Sora mai mare

Sunt sigură că am mai scris aici și aiurea ce minunată e ea, sora mai mare. Și ce frumoase sunt împreună. Și cât de des se iau în brațe. Și își spun una alteia cuvinte minunate, pentru ca apoi să susțină că nu se suportă.
Ieri a întârziat la școală pentru că m-a ajutat să o îngrijim pe Sânzi după o criză. Mi-a adus Diazepamul, o aleză, șervețele... A mângâiat-o și a învelit-o.
De fapt, mai mereu întârzie la școală pentru că pe Sânziana nu e bine să o trezești prea rapid din somn. Mai bombăne din când în când, dar știe foarte bine ce se întâmplă.
Azi a avut prima ei piesă de teatru în engleză, pentru care s-a pregătit câteva luni. Poza asta mișcată primită pe whatsapp e tot ce am.

Nu am putut să mă duc să o văd. Și nici ieri nu am putut să o ajut să-și repete replicile. Ba mai mult, după piesă, am așteptat-o acasă cu o nouă criză, deși mi-aș fi dorit să ieșim undeva în oraș, să sărbătorim.
Sunt persoane care îmi spun, uneori, că atenția mea nu se împarte în mod egal. Nici nu ar avea cum, chiar dacă în inima mea e loc suficient pentru amândouă. Și ea știe asta. Mi-a spus că o să primim filmare de la piesa de teatru și că o să o pot vedea așa, să nu îmi fac probleme.
Nu e primul frate mai mare pe care îl văd într-o astfel de situație. Daria, Ana, Petru sunt copii în a căror privire am văzut că știu ce înseamnă să fie nevoie să aștepte. Și din urmă vin și câțiva frați mai mici, care vor învăța și ei, curând, același lucru.
Îmi amintesc că am citit la un moment un articol scris de o altă mamă a unui copil cu Dravet despre sora mai mare. Sărbătorea o banală ieșire în două, pe care reușise să o facă după luni și luni de amânări - din cauza crizelor, din cauza terapiilor, din cauza proastei-dispoziții, din cauza faptului că niciodată nu pare să vină vremea lor, a fraților sănătoși.
Ei bine, astăzi Lara a jucat în prima ei piesă de teatru în engleză. Mi-aș fi dorit să fiu acolo să o văd și să o aud, să am emoții, să râd și să aplaud. Imaginați-vă - a avut rolul unui ren...

După-amieze de toamnă

Am observat de ceva vreme că Lara nu își mai dorește să stea la locurile de joacă. Are încă nevoie de câte o activitate "în forță" - fie o plimbare cu trotineta sau rolele, fie o partidă de "jughineală" în pat, cum îi place să spună. Însă, datul în leagăn, pe tobogan sau pur și simplu interacțiunea cu alți copii la locurile de joacă n-o mai interesează decât în măsura în care are chef să facă pe sora mai mare.
Așa că, având în vedere că din toamna asta o luăm la prânz de la școală, ne-am trezit cu mai mult timp liber și cu mai puține preocupări afară (căci în casă compensează cu scrisul și cititul). Desigur, am căutat asiduu diverse activități suficient de interesante pentru cât mai mulți dintre noi :) Un rezumat al toamnei noastre de până acum include teatru, animație, ateliere de inginerie, expoziție de benzi desenate, instalații de artă contemporană, Castelul Peleș cu lecția de istorie aferentă, dar și ieșiri la un ceai și un joc de scrabble... La unele a participat cu mult entuziasm, de la altele a plecat ușor nedumerită, însă din toate experiențele am ieșit mai bogați.
Ieri am fost împreună să votăm. Nu e prima dată, dar am simțit că nivelul discuțiilor a fost diferit față de alegerile anterioare. Apoi, a avut din nou chef să ne dăm în balansoar. În timp ce făceam pronosticuri despre cine o să obțină cele mai multe voturi. Și calcule pentru când o să aibă și ea drept de vot... Mai e un pic...

Let's go fly a kite...

 Pentru că ne place...

 



Am încercat şi noi...

