Cum am supraviețuit clasei a 8-a

De fapt, acesta e titlul unei cărți pentru adolescenți. Nu știu dacă e bună sau nu, Lara n-a vrut să i-o cumpăr. Semn, sper eu, că nu are răni de vindecat. Nu sunt sigură că același lucru îl pot spune însă și despre mine.

Am lăsat să treacă ceva timp ca să îmi pot distila gândurile și trăirile de părinte de copil trecut prin evaluarea națională de clasa a 8-a. Am găsit multe argumente pentru a ține această experiență pentru mine, dar am ales totuși să scriu cum a fost pentru cei care aveți copii mai mici și urmează să treceți acest prag în anii care vin. 

O să zic de la început - Lara este încă din grădiniță în sistemul educațional Waldorf. Dacă mai e cineva care mai crede că e vorba de un sistem pentru copii "altfel" (cu toate conotațiile posibile) sau că ar fi pur și simplu anacronic, mai bine vă opriți din citit aici, pentru că nu îmi propun să scriu pentru voi. Dacă totuși vreți cu adevărat să aflați părerea mea despre Waldorf, puteți citi și ce am scris imediat după ce a terminat clasa a 8-a.

Și dacă am stabilit acest punct de plecare în poveste, o să înțelegeți de ce consider că, la orice liceu ar merge Lara, va avea parte de o experiență școlară destul de diferită de cea de până acum.

Lecția încrederii

Și totuși. Am intrat în acest joc al examenului de clasa a 8-a cât se poate de relaxate. A continuat să deseneze, să citească ce îi place, iar filme probabil că a văzut în ultimul an mai multe decât în toți ceilalți anii la un loc. Ca să nu mai zic de espadrilele pe care mi le-a cusut anul ăsta! 

În școlile Waldorf nu se folosesc manuale și nici rezultatele evaluărilor nu sunt comunicate în mod direct. Caietele ei stau însă mărturie că nu a fost vorba de niciun sprint, ci de un efort început de dinainte de acest ultim an de gimnaziu, care s-a intensificat progresiv, cu un apetit tot mai mare pentru cunoaștere.

I-am insuflat încredere cum m-am priceput eu mai bine și nu i-am aranjat niciun meditator, pentru că realmente nu am considerat că are nevoie. Știam că am de-a face cu un copil excepțional, talentat, serios, deși fără a fi excesiv de muncitor, dar mai ales care se poate evalua el însuși foarte bine și poate ajusta din mers pregătirea.

Toată perioada premergătoare - rezolvarea testelor de antrenament, urmată de alegerea profilului și opțiunilor propriu-zise - a fost de fapt un proces inițiatic, de auto-cunoaștere și de cunoaștere reciprocă de care m-am bucurat cu adevărat.

Pe tot acest parcurs, am avut sprijinul profesorilor de română și matematică de la școală. Ultima evaluare generală am făcut-o împreună prin martie, iar atunci am decis că la română e totul așezat, însă la matematică mai are niște întrebări pentru care nu e timp la clasă. Soluția a fost să găsim pe cineva de specialitate cu care să se consulte din când în când la telefon, ceea ce am și făcut. Uneori o dată pe săptămână, alteori mai rar, iar înainte de examen un pic mai des, Lara își scria pe WhatsApp nelămuririle și apoi primea câte un telefon lămuritor. 

Examenele

În ziua primului examen, a fost foarte calmă, bine-dispusă, încrezătoare. Totuși, după ce și-a verificat rezolvările, și-a dat seama că a avut unele mici greșeli. Mici. Cât de 9.70, ca să înțelegeți cât de mici.

Totuși, a picat psihic. Scriu asta pentru cei care cred că a face meditații e tot ce contează în clasa a 8-a. Ei bine, Lara a avut nevoie de o plimbare în forță cu bicicleta timp de câteva ore, venită peste un mental oricum foarte bun, ca să se poată aduna pentru al doilea examen.

Și din acesta a ieșit foarte optimistă, pentru că rezolvase toate subiectele, dar la scurt timp, din nou, a realizat că greșise pe ici pe colo. Iarăși, nimic dramatic, doar că nesiguranța sau pur și simplu această evaluare dură de galantar sunt foarte dificil de gestionat la 14 ani. Chiar și la 40 

Am discutat mult despre rolul stresului în astfel de situații și sper să fie de ajutor pe viitor. 

