe la prânz spre amiază, nu am deranjat prea tare restul clienților. Copiii au mai avut de adus fiecare câte o sticlă două de plastic de 2 litri, din care au făcut o plută. Nu întrebați cum am dus pluta acasă și cât timp ne-a luat să scăpăm de ea. Dar, una peste alta, a fost foarte amuzant.
• La 9 ani am închiriat un patinoar. Micuț. Într-un mall nu prea popular. Am avut și un instructor, dar mai ales un tată pasionat de sporturi de iarnă, care i-a animat pe petrecăreți. Pe lângă patinoar erau și mese, așa că am putut să mâncăm câte ceva și, desigur, să suflăm în lumânarile tortului adus de acasă. (Pentru Lara, nu există dulciuri din comerț suficient de puțin dulci.) 
• La 10 ani deja apăruseră primele escape room-uri pentru copii, așa că am încercat și noi unul, considerând că e vârsta potrivită. Două camere în paralel, la final schimb de experiență și impresii over a pizza, cum s-ar spune, și a trebuit apoi să revenim în locul respectiv până a terminat toată lumea toate camerele. 
• La 11 ani Lara începuse să fie interesată de gătit. Am căutat mai multe variante de ateliere de gătit ca temă pentru petrecere, dar până la urmă am ales o gelaterie unde copiii au putut să-și aleagă o rețetă, apoi să participe la realizarea ei și, desigur, la final, să își dea cu părerea despre ce a ieșit. 
• La 12 ani ne-am bucurat de ajutorul din partea unor prieteni cu o căsuță drăguță aproape de București și am organizat celebra pyjama party. Numai fete, de data aceasta. Au avut la dispoziție paturi și saltele direct pe jos, spațiul fiind destul de modular, plus curtea perfectă pentru șușoteli în voie despre cei absenți 😁
• La 13 ani, sportiva noastră a zis că înțelege foarte bine că preocupările prietenelor ei sunt ușor diferite, dar totuși alege să își petreacă ziua cum îi place ei, în primul rând. Așa că le-a provocat la bowling, biliard și ping-pong. Nu și-a exprimat nimeni nemulțumirea, prin urmare am verificat cu această ocazie zicala "Prietenele la nevoie fac și joc de glezne". 

Încă nu știm exact ce vom putea face anul acesta și cum... în afară de mers la poliție pentru prima carte de identitate 😁 Cu siguranță, însă, vom continua să încercăm să găsim împreună ceva care chiar să i se potrivească sărbătoritei și să îi lase amintiri frumoase.

După 13 ani...

De când a apărut printre noi juniorul familiei, am vorbit de multe ori despre sarcină și naștere. Așa că m-am decis că a venit momentul să-ți las aici câteva amintiri de acum fix 13 ani.
O să încep cu seara de 14 noiembrie. Știam deja că urmează să ne cunoaștem a doua zi, dar habar nu aveam, la momentul respectiv, cât de mult mi se va schimba viața. Nici tatăl tău nu cred că se aștepta la ce avea să urmeze, așa că și-a petrecut ultima seară de "libertate" la Gala ZF, un eveniment care avea să-ți concureze ziua de naștere și în următorii ani...
În lipsa lui, am chemat câteva prietene, să treacă timpul mai ușor. Am primit mici cadouri și mi-am pregătit bagajul de maternitate...

A doua zi de dimineață, aveam să ne prezentăm la camera de gardă de la Filantropia la 7 dimineața. Îmi amintesc cum mi-am tras pe mine, somnoroasă, pantalonii albaștri de in care încă mă încăpeau, o bluză neagră cu decolteu special pentru alăptat și o geacă neagră de fâș, luată mai mult pentru că în calendar scria noiembrie. Afară era o zi neobișnuit de senină și caldă.
Am ajuns la timp la spital, medicul care mi-a urmărit sarcina m-a controlat la camera de gardă și mi-a spus că totul e pregătit, așa că pot urca la sala de nașteri. La acea vreme, spitalul era în curs de renovare. A trebuit, așadar, să urc pe scări două etaje, cu bagajul după mine, printre schele și folii de plastic. Am gâfâit puțin, dar eram totuși mândră de mine că am reușit. Am bătut la ușa sălii de nașteri - așa am considerat potrivit, pentru că mi se părea că dincolo de ea se afla o mare taină, ce nu trebuia perturbată. Răspunsul a venit, însă, parcă de pe altă planetă.
- Ce cauți aici?, m-a întrebat răstit o doamnă, pe care, cu inocența de atunci, nu am reușit să o identific ca infirmieră, asistentă sau moașă.
- Am venit să nasc, răspund timid.
M-a măsurat din cap până în picioare și a continuat să se răstească:
- Cine ți-a zis ție că naști cu burta asta? Câte săptămâni ai?, m-a mai întrebat, neîncrezătoare.
- 39, am zis, cu vocea tremurând, întrebându-mă în gând dacă nu cumva am greșit și eu și ditamai doctorul numărătoarea.
- Serios?! Păreai mai mică, îmi aruncă printre dinți, dar în același timp mi-a deschis ușa să intru.
Nimic din ce era dincolo nu apăruse în închipuirile mele, bazate pe filme, cel mai probabil. Eram prima care avea să devină mamă din gașca de prietene, eram singura care vorbea de naștere naturală într-o lume a cezarienelor la cerere, eram complet nepregătită într-o epocă în care internetul era încă ceva exotic, iar informațiile zăceau încuiate în sertare.
Nu o să zic că a fost totul lin. Am învățat accelerat în orele care au urmat și anatomia nașterii și psihologia relației pacient-medic și sociologia spitalului de stat din România... O groază de lucruri, care mi te-au adus, într-un final, în brațe. Am simțit că am luptat una pentru cealaltă, dar că am câștigat. Cu răni, ca după orice bătălie, dar victorioase împreună.