Pictura în familie

Sunt aranjate în ordinea vârstelor, care, după cum se vede, nu au nicio legătură cu viziunea artistică.

Teatru la microfon

Am reușit și anul ăsta să mirosim un pic Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii. Am prins trei piese - una pentru copii de peste 7 ani ("Familia offline"), una peste cei mai mici ("Miraj într-un ou") și una pentru categoria peste 4 ani (o companie de teatru din Franța, cu piesa "Regina culorilor"). Le iau pe rând.
La "Familia offline" erau de fapt mai mult adulți, pentru că piesa chiar era mai degrabă de adulți. În ciuda faptului că actorii sunt copii, subiectul și implicațiile lui cred că sunt destul de greu de digerat la 7 ani. În concluzie, m-am simțit ca și cum m-aș fi dus la teatru pentru mine și aș fi încercat să o implic și pe Lara. Ceea ce n-a fost rău deloc, doar că nu eram pregătite pentru asta. În plus, recunosc că și titlul m-a indus în eroare și piesa nu are niciun fel de legătură cu timpul petrecut sau nu pe internet.
"Miraj într-un ou" a fost un joc cu imagini proiectate, destul de creativ și potrivit pentru categoria de vârstă căreia i s-a adresat. Altfel, în afara cortului alb în care se desfășoară piesa și a costumației în nuanțe de galben a protagonistei, n-am văzut nicio legătură cu vreun ou.
Cât despre "Regina culorilor"... aș zice curat regină! Am văzut un teatru complex, făcut să pară extrem de simplu, ce îmbină pictură, muzică, marionete și proiecții. O bună bucată din spectacol e, paradoxal, în alb și negru, muzica e cântată live, în fundal, iar artista care coordonează toată piesa e discretă și totuși expresivă în același timp. Fără nicio legătură cu muzica ce bubuia în boxe la intrarea în sală, "pentru atmosferă", și nici cu pixurile în formă de microfon cu Hannah Montana oferite cadou la ieșire tuturor copiilor.
Ceea ce mi-a amintit că actorii-copii din "Familia offline" comentau la final ceva legat de niște microfoane Hannah Montana, privind nedumeriți în pungile pe care le primiseră cadou de la organizatori.
Am fi mers poate la mai multe piese, sunt sigură că am mai fi descoperit altele reușite, dar cred că pentru câteva zile, pline oricum de programul obișnuit, a fost suficient.

Ce mică-i vacanța mare...

La începutul verii, nu aveam alt gând decât cum o să rezist trei luni singură cu doi copii cu programe diferite, cu nevoi diferite, cu dorințe diferite... și, eventual, în acest timp să nu uit complet de programul, nevoile și dorințele mele. Despre ultima parte n-aș zice că mi-a reușit, însă timpul a trecut cumva, ba chiar destul de repede.
Undeva după primele zile de adaptare, care nu au fost ușoare pentru niciuna dintre noi, mi-am dat seama că nu am mai avut ocazia să stau atât cu Lara cam de pe când avea 1 an... Atunci m-am întors la serviciu full-time, apoi la 2 ani și 10 luni a început grădinița și orele petrecute împreună în timpul săptămânii parcă deveneau din ce în ce mai puține.
Așa că am lăsat grijile deoparte și mi-am propus să ne reapropriem, să încerc să aflu tot ce nu mai știam despre ea, iar pe de altă parte să încerc să o fac să nu o mai vadă pe Sânziana ca pe sora care rămâne mereu acasă cu mama și în lipsa ei îi atacă jucăriile, ci ca pe un partener veritabil de șotii și joacă.