Notele au venit după o săptămână, considerabil sub calculele ei și ale profesorilor, mult sub nivelul pe care îl arătase înainte, la acele teste de antrenament, și sub nivelul ei general. Acesta e momentul în care m-am bucurat să știu că pot să am încredere în ea și că ea se cunoaște atât de bine încât să poată estima cu precizie ce note ar fi trebuit să ia.

Contestațiile

Nu concepeam înainte de examen să facem contestație de dragul contestației. Îi povestisem chiar cum, în facultate fiind, am contestat o singură dată o notă mică la un examen pentru care învățasem neîncetat o săptămână, iar rezultatul a fost o restanță.

Încrederea de care spuneam mai devreme m-a făcut să-i propun totuși să încercăm și a acceptat imediat, cu hotărârea cuiva care prinde un punct de sprijin chiar înainte de a se îneca. La ambele materii, chiar cu riscul de a primi note mai mici.

A urmat apoi încă o săptămână de așteptare, la capătul căreia am aflat că au fost depuse aproximativ 20.000 de contestații, în urma cărora 18.500 de note s-au modificat. Asta înseamnă peste 90%. Diferențele la recalculări au fost inclusiv de 1, 3, 5 puncte! Dar cred că ați citit deja suficient despre asta în presă.

Și pentru Lara diferențele au fost consistente și au urcat-o în clasament peste 1.300 de poziții, în București fiind circa 12.000 de candidați. Adică s-a mutat în ierarhie cu mai bine de 10%.

Nu aveam deloc conștienta acestor calcule până la aceste examene. Și nici sentimentul că niște profesori pot greși atât de mult și atât de marcant pentru viitorul unui copil, oricât de omenească ar fi greșeala.

Și poate că nici nu am fi depus contestații din principiu, făcând parte dintr-o generație învățată să accepte adeseori fără comentarii ce i se oferă dacă nu am fi avut experiența, tot de anul acesta, a cinci inspectori ANAF care ne-au calculat cinci sume diferite de plată, fără să poată explica de ce.

Opțiunile

Discuțiile despre viitor le-am început prin clasa a 6-a, cred. A fost o etapă în care m-am văzut nevoită să îi deconstruiesc visul de a face o școală profesională - pentru că ea chiar avea această perspectivă asupra vieții în care munca cu mâinile te împlinește precum nicio alta, plus că te ajută să îți câștigi relativ rapid independența. Doar că, desigur, noi trăim în România și, cu riscul de a fi acuzată de aroganță, am considerat că o școală profesională românească nu este cel mai potrivit mediu pentru un copil care deja la momentul respectiv excela la orice își propunea să facă (printre altele, interpreta roluri complexe în piese de teatru în engleza veche, cânta la flaut, făcea sport de performanță, era pasionată de istorie și geografie în așa măsură încât a adus completări la ce i-am citit din ghidurile turistice în vacanță, dar doar pentru că pe atunci încă nu descoperise cu adevărat anatomia, fizica și chimia).

Pe parcursul clasei a 7-a, discuțiile au luat o nouă direcție și dorința ei de a deveni medic a început să fie tot mai clară. A fost destul de simplu să ajungă apoi la concluzia că vrea să meargă la liceu la o clasă cu profilul "Științele naturii" și, pentru că vorbește o engleză peste media vârstei, i-am sugerat să adăuge și opțiunea "bilingv".

Pentru cine nu știe, în acest moment pentru liceele teoretice copiii pot opta între Matematică-informatică, Științele naturii, Filologie și Științe sociale, în unele cazuri cu opțiunea de a studia în regim bilingv sau intensiv o limbă străină. Fiecare dintre aceste clase are un cod. După ce copiii dau probele de evaluare națională - română, matematică și, unde e cazul, limba maternă, își fac un top personal cu aceste coduri. Pentru București, poți completa până la 280 de coduri. Media de la evaluarea națională are o pondere de 80% în nota finală, restul revenind mediilor din clasele 5-8, iar în funcție de această notă totală cresc sau scad șansele pentru ca una dintre primele opțiuni de pe listă să iasă cea câștigătoare la repartizarea computerizată. Diferențele sunt date de sutimi și, cel puțin pe baza situației de până în 2020, notele sub 9 te direcționează fix spre acele școli profesionale la care am negociat asiduu să nu meargă. 

