Despre petreceri toamna

Știu, știu, e vară în toata regula afară și, mai mult, vara asta nu e chiar cel mai potrivit moment să ne gândim la petreceri. Cel puțin nu pentru noi, ăștia sensibili, care ne lăsăm "manipulați" și purtăm "botnițe", pentru că nu vrem să luăm și nici să dăm un virus "imaginar".
Dar, tocmai în acest context deosebit, am avut un răgaz să discut cu Lara despre zilele ei de naștere. Care sunt în noiembrie. Când nu intră în discuție niciun fel de spațiu exterior, oricât de mult și-ar dori ea să-și invite prietenii la o drumeție pe munte, o cursă cu bicicletele ori la orice altă activitate, doar afară și în mișcare să fie, așa cum îi e felul.

Așadar, am făcut împreună o listă a ultimelor șapte petreceri pe care i le-am organizat (de la 7 la 13 ani), care sperăm să inspire și alți părinți de copii născuți în sezonul rece și care vor să ocolească capcanele aniversărilor la care toată lumea a mai fost deja de mai multe ori și toți invitații (eventual și părinții) stau cu nasul în telefoane.

• La 7 ani ne-am lipit de o minunată șezătoare de instrumente - copiilor le-au fost prezentate diferite instrumente muzicale mai puțin obișnuite și au putut să le și testeze. Un tort și ceva joacă liberă la final și toată lumea a fost mulțumită. (Rămâne în istorie ca aniversarea la care toți invitații au fost băieți - asta ca să nu primesc comentarii cum că avem doar petreceri de fete...)
• La 8 ani ne-am aciuat într-o cafenea cu prăjituri de casă (primul criteriu în alegerea locului) și cu multe board games la dispoziție. Fiind într-o casă veche cu încăperi separate și mai pe la prânz spre amiază, nu am deranjat prea tare restul clienților. Copiii au mai avut de adus fiecare câte o sticlă două de plastic de 2 litri, din care au făcut o plută. Nu întrebați cum am dus pluta acasă și cât timp ne-a luat să scăpăm de ea. Dar, una peste alta, a fost foarte amuzant.
• La 9 ani am închiriat un patinoar. Micuț. Într-un mall nu prea popular. Am avut și un instructor, dar mai ales un tată pasionat de sporturi de iarnă, care i-a animat pe petrecăreți. Pe lângă patinoar erau și mese, așa că am putut să mâncăm câte ceva și, desigur, să suflăm în lumânarile tortului adus de acasă. (Pentru Lara, nu există dulciuri din comerț suficient de puțin dulci.) 
• La 10 ani deja apăruseră primele escape room-uri pentru copii, așa că am încercat și noi unul, considerând că e vârsta potrivită. Două camere în paralel, la final schimb de experiență și impresii over a pizza, cum s-ar spune, și a trebuit apoi să revenim în locul respectiv până a terminat toată lumea toate camerele. 
• La 11 ani Lara începuse să fie interesată de gătit. Am căutat mai multe variante de ateliere de gătit ca temă pentru petrecere, dar până la urmă am ales o gelaterie unde copiii au putut să-și aleagă o rețetă, apoi să participe la realizarea ei și, desigur, la final, să își dea cu părerea despre ce a ieșit. 
• La 12 ani ne-am bucurat de ajutorul din partea unor prieteni cu o căsuță drăguță aproape de București și am organizat celebra pyjama party. Numai fete, de data aceasta. Au avut la dispoziție paturi și saltele direct pe jos, spațiul fiind destul de modular, plus curtea perfectă pentru șușoteli în voie despre cei absenți 😁
• La 13 ani, sportiva noastră a zis că înțelege foarte bine că preocupările prietenelor ei sunt ușor diferite, dar totuși alege să își petreacă ziua cum îi place ei, în primul rând. Așa că le-a provocat la bowling, biliard și ping-pong. Nu și-a exprimat nimeni nemulțumirea, prin urmare am verificat cu această ocazie zicala "Prietenele la nevoie fac și joc de glezne". 

Încă nu știm exact ce vom putea face anul acesta și cum... în afară de mers la poliție pentru prima carte de identitate 😁 Cu siguranță, însă, vom continua să încercăm să găsim împreună ceva care chiar să i se potrivească sărbătoritei și să îi lase amintiri frumoase.