Ce nu mi-a ieșit deloc a fost să găsesc zilnic o soluție pentru a-i ocupa cele 20 de minute în care o lăsam singură cât o culcam pe Sânziana de prânz. Oricât am încercat dinainte să pregătesc o activitate pe care să o poată face în timpul respectiv, cumva, când venea momentul, ceva nu se lega - fie nu avea chef, fie constatam că ne lipsește ceva esențial, fie...
Până la urmă, a ieșit însă și ceva pozitiv din timpul ăsta, pentru că Lara a învățat să-și scoată singură oala de supă din frigider și să-și pună o porție la încălzit, cu tot cu aprins aragazul. În mai multe zile mi-a propus ea să facem împreună ceva de mâncare, în special înghețată, ba chiar la un moment s-a apucat singură de o salată de fructe, care a ieșit delicioasă, chiar dacă toată banana a ajuns tăiată cubulețe sub masă.
Când afară nu a fost prea cald pentru Sânziana, am luat la rând parcurile, am mers cu bicicleta, rolele, trotineta și tricicleta, ba chiar și cu patinele de gheață.
Nu au lipsit vizitele la cai, desigur, unde Lara a progresat mult. Acum, conduce singură calul și, în plus, se apropie fără nicio reținere, îi curăță și îi țesală, îi duce singură la grajd. Și Sânziana a fost foarte fericită vara aceasta la fiecare vizită la Constanța - caii, apa mării, prezența permanentă a unui partener de joacă, toate sunt elemente pe care le-a păstrat în jocurile de toamnă de acasă.
În plus, Lara a fost și în două excursii de câteva zile cu Bubu, în Deltă și în Italia, în care Sânziana i-a dus tare dorul.
Teatru și opera comică pentru copii, circ și primul concert adevărat - The Wall - au fost momentele "culturale" ale vacanței, prilej pentru noi descoperiri și discuții. Iar printre zilele obișnuite, s-au strecurat și ziua de naștere a lui Bogdan și cea a Sânzianei.
Am numărat cu totul vreo 80 de zile împreună toate trei de dimineața până seara și destul de multe dintre ele chiar toți patru. Nu știu dacă pot spune de vreuna dintre ele că a fost ușoară, însă abia aștept săptămâna de vacanță în patru programată pentru octombrie. Și cred că nu sunt singura!

Desene despre vârste

Învăţătorul Larei a venit pe la noi într-o vizită şi le-a adus fetelor câte un desen. Lara n-a avut nicio problemă în a desluşi care dintre ele e pentru ea şi care pentru Sânziana şi mi-a explicat că un copil de 3 ani şi unul de 7 ani au preocupări şi nevoi diferite. Şi eu zic că e clar lucrul ăsta din desene, nu?

Războiul verii

În ultimul an și ceva am redus tot mai mult ponderea alimentelor procesate pe care le cumpărăm. De când e cald, însă, am avut constant meciuri pe tema înghețatei - mereu prea puțină pentru fete, mereu prea nesănătoasă pentru noi, părinții.
Am rezolvat în sfârșit problema cu niște forme de silicon de la Imaginarium (10 lei un set de 4 bucăți), astfel încât acum putem mânca oricât de des înghețată de casă - iaurt cu fructe, unt de cocos și ceva semințe sau nuci, după cheful din dimineața respectivă. Ba chiar putem și asorta culoarea bățului de la înghețată cu culoarea bluzei :)