Liceele

Din păcate, combinația "Științele naturii" cu profil bilingv este destul de rară și nu se regăsește la multe printre liceele pentru care ar fi putut opta un elev de nivelul ei în București. De aici nu a mai fost decât un pas până la a ne întreba totuși ce diferențiază aceste licee sau "ce le recomandă", ca să folosesc o expresie la modă. Dacă din alte țări am auzit de prezentări de licee organizate special pentru copiii de clasa a 8-a, la noi e un fel de radio șanț. Întrebi în stânga și-n dreapta cine ce știe și apoi încerci să ghicești cam unde ți-ar plăcea, desigur fără să omiți din calcul cât de complicat va fi să înfrunți, zi de zi, timp de patru ani, traficul bucureștean.

Noi ne-am orientat cât de cât după o combinație de povești auzite și informații de pe site-urile liceelor. Niște amici ne-au povestit că au încercat să viziteze câteva licee, ca să ajute copilul să își formeze o părere directă. N-o să vă zic decât că au reușit într-un singur caz și că interacțiunile cu personalul de la celelalte licee sunt demne de Caragiale. Și nu pot decât să-i cred, având în vedere că noi am încercat să vizităm liceul la care a intrat, după examene, chiar după înscriere, și nu am reușit. Dar desigur, ne consolăm cu gândul că din toamnă îi va învăța toate cotloanele. 

Cu acest top personal complet subiectiv al liceelor în minte, am încercat să o convingem pe Lara să pună pe listă toate opțiunile disponibile. Dar a rămas foarte hotărâtă pentru o listă scurtă și unidirecțională cu clase de Științele naturii (și în foarte puține cazuri și Matematică-informatică, dar doar ca opțiune secundară, ceea ce oricum contravenea ordinii mediilor probabile de admitere), la întocmirea căreia mi-a plăcut că a luat în calcul și existența unui club de teatru - principalul ei hobby. Cu alte cuvinte, lista ei de opțiuni a fost pur și simplu lista dorințelor, ignorând orice fel de statistici și calcule probabilistice. Practic, la oricare dintre liceele de pe listă ar fi intrat, aveam certitudinea că s-ar fi simțit confortabil. 

În concluzie, după fix o lună, aventura noastră s-a încheiat - sau, de fapt, abia începe - cu a treia opțiune de pe listă, în contextul în care am pus doar un liceu la care știam în principiu că nu prea sunt șanse să intre. Partea cea mai bună este că algoritmul repartizării computerizate a ținut cont și de criteriul prieteniei și va putea să-și continue cea mai longevivă relație, de la grădiniță (de unde sunt și mânuțele de mai jos).

Îi doresc tare mult o experiență valoroasă, în care să nu se piardă pe sine, și la capătul căreia să urmeze noi oportunități. Iar pentru părinții și copiii care vin din urmă către acest prag de evaluare națională, nervi tari și multă auto-cunoaștere. Cred că e cea mai bună soluție în fața sistemului ăsta strâmb. 

Ultima zi de gimnaziu

La puțină vreme după ce am început să o ducem pe Lara la grădiniță, am participat la un eveniment în cadrul cărora mai mulți absolvenți de învățământ Waldorf ne-au povestit din experiența lor cu școala. Îmi amintesc de atunci că primul lucru pe care l-am observat la toți dintre ei era ceva ce văzusem deja și la pedagogii cu experiență pe care apucasem să-i întâlnesc - cât de clar și răspicat vorbesc toți, cât de bine argumentează, faptul că nu le auzi niciodată respirația acoperindu-le vorbele, că rămân drepți și nu se bâțâie, că mâinile lor nu trădează emoții, ci doar însoțesc coerent discursul... 

Pentru cineva care a văzut mulți oameni susținând conferințe și discursuri de tot felul, ba chiar a și fost în ipostaza de a prezenta diferite evenimente, părea neverosimilă stăpânirea de sine a acestor tineri absolvenți, știind că vorbitul în fața unui public cere mult exercițiu și tehnică. 

Nu știam la vremea respectivă prea multe despre ce înseamnă această pedagogie Waldorf și recunosc că nici acum, 12 ani mai târziu, nu cred că știu suficient.