Am plâns de bucurie, am cerut răspicat să te am lângă mine, cu toate că nimeni nu vorbea pe atunci, cel puțin nu la Filantropia, de rooming in, am numărat orele până la plecarea acasă, când aveam să fim nedespărțite.
Îți mulțumesc astăzi pentru toate lecțiile învățate atunci și de atunci și îți doresc să fii mereu victorioasă!

Zece

Dragă Lara,

Îmi amintesc că aveam cam 15 ani când ascultam și tot ascultam cântecul ăsta care îți place ție astăzi atât de mult. Pe vremea aia google nu era încă un verb și nici nu aveam încă obișnuința de a căuta lucruri pe internet imediat cum în minte îmi răsărea o întrebare.
Așa că, vrând să îi înțeleg mai bine versurile, am tot dat play și rewind la casetă până am reușit să le prind cu creionul, cuvânt după cuvânt, tot sensul.

You are young and life is long and there is time to kill today.
And then one day you find ten years have got behind you...

Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani, iar pe ultimii zece i-am petrecut împreună. Într-o clipă...

Îți doresc să te bucuri de tot timpul care va veni peste tine, să-l folosești cum știi tu mai bine și să te uiți mereu înapoi cu zâmbetul pe buze. La mulți ani!

Mama

Între zile

Dragă Lara,
Cu o zi înainte de 15, care anul ăsta e într-o sâmbătă, am dus împreună tort la școală. Eu eram cu Sânziana la grădiniță și ai coborât să ne inviți și pe noi să te sărbătorim alături de colegi. Apoi, am ieșit împreună în oraș la o pizza și un film despre o fetiță cam de vârsta ta - "Privighetoarea".
Acum e noapte și ți-am pregătit, din nou, lângă pat "cel mai mare balon din lume" și cadoul dorit prins de el. De dimineață va fi 15 și sper că te vei trezi într-o explozie de bucurie.
Eu una sunt foarte fericită că am reușit, în ultima vreme, să îți pot dărui tot mai mult din timpul meu și să te simt iarăși aproape.
La mulți ani, Lara! Să rămâi uimitoare!
Te iubesc,
mama

Maimuța

Cu întârziere, despre mini-petrecerea surpriză. De fapt, un atelier pentru copii mai mari, la care am invitat doar câțiva dintre prietenii despre care Lara mi-a spus că și i-ar dori la ziua ei, în cazul în care vremea ar fi suficient de frumoasă încât să putem ieși în parc... Cum ziua promitea să nu fie însă prea bună, am complotat rapid cu organizatorii atelierului și ne-au găzduit pe noi și cei câțiva invitați, pentru ca la final să ne bucurăm și de tortul cu maimuță.

Cum care maimuță? Curiosul George, care numără gogoși.

Dorinţe

- Lara, ce cadou îţi doreşti de ziua ta?
- Un submarin.
- Dar e scump, şi e mare, unde îl ţinem? Unde ne plimbăm cu el?
- Eu vreau unul mic... de o persoană. Şi ne băgăm în lacuri şi mergem încet până la Marea Neagră.

La mulţi ani, draga mea!