Primul an de școală

S-a terminat primul an de școală. Chiar dacă unii ar crede că la pregătitoare nu e așa complicat, pentru noi n-a fost ușor deloc. Trei învățători, aproape jumătate dintre colegii de la început s-au pierdut pe drum, renunțarea la somnul de prânz pentru că, nu-i așa, nimeni nu doarme la școală...
În fiecare dimineață, Lara cea somnoroasă nu avea chef să se îmbrace, nu avea chef să mănânce, nu avea chef de nimic altceva decât să se joace. Și asta în ciuda faptului că, la școală, nu făcea decât să se joace. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost dacă ar fi mers la o școală cu stat în bancă 50 de minute și pauză de doar 10 minute.
Însă, chiar dacă n-a fost ușor, am avut ocazia să constat, în diverse discuții cu alți părinți, că suntem departe de lumea dezlănțuită a școlii românești tradiționale. "Doamne" prea severe sau prea puțin pasionate de ceea ce fac, "doamne" care spun răspicat ce cadou doresc de la părinți, program zilnic de 2-3 ore de teme, etichete primite permanent de copii, ba chiar concursuri naționale la aproape toate materiile pentru a compensa dispariția ierarhiei date de note...
În Waldorf, copiii nu primesc nici note și nici calificative. La finalul unui an de școală, părintele primește din partea învățătorului o evaluare scrisă a copilului, care îmbină observațiile despre prezența acestuia la ore cu o caracterizare. Sigur, există discuții și pe perioada anului, iar această prezentare nu face decât să adauge tușele finale unui tablou deja pictat.
De asemenea, la sfârșit de an, primim acasă caietele pe care copiii au lucrat la diverse materii, plus cele mai reprezentative desene. Manuale nu există în Waldorf, iar pentru că nu se dau teme caietele - adevăratele manuale în devenire - rămân mereu la școală.
Am regăsit în caietele Larei scene de acasă sau din vacanțe, desenate cu multe detalii, am găsit cuvinte uzuale cu literele pe care le-a învățat și cifre descompuse în diverse variante, pe modelul împărțirii unui anumit număr de fructe pentru un anumit număr de copii.
Ceea ce nu se vede din caiete este că, la finalul clasei pregătitoare, Lara scrie și citește cursiv cu litere de tipar și face o gramadă de operații matematice aproape permanent, în joacă. Aproape orice situație e pentru ea un bun prilej de numărat și socotit.

Anul școlar s-a încheiat, la fel ca pe vremea grădiniței, cu o sărbătoare a verii, cu cântece și jocuri, în care părinții au fost cot la cot cu cei mici. Copiii au pregătit și câteva poezii, iar Lara a avut rolul toamnei. Toată lumea primește coronițe la sărbătoarea verii, dar nu ca un simbol al performanței sau ca urmare a vreunei ierarhii, ci pentru a ne bucura de flori, pur și simplu.

Dar, mai mult și mai mult, ne bucurăm de venirea vacanței, un timp al nostru, în care să ne regăsim unii pe alții și pe noi înșine după atâtea zile departe, în ritmul impus de școală.
Și o mică anecdotă prilejuită de Sânziana: pentru că învățătorul Larei are mereu la el o chitară, mai mare decât cea pe care o avem noi acasă, și pentru că ea nu îi poate pronunța numele, l-a poreclit "he-he oa" - tradus în românește ca "domnul chitară mare".

Expoziția de fluturi vii

În căutare de idei care să le bucure pe ambele fete în cele câteva zile de vacanță, am dat peste expoziția de fluturi vii de la Antipa. A fost o alegere tare bună, pentru toate vârstele. Deși am intrat cu inima un pic strânsă în cortul în care are loc expoziția, dansul fluturilor colorați ne-a făcut să începem să zburdăm. Vin din toate direcțiile și dacă văd o pălăriuță colorată se așează imediat să fie admirați. De peste tot se aud sunetele de uimire ale copiilor și adulților deopotrivă.
Sunt cam 200 de fluturi, după spusele organizatorilor, din 20 de specii diferite. Mai mici, mai mari, cu galben, cu roșu sau albastru, unii stau ascunși, cu aripile strânse, și cu greu intuiești ce veselie pot aduce atunci când pornesc în zbor.
Un bilet de adult costă 12 lei, iar unul de copil 10 lei.

 

Lipsuri, desene

Am aflat de curând că, la 6 ani, orice ți-ar lipsi, există o metodă extrem de simplă pentru a rezolva problema. Vrei să cânți și nu ai la îndemână un microfon? Nu-i nimic, îl poți desena și decupa, iar apoi ții desenul în mână și efectul de amplificare e garantat. Vrei o pălărie nouă? La fel, pui creionul pe foaie, creezi modelul și, din două tușe de foarfecă, obții obiectul.
Ieri, Lara și-a dorit prăjituri și fresh de portocale pentru Sânziana și niște buchete de flori pentru mine. Să ne înveselim. Și a reușit :)

Două măsele

Preocupați de ultimele zvâcniri ale erupției dentare a Sânzianei, ne-am trezit într-o dimineață că numărăm ca Pristanda: două la Primărie, două la Prefectură... Sau, ca să fiu mai clară de atât, în același timp în care Sânzianei au început să îi iasă ultimele două măsele, Lara a venit la mine cu gura deschisă încercând în același timp să-mi explice că are ceva în plus înăuntru - două măsele.
Sincer, habar n-aveam că la 6 ani iese primul rând de molari definitivi. Eram convinsă că întâi trebuie să cadă ceva ca apoi să apară altceva în loc. Așa că primele două măsele de om mare ale Larei m-au luat cu totul pe nepregătite. Și pe ea la fel. A început să plângă că ea nu vrea să aibă mai multe măsele. Am liniștit-o cu explicații savante și cu o îndelungă numărătoare. Ca Pristanda...