În schimb, în tot acest timp, am fost uimită să observ cum Lara și alți colegi de-ai ei fac zi de zi frământări de limbă, exerciții ritmice, cântă la flaut, cos sau tricotează, își pun trăirile în culoare, modelează în ceară și, mai târziu, sculptează în lemn. Euritmia e o disciplină atât de complexă încât nici acum, după atâta vreme de când o văd săptămână de săptămână în orarul fetelor, nu știu cum aș putea să o descriu corect. 

Ce mi-e foarte clar, însă, e că toate astea împreună clădesc în cei care le exersează regulat exact acele abilități de care mă minunam la început.

Finalul de gimnaziu în Waldorf îi aduce pe absolvenți în fața unui "test" mult mai relevant, cred eu, decât orice examen standard de română sau matematică și cu siguranță mult mai util pe termen lung. Voi vă mai amintiți în ce a constat examenul de admitere la liceu, redenumit mai recent în evaluare națională? Eu nu doar că nu îmi amintesc absolut nimic, dar căutând de curiozitate subiectele pe internet a fost ca și cum le vedeam pentru prima dată și nici nu am știut să le rezolv. De altfel, pentru mine școala s-a desfășurat, din păcate, aproape în totalitate într-o senzație de inadecvare - la nevoile și dorințele mele, la dinamica întregii clase, la vremurile prezente și la cele viitoare.

Lara și toți colegii ei cred, însă, că își vor aminti complet altfel experiența gimnaziului, încununată de proiectele lor de final, și, cel mai probabil, vor păstra aceste amintiri pentru tot restul vieții.

Anul trecut, am văzut prima promoție care a terminat școala Waldorf înființată de o mână de părinți de la aceeași grădiniță, chiar în anul în care a început și Lara școala. A fost și atunci uimitor să văd cât de bine au comunicat acei tineri de 14 ani despre preocupările pe care le avuseseră în ultimul an, în unele cazuri devenite chiar pasiuni. Căci în asta constă proiectul de final de gimnaziu în Waldorf - copilul își alege cam cu un an înainte o activitate pe care vrea să o descopere, iar la finalul acestui interval găsește o modalitate prin care să explice colegilor, profesorilor și părinților ce a învățat, ce provocări a avut și cum le-a depășit. 

Am văzut proiecte despre învățarea unei limbi străine (alta decât cele studiate în școală), a unui instrument muzical, arta fotografică, gătit, un număr de magie, o carte scrisă în engleză, o pictură murală, un vitraliu, vase de ceramică, macheta unei clădiri cu detalii incredibile... Construcția unei biciclete funcționale din lemn mi s-a părut ceva complet neașteptat.

Dar, dincolo de ce a reușit fiecare dintre acești tineri să realizeze - atât cei din promoția anterioară, cât și clasa Larei, mi-a plăcut enorm felul în care ei s-au prezentat, adunați și coerenți, mândri de progresele pe care ei înșiși au putut observa că le-au făcut, progrese adaptate în fiecare caz la propriile lor abilități și nu la un standard al vârstei, al clasei, al școlii, al sistemului. 

Am primit de multe ori întrebări pline de prejudecăți legate de pedagogia pe care am ales-o pentru copiii mei, precum și de sistemul privat în sine. Orice fărâmă de îndoială mi-ar fi indus aceste întrebări - venite uneori din partea unor persoane apropiate sau de la care nu m-aș fi așteptat - a fost călcată în picioare de aceste prezentări de proiecte. O să reiau totuși aici probabil cea mai frecventă dintre aceste întrebări - după o școală Waldorf, vor fi acești copii pregătiți pentru lumea "reală"? Nu știu cum să zic altfel decât că mi-e teamă că această lume "reală" nu este pregătită pentru unii dintre acești copii. Însă, cu siguranță ei sunt echipați cu tot ce au nevoie pentru a face lumea să fie pe măsura lor.

Și acum, desigur, despre proiectul Larei. Arta spectacolului este ceva ce a crescut în ea an după an, de la simple jocuri manevrând păpuși și decoruri până la o pasiune manifestă pentru musical-uri. În acest context, și-a dorit ca proiectul ei să fie regizarea unei piese de teatru în care să joace clasa Sânzianei. Pandemia nu i-a permis însă acest lucru, așa că s-a reorientat spre scenaristică. Nu i-a fost deloc ușor, pentru că scrisul era atât de diferit de indicațiile scenice așa cum se imagina rostindu-le...