Ce își doresc femeile (la 6 ani)

În fiecare an, când se apropie 15 noiembrie și, curând după, Crăciunul, fac flic-flacuri să aflu care ar fi cadoul potrivit pentru Lara. Pentru că e foarte zgârcită cu detaliile despre lucrurile pe care și le-ar dori, dar în același timp foarte greu de mulțumit (oare pe cine o semăna? :D). De fapt, de bucurat, că de mulțumit se mulțumește cu puține lucruri dacă toată lumea e veselă și acasă în jurul ei.
N-a avut niciodată porniri din acelea cum aud pe la alți copii să strige prin magazine că nu pleacă acasă fără cine știe ce joc și spune atât de rar și din senin că ceva îi place.
Anul acesta, însă, acum câteva săptămâni, m-a oprit in fața unui magazin cu baloane și a cerut. A cerut „cel mai mare balon din lume”. Am fost pe punctul de a ceda, tocmai pentru că cere atât de rar, însă când am auzit prețul balonului uriaș am făcut stânga împreujur și m-am lansat în explicații legate de inutilitatea obiectului și de lungimea listei cu potențiale alte lucruri interesante care ar putea fi achiziționate cu aceeași sumă. Dar ea nu s-a lăsat și m-a întrebat dacă măcar de ziua ei aș fi de acord cu balonul... A rămas că mai vedem.
După o vreme, am fost să cumpărăm echipament de călărit și i-am explicat că acesta este cadoul nostru de ziua ei. „Dar mama mi-a spus că îmi ia balon...” s-a auzit dintre buzele cu colțurile deja atârnând.
Ce mai îmi rămânea de făcut deci pe 14 noiembrie, cu o zi înainte ca Lara să împlinească 6 ani? O vârstă la care, ne gândeam noi, vine vreme cadourilor mai serioase... Desigur, am străbătut orașul în lung și-n lat în căutarea „celui mai mare balon din lume”.
Și cum, la așa o fiică, nici mama nu e prea ușor de mulțumit, n-am reușit să-mi îndeplinesc misiunea de la primul magazin. Nu-i vorbă, aveau balonul, dar magazinul era în buricul târgului, pe bulevard aglomerat, iar mașina parcată la vreo 10-15 minute distanță. M-am imaginat pentru o clipă luptându-mă să traversez pe trecerea de pietoni de la Piața Romană cu balonul de peste un metru înălțime și jumătate de metru lățime...
Până la urmă, am găsit un depozit unde puteam trage mașina la scară și ascunde balonul înăuntru fără să mă lupt cu o mare de oameni. Seara, după ce a adormit, i l-am adus în cameră și l-am fixat astfel încât să-l vadă imediat cum deschide ochii. Ne-am întrebat dacă nu cumva se va speria de el. „Doar oare e suficient de mare?”, mă trezesc spunând. Și atunci am început să râdem isteric, doi părinți obosiți, dar fericiți.

Desigur, efectul a fost maxim. Balonul, în formă de castel, s-a asortat perfect la rochia de prințesă, „cusută cu fir de aur” și „cu steluțe de mâneci” și la „pantofii din aur” pe care i-a primit. Deloc pe gustul nostru toată povestea, dar parcă mai contează?
Lara, în schimb, s-a costumat și a luat balonul l-a dans. I-a compus și un cântec:

Iubitul meu
Tu ești înalt
Eu sunt scundă
Tu ești până la tavan
Eu sunt până la podea
Iubitul meu
Ești frumos
Iar eu te voi iubi mereu
În felul meu
Haide să ne luăm la revedere (trebuia să plece la școală)
Iubitule, vino cu mine
Iubitule, dansează cu mine
Și nu uita că eu te iubesc...

Timpul trecea, școala aștepta... iar ea continua... „Tati, stai să-i strâng coada. Gata, am terminat cu iubitul!”.
Așa că, brusc, văzând-o și auzind-o, ne-am dat seama că baloanele mari sunt totuși genul nostru. Atât timp cât sunt rețeta fericirii pentru fetițele de 6 ani... La mulți ani, Lara!

Felicitarea

În așteptarea zilei de naștere a Sânzianei, Lara a pregătit mai multe cadouri, dar mai ales i-a făcut o felicitare. Pe care a scris-o singură.