Sport în mov

Lara are un tricou foarte drag - tricoul ei mov pe care scrie „Învinge Dravet! Start!”. Îi place să meargă cu el și la școală și știe că pe www.dravet.ro este o poză cu Sânziana și sunt informații despre boala ei. Îmi spune că își dorește să se implice cât mai mult în activitățile asociației și cred că acesta e felul ei de a face față situației.
A fost foarte entuziasmată să se îmbrace duminică în tricoul cu fluturaș și să participe, după puteri, la un maraton de spinning în beneficiul copiilor cu dizabilități. Pe 3 decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și acesta a fost felul nostru de a arăta că suntem împreună.

Felicitarea

În așteptarea zilei de naștere a Sânzianei, Lara a pregătit mai multe cadouri, dar mai ales i-a făcut o felicitare. Pe care a scris-o singură.

Aventura Parc

Dacă anul trecut Lara a testat singură Aventura Parc din Brașov, vara aceasta am fost împreună la cel de lângă București. O aventură în sine a fost chiar drumul, pentru că - după ce că am pornit-o pe altă parte - când am ajuns în fine la locul cu pricina era să trecem bine mersi mai departe, atât de prost e semnalizat.
Dar încerc să nu mai fiu cârcotașă și spun că, deși ne-am dus într-o zi toridă, tot parcul e suficient de umbros încât aerul era respirabil.
Pentru că noi, adulții, am fost un pic depășiți numeric de copii, n-am testat personal traseele de escaladă, dar ei au părut încântați. Lara mi-a confirmat din nou că îi place genul acesta de experiență - a făcut nenumărate trasee fără pauză.

 

Sânziana a testat și ea echipamentele de protecție, pentru că oricum știam că e fascinată de căști și de mănuși. A vrut să încerce să meargă și pe urmele Larei, dar nu s-a putut.

Pentru cei de vârstă așa mică există o mini-grădină zoo, cu păsări și iepuri, un nisipar și un tobogan și două castele gonflabile pentru sărituri, dar niciuna dintre ele nu merită cu adevărat drumul.
Piscina n-am testat-o, pentru că nu eram echipați corespunzător și nici locurile pentru diverse sporturi - tir cu arcul, volei, baschet sau badminton.
Una peste alta, nu am fost impresionați de parc, i-am găsit multe minusuri, dar pentru partea de escaladă o să încercăm să mai mergem din când în când.