Și totuși, un an mai târziu și după multe variante scrise și rescrise, Lara ne-a prezentat procesul prin care s-a documentat și a reușit să finalizeze o piesă de teatru despre prima misiune umană pe Marte. Cuvinte inventate, calcule complicate legate de posibila durată a călătoriei pentru "amarterizare", ba chiar un obiect special creat pentru ca acest lucru sa fie posibil, caracterizări de personaje... De altfel, cel mai interesant lucru pentru mine a fost să o văd descoperindu-se de fapt pe sine, cu patru dimensiuni diferite, reprezentată fiecare de un anumit personaj din piesă.

Și-a implicat în prezentare și câțiva dintre colegii de clasă, care au interpretat pentru audiență o scenă scurtă. La final, ne-am imaginat împreună sfârșitul pandemiei și viitorul spectacolului pe Broadway... 

Probabil nu am aplaudat niciodată cu mai mult aplomb ca la această "reprezentanție" a Larei despre... Lara, așa cum e ea acum, la 14 ani și jumătate, final de gimnaziu. 

Încheiem nouă ani de școală fără să știm nicio notă - îmi zumzăie pe la urechi calculele disperate de medii ale colegilor de generație din alte sisteme de învățământ. Nicio sutime în plus nu aș da la schimb pentru aceste cunoașteri minunate la care am avut șansa de a fi martor. 

Da, urmează în curând un alt fel de examen, primul dintr-o serie în care notele își vor spune cuvântul, dar ce noroc pe ea să intre în toate aceste examene cu capul sus, conștientă de valoarea ei, și ce noroc pe mine să mă pot bucura de copilul meu, așa cum e, dincolo de orice clasament.

(Poză în oglindă cu cea din prima zi de școală) 

Azi la școală

Azi la școală am plantat salată. Întâi ea, iar eu ultima din clasă. Câte două semințe fiecare. Așteptăm să apară răsadurile, pe care le mutăm apoi în sera din curtea școlii. Iar când le vine timpul, sper să le mâncăm!

Între zile

Dragă Lara,
Cu o zi înainte de 15, care anul ăsta e într-o sâmbătă, am dus împreună tort la școală. Eu eram cu Sânziana la grădiniță și ai coborât să ne inviți și pe noi să te sărbătorim alături de colegi. Apoi, am ieșit împreună în oraș la o pizza și un film despre o fetiță cam de vârsta ta - "Privighetoarea".
Acum e noapte și ți-am pregătit, din nou, lângă pat "cel mai mare balon din lume" și cadoul dorit prins de el. De dimineață va fi 15 și sper că te vei trezi într-o explozie de bucurie.
Eu una sunt foarte fericită că am reușit, în ultima vreme, să îți pot dărui tot mai mult din timpul meu și să te simt iarăși aproape.
La mulți ani, Lara! Să rămâi uimitoare!
Te iubesc,
mama

Teme la română

Lara are epoca de română la școală, iar pentru exersatul cititului și scrisului au trecut și prin câteva fabule. Pe care le-au pus "în scenă" - "Greierele și furnica" în stânga, respectiv "Vulpea și ursul" în dreapta.

Operațiunea "biroul"

Am ajutat-o să vândă, la prețuri modice, diverse haine care i-au rămas mici sau jucării pentru care nu mai avea interes, și i-am propus să strângă banii pentru ceva important. Pe lista lucrurilor cedate au fost și câteva diverse obiecte voluminoase din camera ei și așa s-a conturat ideea de a pune ceva în loc.
I-am spus operațiunea "biroul" din momentul în care am ales modelul și scaunul potrivit. A fost foarte implicată și în procesul de montaj și instalare. Apoi, și-a pus foarte tacticoasă tot felul de mărunțișuri în sertarul verde.
Mai are și zile în care n-are chef de teme, însă important pentru noi în toată povestea asta a fost să o susținem să își stabilească, urmărească și atingă un obiectiv. Iar asta pare să ne fi reușit.

Top 11 la 7 ani

A avut de scris ca temă zece cântece care îi plac. I-au ieșit 11. I le pun aici să și le amintească mai încolo...