Locurile de joacă de interior

A venit frigul și locurile de joacă de interior devin, din păcate, ca un parc pentru unii copii. Pentru noi, locurile acestea există doar la zile de naștere, dar tot mi se pare prea mult și îmi doresc o cale de a le evita.
Am scris zilele trecute despre petrecerile de zi de naștere altfel decât la un loc de joacă. Sunt sigură că dacă părinții și-ar dori să se implice în desfășurarea acestor petreceri și să nu mai vadă în ele o fereastră de o oră pentru ei înșiși, locurile de joacă - acum toate la fel - ar fi mai puține sau ar arăta cu totul altfel. Un mic efort de imaginație din partea celor mari ar aduce celor mici mai multă bucurie decât transpirație.
Mă deranjează haosul care se creează în astfel de locuri, chiar și atunci când e invitat un așa-zis animator. Am senzația că cineva ia copiii, îi pune într-o oală și îi lasă acolo să fiarbă. Și cine trebuie să scoată la final castanele fierbinți? Părinții, desigur, cu inevitabilele discuții: „Mai stau un pic. Doar un minut, te rog eu mult...”
Felul în care părinții pierd aici contactul cu copiii (unii chiar pleacă de tot, la cumpărături sau aiurea) nu mi se pare deloc în regulă. Și nu pentru că aș avea o problemă cu tăierea cordonului ombilical, ci pentru că mă gândesc că și eu m-aș simți stingheră dacă aș fi dintr-o dată singură într-o încăpere cu mai mulți oameni pe care nu-i cunosc. Desigur, un adult are mai multe pârghii pentru socializare, așa că o astfel de situație are, în general, premisele să se încheie cu bine. Dar pentru un copil stinghereala asta - deseori amplificată chiar de părinți sau animatorii care trag de ei să îi implice în „joc”, pentru a-i abandona după numai câteva minute - poate să se transforme în ceva mai mult - o independență prost înțeleasă, un spirit de frondă fără cauză.
În definitiv, eu în copiii care pleacă de la un loc de joacă de interior nu am văzut în general decât o acumulare de energie, nicidecum o descărcare, așa cum ar fi aparent de așteptat. Am văzut-o și la Lara, atunci când i-am făcut ziua de naștere la 3 ani, și pentru data următoare am căutat altceva. Și am găsit.

Cum ne plac nouă petrecerile

Deși sunt încă datoare cu povestea petrecerii tematice de la 4 ani, mă pun pe scris despre cea de anul acesta, că e mai proaspătă. Cumva însă, tot cu cea cu prințese de anul trecut trebuie să încep, pentru că ea mi-a deschis apetitul pentru pregătitul cu mintea și cu mâinile mele a zilei de naștere pentru Lara. Deocamdată :)
Așadar... anul trecut am făcut trei zile întregi baghete de zâne și zâni și coifuri pentru prințese și cavaleri. Toți copiii și părinții invitați și-au închiriat sau măcar improvizat costume și au învățat câteva dansuri medievale cu ajutorul celor de la Trei Parale. Petrecerea propriu-zisă a fost însă perturbată de un dragon care a furat costumele, lăsate deoparte pentru atelierul de pictat castele de carton. Tot ce a urmat apoi au fost de fapt probe la care ne-a supus dragonul pentru a recupera costumele.
Anul acesta, Lara a cerut o petrecere cu clovni. Aparent simplu, dar la un gând mai atent foarte complicat. Pentru că majoritatea clovnilor sunt, astăzi, pur și simplu tembeli. Pentru că nu toată lumea e dispusă să se relaxeze și să râdă doar pentru că în cameră e cineva care face glume sau diverse giumbușlucuri. Și pentru că pregătirile au durat ceva mai mult de data asta.
O săptămână întreagă am făcut ciucuri de lână pentru decoratul sălii, am cumpărat, spălat și apoi prins elastice pentru 40 de nasuri roșii, am făcut invitații în formă de cort de circ, cu cortină și cupolă, am căutat diverse alte accesorii pentru o petrecere cu nasul roșu. Familia co-organizatoare a muncit și ea cu spor la papioane și broșe din diverse materiale cu dungi și buline, numai bune de înveselit atmosfera.

Costumațiile noastre au fost improvizate foarte rapid înaintea petrecerii: Lara a purtat haine obișnuite într-o combinație neobișnuită, Sânziana a fost foarte mândră într-un tutu roz de-al Larei, eu mi-am cusut pe umărul unui banal pulovăr un papagal de care au tras toți copiii, iar Bogdan a avut o cravată din fetru roșu cu aplicații verzi.
Cei doi animatori clovni - care au fost cam a patra alegere și pe care îi recomand cu drag - nu au pictat pe nimeni pe față și nici nu au făcut aripi sau diverse figurine din baloane. Au conceput în schimb un scenariu care presupunea ca toți copiii să călătorească dintr-o țară într-alta cu un balon imaginar în căutarea bucuriei pierdute de unul dintre clovni. În fiecare țară treceau prin diverse probe (jocuri), iar la final, în Țara Bucuriei, aflau că de fapt fiecare trebuia să îi facă clovnului trist un dar colorat (un desen) pentru a-i readuce zâmbetul pe buze.
Nu știu dacă a fost cea mai reușită petrecere. Au existat cu siguranță și momente în care numărul mare de copii a depășit capacitatea de concentrare a celor doi clovni. Am aflat cu ocazia aceasta că recomandarea în stilul educației Waldorf este ca numărul invitaților să fie mai mare cu unu decât vârsta pe care o împlinește copilul sărbătorit.
Faptul că părinții nu s-au mai implicat atât de mult ca anul trecut a atârnat de asemenea la apariția unor momente de dezordine.
Nu mai zic nimic despre mâncare și băutură, deși ne-am străduit destul de mult și la acest capitol.
Dar toată punerea în scenă va rămâne pentru familia noastră o amintire de neprețuit pentru multă vreme. Și cu siguranță o experiență foarte diferită de închirierea unui loc de joacă obișnuit, unde părinții stau la locul de fumat, iar copiii aleargă în toate direcțiile ca într-un veșnic joc cu indieni și cowboy.