Sfârșit de grădiniță

Începutul acesta de vară a adus pentru noi nu una, ci două sărbători de final de an educațional. Ultimul an de grădiniță, căci din toamnă Lara va intra în etapa de tranziție către școală. Prea mică încă pentru a sta într-un loc, prea mare pentru a mai pierde timpul doar cu joaca aceea fizică, de dat în leagăn și alunecat pe tobogane...
Prima sărbătoare a fost cea a școlarilor, prin care 18 din cei 20 de copii din grupă s-au oprit pentru o oră să privească înapoi spre anii de grădiniță și și-au luat oficial la revedere de la educatoare. Toată clasa a fost decorată cu fluturi colorați, gata să-și ia zborul. Am ascultat o poveste despre copilul care, odată ce crește, nu mai primește totul de-a gata și trebuie să învețe să găsească el singur în lume cele necesare. Apoi, viitorii școlari au primit și dăruit mai departe, părinților, o mapă cu desenele și picturile lor din ultimii ani, grupate pe perioade, o pânză cu amprentele mâinilor tuturor colegilor, câte o rugăciune, o piatră specială și o floare, precum și o salbă de obiecte-amintire pe care și le-au făcut unii altora.
Însă cel mai emoționant moment a fost cel în care fiecare părinte le-a pus într-o traistă cusută de mânuțele copiilor câte o urare de drum bun. Unii le-au urat să dea numai peste uși deschise, alții să nu-și piardă copilăria și zâmbetul. Eu i-am urat Larei să aibă alături în viață mereu un prieten bun.
N-a trecut mult și am sărbătorit apoi venirea verii. Am mai povestit cum se întâmplă lucrurile la această sărbătoare și, deși anul acesta a fost într-un cadru mai restrâns, copiii au regăsit cu aceeași bucurie campionatul de jocuri. Tot sărbătoarea aceasta a fost prilej pentru primele (două) coronițe de flori împletite în întregime de mine.
Acestea fiind zise, nu părem să fim pregătiți cu adevărat să ne luăm la revedere de la grădiniță. Lara va mai continua să meargă acolo peste vară și sperăm, cât de curând, ca povestea noastră de dragoste cu acest loc să fie continuată de Sânziana. Și totuși, la revedere grădiniță! Îți mulțumim că ai fost bună cu Lara noastră!

În parc

1 Mai, 30 de grade. Eu n-am zis nimic. Ea a întrebat:

- Mama, de ce doar eu cu Sânziana suntem în pantaloni scurți?

Iepurașii de urgență

Nu obișnuim să ne repezim în locuri despre care se spune că oferă distracția gata împachetată, dar în lipsă de alt program am tras o fugă zilele astea până la Fabrica Iepurașilor. Auzisem că sunt niște ateliere frumoase pentru copii - de olărit, de cusut, de instrumente muzicale și alte câteva, o fermă de animale, plus o prezentare a serviciilor de urgență - salvare, pompieri și poliție - cu echipamentele din dotare. Suna cam talmeș-balmeș, dar ne-am aventurat totuși, fără să-i creăm Larei niciun fel de așteptări și sperând să nu fie prea aglomerat.
Realitatea de la fața locului ne-a surprins pozitiv. Prima bilă albă a fost că nu era deloc multă lume, iar multitudinea de activități posibile s-a dovedit a fi doar o diversitate echilibrată de opțiuni pentru diverse gusturi și grupe de vârstă. Am văzut copii foarte antrenați într-o luptă de cavaleri medievali, copii care învățau despre instrumente muzicale, modelau în lut, încondeiau ouă, hrăneau animale sau testau motocicletele și mașinile de poliție.
Deși mie toate atelierele mi s-au părut reușite, Lara a avut prea multă energie pentru a se așeza la vreunul dintre ele și a încerca să facă ce i se propunea. Mult mai încântată a fost de mașinile de salvare, pompieri și gunoi, pe care le-a înconjurat de nenumărate ori, s-a urcat în ele, a pus întrebări, a testat diverse echipamente... A aflat că există un număr scurt, 112, la care poți suna când ai o problemă gravă. Cum să ții minte numărul ăsta? E simplu: ai o gură (1), un nas (1) și doi ochi (2).
Apoi, a văzut cum se stă într-o mașină de salvare - pe scaun sau pe targă, și-a ascultat bătăile inimii în stetoscop și și-a urmărit pulsul pe monitor, a cercetat amănunțit toate sertarele și a recunoscut un flacon de ser fiziologic.
Un pompier i-a arătat cum se îmbracă în echipamentul pentru incendiu într-un minut și jumătate ziua, iar noaptea în două minute și a somat participanții la trafic să tragă „pe stânga”, să-i facă loc că merge „la o problemă”.

Poliția era slab reprezentată la ora la care am fost noi, dar s-a bucurat să stea pe o motocicletă și s-a minunat ce mare e. S-a urcat și în spatele unei mașini de gunoi și a studiat unde se golesc tomberoanele și unde se duce gunoiul.

Animalele din fermă au fost un punct de interes mai degrabă pentru Sânziana. Lara doar s-a conversat puțin cu cocoșii și a studiat iepurii. Abia spre final s-a lăsat convinsă să încerce și un atelier și a ales să încondeieze un ou.