Maimuța

Cu întârziere, despre mini-petrecerea surpriză. De fapt, un atelier pentru copii mai mari, la care am invitat doar câțiva dintre prietenii despre care Lara mi-a spus că și i-ar dori la ziua ei, în cazul în care vremea ar fi suficient de frumoasă încât să putem ieși în parc... Cum ziua promitea să nu fie însă prea bună, am complotat rapid cu organizatorii atelierului și ne-au găzduit pe noi și cei câțiva invitați, pentru ca la final să ne bucurăm și de tortul cu maimuță.

Cum care maimuță? Curiosul George, care numără gogoși.

Ce mică-i vacanța mare...

La începutul verii, nu aveam alt gând decât cum o să rezist trei luni singură cu doi copii cu programe diferite, cu nevoi diferite, cu dorințe diferite... și, eventual, în acest timp să nu uit complet de programul, nevoile și dorințele mele. Despre ultima parte n-aș zice că mi-a reușit, însă timpul a trecut cumva, ba chiar destul de repede.
Undeva după primele zile de adaptare, care nu au fost ușoare pentru niciuna dintre noi, mi-am dat seama că nu am mai avut ocazia să stau atât cu Lara cam de pe când avea 1 an... Atunci m-am întors la serviciu full-time, apoi la 2 ani și 10 luni a început grădinița și orele petrecute împreună în timpul săptămânii parcă deveneau din ce în ce mai puține.
Așa că am lăsat grijile deoparte și mi-am propus să ne reapropriem, să încerc să aflu tot ce nu mai știam despre ea, iar pe de altă parte să încerc să o fac să nu o mai vadă pe Sânziana ca pe sora care rămâne mereu acasă cu mama și în lipsa ei îi atacă jucăriile, ci ca pe un partener veritabil de șotii și joacă.

Ce nu mi-a ieșit deloc a fost să găsesc zilnic o soluție pentru a-i ocupa cele 20 de minute în care o lăsam singură cât o culcam pe Sânziana de prânz. Oricât am încercat dinainte să pregătesc o activitate pe care să o poată face în timpul respectiv, cumva, când venea momentul, ceva nu se lega - fie nu avea chef, fie constatam că ne lipsește ceva esențial, fie...
Până la urmă, a ieșit însă și ceva pozitiv din timpul ăsta, pentru că Lara a învățat să-și scoată singură oala de supă din frigider și să-și pună o porție la încălzit, cu tot cu aprins aragazul. În mai multe zile mi-a propus ea să facem împreună ceva de mâncare, în special înghețată, ba chiar la un moment s-a apucat singură de o salată de fructe, care a ieșit delicioasă, chiar dacă toată banana a ajuns tăiată cubulețe sub masă.
Când afară nu a fost prea cald pentru Sânziana, am luat la rând parcurile, am mers cu bicicleta, rolele, trotineta și tricicleta, ba chiar și cu patinele de gheață.
Nu au lipsit vizitele la cai, desigur, unde Lara a progresat mult. Acum, conduce singură calul și, în plus, se apropie fără nicio reținere, îi curăță și îi țesală, îi duce singură la grajd. Și Sânziana a fost foarte fericită vara aceasta la fiecare vizită la Constanța - caii, apa mării, prezența permanentă a unui partener de joacă, toate sunt elemente pe care le-a păstrat în jocurile de toamnă de acasă.
În plus, Lara a fost și în două excursii de câteva zile cu Bubu, în Deltă și în Italia, în care Sânziana i-a dus tare dorul.
Teatru și opera comică pentru copii, circ și primul concert adevărat - The Wall - au fost momentele "culturale" ale vacanței, prilej pentru noi descoperiri și discuții. Iar printre zilele obișnuite, s-au strecurat și ziua de naștere a lui Bogdan și cea a Sânzianei.
Am numărat cu totul vreo 80 de zile împreună toate trei de dimineața până seara și destul de multe dintre ele chiar toți patru. Nu știu dacă pot spune de vreuna dintre ele că a fost ușoară, însă abia aștept săptămâna de vacanță în patru programată pentru octombrie. Și cred că nu sunt singura!