PS: Nu mă consider deloc o persoană creativă. Sunt convinsă că, făcute de cineva cu mai multă îndemânare, decorațiunile ar fi putut fi imaginate și realizate mult mai bine. Dar am pus suflet în ele, de fapt în petrecerea copilului meu, și mi-ar plăcea să facă asta și alți părinți, mai mult sau mai puțin pricepuți.

Petrecerea cu nasul roșu

O să scriu povestea petrecerii de 5 ani când o să îmi refac puțin resursele de energie. Deocamdată, pun câteva poze cu forme mai ciudate, astfel încât să nu lezeze dreptul la imagine al invitaților. Mulțumim tuturor participanților, iar celor care află pe această cale că a existat o petrecere le spun că anul acesta Lara a deținut cheia de la lista invitaților.

 

La aniversare...

Ziua de 15 noiembrie de acum cinci ani a fost nesperat de senină şi călduroasă pentru un sfârşit de toamnă - un avantaj major pentru cel care urma să-şi petreacă câteva ore bune în curte maternităţii, schimbând pe SMS impresii şi încurajări cu iubita lui, aflată înăuntru.

Îmi amintesc fraze întregi schimbate în scris sau în cele câteva convorbiri telefonice şi nu cred că voi uita niciodată atmosfera de toamnă târzie din curte, copacii desfrunziţi şi frunzele uscate de pe jos şi cerul incredibil de albastru.

Cinci ani mai târziu, o zi la fel de însorită... La mulţi ani, Ana-Lara!

Despre prietenie

Până nu demult, credeam că e suficient să ne întâlnim cu prietenii noștri cu copii de vârste apropiate cu Lara pentru ca ea să aibă parteneri de joacă. Am avut însă de curând o discuție cu ea care m-a pus pe gânduri: pe cine vrea să invite la ziua ei.
Discuția a fost lansată chiar de ea, și-a limitat singură lista invitaților la zece și apoi mi-a explicat că, în afara celor indicați, eu pot invita doar adulți, nu și alți copii. Așadar, dacă am crezut că în mod automat copiii prietenilor mei sunt și prietenii copiilor mei, m-am înșelat. Mi se pare firesc cum a pus problema, doar că m-a luat prin surprindere.

Felicitări

De curând, Lara a împlinit 4 ani, iar Sânziana a primit botezul. Multă lume le-a felicitat :)

A fost ziua mea!!!

Deși de la o vreme îmi place să păcălesc lumea cum că aș avea cinci ani, de data asta a trebuit să recunosc că am împlinit doar 3. Bineînțeles, prilej de mare petrecere. Ne-am jucat, ne-am deghizat, apoi eu am suflat în lumânările de pe cele două torturi și am câștigat și întrecerea "cine mănâncă cel mai repede cele mai multe felii". Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost acolo. Vă mai aștept și la anu', dar mi-au zis mama cu tata să vă zic să veniți fără cadouri, că cică nu mai am loc în cameră de ele... Dar voi să nu-i credeți!

PS: Până atunci însă, vă aștept și pe la mine să ne jucăm împreună cu toate minunățiile pe care le-am primit!

Ziua mea

1. Deci e petrecere...

2. ...cu coifuri...

3. ...și cu cadouri...

4. ...mai multe cadouri...

5. ...și cu gălăgie...

6. ...și torturi...

7. ...cu lumânări...

8. Care e faza cu lumânările astea?

9. Trei oameni și nu pot să le stingă...

10. Gata, acum trebuie să le păcălim...

11. ...sau ele pe noi...

12. Ia mai bine un cântecel...

13. ...și un dans...

14. Desigur, să nu uităm de poze!

15. All good things come to an end

16. And now back to work!

17. Afterhours