În total, am stat cam trei ore la Fabrică și nu ne-am plictisit deloc. Ba aș zice că dacă n-ar fi așa de departe de noi, ar merita să mai mergem o dată sau de două ori până pe 22 aprilie, când se termină întreaga acțiune. Intrarea e gratuită, dacă vă bate un gând, dar participarea la ateliere costă 2, 3 sau 4 IepuRoni, în funcție de complexitate, un IepuRon echivalând cu 5 lei.

Dragoste de soră

UPDATE: Și încă una:

- Mami, o iubesc cât un bloc de mult. De fapt, cât toate blocurile și casele și mașinile și bărcile și vapoarele la un loc. Iar pe voi, părinții, vă iubesc cu un bloc și o casă și o mașină mai puțin.

*****

- Mami, eu o să-i dăruiesc Sânzianei din agrafele mele. Nu i le dau cu împrumut, i le dau de tot.  Adică și când o să ne despărțim o să rămână la ea.
- Dar când crezi tu că o să vă despărțiți?
- Când o să ne mărităm. Dar nu știu dacă o să reziste agrafele până atunci.

*****

- Și fata s-a îndrăgostit fleașcă de gunoier.
- Fleașcă?
- Da, fleașcă.
- Adică cum?
- Tare. Fleașcă înseamnă tare.
- Dar tu te-ai îndrăgostit vreodată fleașcă?
- Da.
- De cine?
- De Sânziana.

Noutăți îngrămădite

Am rămas în urmă cu noutățile și avem de toate, unele mai mărunte, altele cu bătaie pe termen lung.
Cea mai de efect este că Lara a fost la evaluarea pentru înscrierea la școală și are recomandarea de a merge din toamnă la clasa pregătitoare. Mai rămâne să ne pregătim și noi, părinții, pentru perspectiva de a avea copil de școală... Ei i-a plăcut mult la evaluare, oricum se joacă aproape zilnic de-a școala și mereu are o vârstă imaginară mai mare decât cea reală. Din ce mi-a povestit, singura întrebare la care s-a încurcat - ca orice stângace veritabilă - a fost cea legată de direcții. Atunci când doamnele evaluatoare au rugat-o să-și atingă urechea dreaptă cu mâna stângă, a spus că ea nu știe care e stânga decât atunci când e în mașină și tati e la volan, respectiv în stânga, iar ea în scaunul ei, respectiv în spate, în partea dreaptă.
Mai veche, dar încă în derulare - iarna asta, după germana de la grădiniță, Lara a început a doua limbă străină, respectiv engleza. Și asta pare să-i placă foarte tare, mai ales că învață în ritmul muzicii, doar prin cântece.
Tot la capitolul pasiuni, a cerut din senin și insistent o chitară, pe care, după o vreme, a și primit-o. Așteptăm acum să vedem cât de mult își dorește să și învețe cu adevărat să cânte la ea.
De dată mai recentă, a început să meargă la piscină cu Bogdan. A fost și iarna trecută la niște cursuri pentru copii, dar la un moment dat n-a mai vrut singură în bazin.
Iar de pe la noi de-acasă, vă prezentăm și anul acesta un mini-atelier de mărțișoare, făcute pe criteriul „mai importantă e participarea decât rezultatul”. Eu cu Lara am decupat cartonașele colorate, ea a asortat și a lipit abțibildurile, apoi a perforat și a legat șnururile împreună cu Bogdan. Sânziana a avut și ea o contribuție importantă - a dormit liniștită cât timp noi am meșterit.
Întâmplător sau nu, majoritatea activităților care o atrag în ultima vreme presupun timp dedicat numai ei de către unul dintre părinți. O gelozie care se manifestă mai târziu decât ne așteptam sau pur și simplu o etapă nouă... Rămâne să ne lămurim. Până una alta, și nouă ne face plăcere să ieșim cu ea și să o vedem implicată în activități potrivite vârstei ei, chiar dacă e un efort destul de mare să ne separăm pe grupe de vârstă.