Locurile de joacă de interior

A venit frigul și locurile de joacă de interior devin, din păcate, ca un parc pentru unii copii. Pentru noi, locurile acestea există doar la zile de naștere, dar tot mi se pare prea mult și îmi doresc o cale de a le evita.
Am scris zilele trecute despre petrecerile de zi de naștere altfel decât la un loc de joacă. Sunt sigură că dacă părinții și-ar dori să se implice în desfășurarea acestor petreceri și să nu mai vadă în ele o fereastră de o oră pentru ei înșiși, locurile de joacă - acum toate la fel - ar fi mai puține sau ar arăta cu totul altfel. Un mic efort de imaginație din partea celor mari ar aduce celor mici mai multă bucurie decât transpirație.
Mă deranjează haosul care se creează în astfel de locuri, chiar și atunci când e invitat un așa-zis animator. Am senzația că cineva ia copiii, îi pune într-o oală și îi lasă acolo să fiarbă. Și cine trebuie să scoată la final castanele fierbinți? Părinții, desigur, cu inevitabilele discuții: „Mai stau un pic. Doar un minut, te rog eu mult...”
Felul în care părinții pierd aici contactul cu copiii (unii chiar pleacă de tot, la cumpărături sau aiurea) nu mi se pare deloc în regulă. Și nu pentru că aș avea o problemă cu tăierea cordonului ombilical, ci pentru că mă gândesc că și eu m-aș simți stingheră dacă aș fi dintr-o dată singură într-o încăpere cu mai mulți oameni pe care nu-i cunosc. Desigur, un adult are mai multe pârghii pentru socializare, așa că o astfel de situație are, în general, premisele să se încheie cu bine. Dar pentru un copil stinghereala asta - deseori amplificată chiar de părinți sau animatorii care trag de ei să îi implice în „joc”, pentru a-i abandona după numai câteva minute - poate să se transforme în ceva mai mult - o independență prost înțeleasă, un spirit de frondă fără cauză.
În definitiv, eu în copiii care pleacă de la un loc de joacă de interior nu am văzut în general decât o acumulare de energie, nicidecum o descărcare, așa cum ar fi aparent de așteptat. Am văzut-o și la Lara, atunci când i-am făcut ziua de naștere la 3 ani, și pentru data următoare am căutat altceva. Și am găsit.

Cum ne plac nouă petrecerile

Deși sunt încă datoare cu povestea petrecerii tematice de la 4 ani, mă pun pe scris despre cea de anul acesta, că e mai proaspătă. Cumva însă, tot cu cea cu prințese de anul trecut trebuie să încep, pentru că ea mi-a deschis apetitul pentru pregătitul cu mintea și cu mâinile mele a zilei de naștere pentru Lara. Deocamdată :)
Așadar... anul trecut am făcut trei zile întregi baghete de zâne și zâni și coifuri pentru prințese și cavaleri. Toți copiii și părinții invitați și-au închiriat sau măcar improvizat costume și au învățat câteva dansuri medievale cu ajutorul celor de la Trei Parale. Petrecerea propriu-zisă a fost însă perturbată de un dragon care a furat costumele, lăsate deoparte pentru atelierul de pictat castele de carton. Tot ce a urmat apoi au fost de fapt probe la care ne-a supus dragonul pentru a recupera costumele.
Anul acesta, Lara a cerut o petrecere cu clovni. Aparent simplu, dar la un gând mai atent foarte complicat. Pentru că majoritatea clovnilor sunt, astăzi, pur și simplu tembeli. Pentru că nu toată lumea e dispusă să se relaxeze și să râdă doar pentru că în cameră e cineva care face glume sau diverse giumbușlucuri. Și pentru că pregătirile au durat ceva mai mult de data asta.
O săptămână întreagă am făcut ciucuri de lână pentru decoratul sălii, am cumpărat, spălat și apoi prins elastice pentru 40 de nasuri roșii, am făcut invitații în formă de cort de circ, cu cortină și cupolă, am căutat diverse alte accesorii pentru o petrecere cu nasul roșu. Familia co-organizatoare a muncit și ea cu spor la papioane și broșe din diverse materiale cu dungi și buline, numai bune de înveselit atmosfera.