Dis de dimineață

S-a trezit cu chef de plimbare lungă. "Hai cu trotineta până la școală", mi-a zis. Timpul era cam la limită (distanța o facem cam în 25 de minute cu mașina, căci avem totuși de străbătut câteva cartiere bune...), dar de dragul statului cât mai mult împreună am acceptat. Tot n-am mai ajuns de mult la sală...
Am făcut rapid traseul în gând, astfel încât să ocolim arterele aglomerate și să ne și auzim pe drum când vorbim. Am făcut fix o oră, la capătul căreia eram amândouă cu resursele de energie epuizate. Dar... ne-am întrecut la viteză, m-a pus să-i povestesc din nou despre bunicul meu care creștea în grădină soiuri incredibile de roșii, am admirat magnoliile albe și roz, ne-am uitat cu atenție la niște flori căzute dintr-un copac despre care ea a crezut întâi că sunt animale, s-a bucurat să vadă narcise și zambile înflorite într-o curte, am povestit despre facultatea mea și despre Hala Matache, despre semafoarele cu semnal sonor pentru nevăzători și alfabetul Braille și câte și mai câte...
Pe dealul de la Cotroceni și-a dat drumul la vale și a strigat din toate puterile "Ceeee bineeee eeee!", apoi s-a oprit să vadă cât am coborât și a concluzionat singură că locuim într-o parte a orașului ceva mai ridicată decât cea în care se află școala...
Am obosit tare, dar am fost mai vesele și mai prietene.

Leul la muzeu

Îmi povestește vizita cu școala la muzeu:
- Am fost ca un leu în cușcă. N-am avut voie să pun mâna pe nimic. Doamna de acolo mi-a spus să nu depășesc linia albă. Dar toată podeaua era albă!

Teme pentru acasă

Pentru că săptămâna asta Lara a bolit acasă, iar la școală colegii ei aveau în plan să se joace de-a ceasul și calendarul, am făcut și noi un proiect pe temă.
Ceasul are și secundar, ca să fim cât mai exacți.
Cât despre calendar, am avut ocazia să paginez și eu unul și știu că nu e deloc ușor să fii mereu atent la zilele săptămânii pentru fiecare lună din an, iar apoi să găsești o imagine potrivită anotimpului respectiv.

Poveștile lor cadou

Am primit aseară un cadou minunat de la Lara și colegii ei de școală. Au compus împreună câteva povești, pe care apoi le-au ilustrat. Cu ajutorul profesorilor, ceea ce a rezultat a fost tipărit, astfel că, la serbarea de Crăciun, noi părinții am primit cadou câte o cărticică cu copertele personalizate cu desenele copilului fiecăruia.
Am pus mai jos prima și ultima copertă, precum și prima poveste - Șervețelul fermecat. Încă nu am apucat să deslușesc contribuția Larei, însă chiar ideea proiectului, care i-a reunit pe toți pentru un obiectiv comun și secret pe deasupra, mi s-a părut foarte frumoasă. Alte povești sunt Casa dezordonată, Iepurașul Țop-Țop, Copilul care mânca doar fructe, Moș Nicolae cu apa magică, Moș Crăciun cu spiridușii săi. V-aș mai spune doar că, în aceasta din urmă, Moșul primește și el cadouri de la copii :)

Când o să fiu mare...

Am avut discuția asta acum câteva săptămâni, în timp ce punea în scenă una dintre nenumăratele piese de teatru. E joaca ei preferată. Ia obiecte felurite din jur, cum apucă, și creează cu ele o întreagă poveste. Durează uneori și mai bine de o oră, detaliile sunt tot mai multe, șirul întâmplărilor pare fără sfârșit.
În mijlocul unei astfel de povești, i-am spus că există facultate de regie de teatru. A răspuns pe loc că asta e ce vrea să facă atunci când o să termine liceul.

O dimineață bună...

În a doua zi de școală, o trezesc cu greu din somn și îi spun "Bună dimineața!". Îmi răspunde leneș: "O dimineață e bună când e caldă și nu ai nimic de făcut!"

Desene despre vârste

Învăţătorul Larei a venit pe la noi într-o vizită şi le-a adus fetelor câte un desen. Lara n-a avut nicio problemă în a desluşi care dintre ele e pentru ea şi care pentru Sânziana şi mi-a explicat că un copil de 3 ani şi unul de 7 ani au preocupări şi nevoi diferite. Şi eu zic că e clar lucrul ăsta din desene, nu?