Costumațiile noastre au fost improvizate foarte rapid înaintea petrecerii: Lara a purtat haine obișnuite într-o combinație neobișnuită, Sânziana a fost foarte mândră într-un tutu roz de-al Larei, eu mi-am cusut pe umărul unui banal pulovăr un papagal de care au tras toți copiii, iar Bogdan a avut o cravată din fetru roșu cu aplicații verzi.
Cei doi animatori clovni - care au fost cam a patra alegere și pe care îi recomand cu drag - nu au pictat pe nimeni pe față și nici nu au făcut aripi sau diverse figurine din baloane. Au conceput în schimb un scenariu care presupunea ca toți copiii să călătorească dintr-o țară într-alta cu un balon imaginar în căutarea bucuriei pierdute de unul dintre clovni. În fiecare țară treceau prin diverse probe (jocuri), iar la final, în Țara Bucuriei, aflau că de fapt fiecare trebuia să îi facă clovnului trist un dar colorat (un desen) pentru a-i readuce zâmbetul pe buze.
Nu știu dacă a fost cea mai reușită petrecere. Au existat cu siguranță și momente în care numărul mare de copii a depășit capacitatea de concentrare a celor doi clovni. Am aflat cu ocazia aceasta că recomandarea în stilul educației Waldorf este ca numărul invitaților să fie mai mare cu unu decât vârsta pe care o împlinește copilul sărbătorit.
Faptul că părinții nu s-au mai implicat atât de mult ca anul trecut a atârnat de asemenea la apariția unor momente de dezordine.
Nu mai zic nimic despre mâncare și băutură, deși ne-am străduit destul de mult și la acest capitol.
Dar toată punerea în scenă va rămâne pentru familia noastră o amintire de neprețuit pentru multă vreme. Și cu siguranță o experiență foarte diferită de închirierea unui loc de joacă obișnuit, unde părinții stau la locul de fumat, iar copiii aleargă în toate direcțiile ca într-un veșnic joc cu indieni și cowboy.

PS: Nu mă consider deloc o persoană creativă. Sunt convinsă că, făcute de cineva cu mai multă îndemânare, decorațiunile ar fi putut fi imaginate și realizate mult mai bine. Dar am pus suflet în ele, de fapt în petrecerea copilului meu, și mi-ar plăcea să facă asta și alți părinți, mai mult sau mai puțin pricepuți.

Petrecerea cu nasul roșu

O să scriu povestea petrecerii de 5 ani când o să îmi refac puțin resursele de energie. Deocamdată, pun câteva poze cu forme mai ciudate, astfel încât să nu lezeze dreptul la imagine al invitaților. Mulțumim tuturor participanților, iar celor care află pe această cale că a existat o petrecere le spun că anul acesta Lara a deținut cheia de la lista invitaților.

 

Verișorii

Toată copilăria mi-am invidiat prietena cea mai bună pentru că are doi frați. Și mulți verișori. Eu n-aveam nici de unii, nici de alții. Dacă pentru o surioară Lara a trebuit să aștepte ceva timp, verișorii Luca și Darie i-au fost alături la năzbâtii de la început. (De fapt, sunt unchi, dar pentru că atunci când erau foarte mici a fost prea complicat să le explicăm cum vine treaba, le-a rămas numele de verișori.)

A fost ziua mea!!!

Deși de la o vreme îmi place să păcălesc lumea cum că aș avea cinci ani, de data asta a trebuit să recunosc că am împlinit doar 3. Bineînțeles, prilej de mare petrecere. Ne-am jucat, ne-am deghizat, apoi eu am suflat în lumânările de pe cele două torturi și am câștigat și întrecerea "cine mănâncă cel mai repede cele mai multe felii". Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost acolo. Vă mai aștept și la anu', dar mi-au zis mama cu tata să vă zic să veniți fără cadouri, că cică nu mai am loc în cameră de ele... Dar voi să nu-i credeți!

PS: Până atunci însă, vă aștept și pe la mine să ne jucăm împreună cu toate minunățiile pe care le-am primit!

Ziua mea

1. Deci e petrecere...

2. ...cu coifuri...

3. ...și cu cadouri...

4. ...mai multe cadouri...

5. ...și cu gălăgie...

6. ...și torturi...

7. ...cu lumânări...

8. Care e faza cu lumânările astea?

9. Trei oameni și nu pot să le stingă...

10. Gata, acum trebuie să le păcălim...

11. ...sau ele pe noi...

12. Ia mai bine un cântecel...

13. ...și un dans...

14. Desigur, să nu uităm de poze!

15. All good things come to an end

16. And now back to work!

17. Afterhours

Trei pe-un balansoar

Și a trecut un an...

... de când, sub un soare parcă prea mare pe cerul unei zile de noiembrie, mama cu tata vorbeau pe geam, așteptând să vin EU...
Iată cum am sărbătorit aseară.



1. În mijlocul petrecăre-
ților...









2. Choices


















3. ...and more choices












4. Primul tort..., de fapt, primele două :)











5. Și acum degustarea










6. Așa...









7. ... sau așa













8. the three of us








9. jocuri, jucării... ei bine, da, am primit o grămadă de cadouri!