Primul an de școală

S-a terminat primul an de școală. Chiar dacă unii ar crede că la pregătitoare nu e așa complicat, pentru noi n-a fost ușor deloc. Trei învățători, aproape jumătate dintre colegii de la început s-au pierdut pe drum, renunțarea la somnul de prânz pentru că, nu-i așa, nimeni nu doarme la școală...
În fiecare dimineață, Lara cea somnoroasă nu avea chef să se îmbrace, nu avea chef să mănânce, nu avea chef de nimic altceva decât să se joace. Și asta în ciuda faptului că, la școală, nu făcea decât să se joace. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost dacă ar fi mers la o școală cu stat în bancă 50 de minute și pauză de doar 10 minute.
Însă, chiar dacă n-a fost ușor, am avut ocazia să constat, în diverse discuții cu alți părinți, că suntem departe de lumea dezlănțuită a școlii românești tradiționale. "Doamne" prea severe sau prea puțin pasionate de ceea ce fac, "doamne" care spun răspicat ce cadou doresc de la părinți, program zilnic de 2-3 ore de teme, etichete primite permanent de copii, ba chiar concursuri naționale la aproape toate materiile pentru a compensa dispariția ierarhiei date de note...
În Waldorf, copiii nu primesc nici note și nici calificative. La finalul unui an de școală, părintele primește din partea învățătorului o evaluare scrisă a copilului, care îmbină observațiile despre prezența acestuia la ore cu o caracterizare. Sigur, există discuții și pe perioada anului, iar această prezentare nu face decât să adauge tușele finale unui tablou deja pictat.
De asemenea, la sfârșit de an, primim acasă caietele pe care copiii au lucrat la diverse materii, plus cele mai reprezentative desene. Manuale nu există în Waldorf, iar pentru că nu se dau teme caietele - adevăratele manuale în devenire - rămân mereu la școală.
Am regăsit în caietele Larei scene de acasă sau din vacanțe, desenate cu multe detalii, am găsit cuvinte uzuale cu literele pe care le-a învățat și cifre descompuse în diverse variante, pe modelul împărțirii unui anumit număr de fructe pentru un anumit număr de copii.
Ceea ce nu se vede din caiete este că, la finalul clasei pregătitoare, Lara scrie și citește cursiv cu litere de tipar și face o gramadă de operații matematice aproape permanent, în joacă. Aproape orice situație e pentru ea un bun prilej de numărat și socotit.

Anul școlar s-a încheiat, la fel ca pe vremea grădiniței, cu o sărbătoare a verii, cu cântece și jocuri, în care părinții au fost cot la cot cu cei mici. Copiii au pregătit și câteva poezii, iar Lara a avut rolul toamnei. Toată lumea primește coronițe la sărbătoarea verii, dar nu ca un simbol al performanței sau ca urmare a vreunei ierarhii, ci pentru a ne bucura de flori, pur și simplu.

Dar, mai mult și mai mult, ne bucurăm de venirea vacanței, un timp al nostru, în care să ne regăsim unii pe alții și pe noi înșine după atâtea zile departe, în ritmul impus de școală.
Și o mică anecdotă prilejuită de Sânziana: pentru că învățătorul Larei are mereu la el o chitară, mai mare decât cea pe care o avem noi acasă, și pentru că ea nu îi poate pronunța numele, l-a poreclit "he-he oa" - tradus în românește ca "domnul chitară mare".

Săptămâna altfel

Nu știu exact de când se organizează în școlile din România "Săptămâna altfel". Google zice că nici nu-i mai spune așa, că actualul ministru i-a schimbat denumirea în "Să știi mai multe, să fii mai bun!".
Oricum i-ar spune, pentru Lara acum va fi prima oară. E vorba de o săptămână înainte de vacanța de primăvară în care nu se mai fac cursuri, ci diverse activități creative, în special în afara școlii. Vor fi un atelier de arhitectură și unul de dans, un atelier de muzică și un altul de făcut hârtie, o vizită la Grădina Botanică și una la Teatrul Odeon, iar dacă vremea va fi bună și o excursie la pădure. Sună tare bine!

Cu întârziere despre Mărțișor

Am scris în anii trecuți (aici și aici) despre cum am făcut noi mărțișoare. Era cât pe aci să ratez subiectul anul acesta, gândindu-mă că deja v-ați obișnuit cu micile noastre ateliere.
Apoi, am citit cu tristețe în diverse locuri despre cât de "urâtă" e sărbătoarea mărțișorului și multă lume mi-a zis că "nu mai are chef de ea". Sigur, tarabele din oraș sunt pline de metale și plastice sclipitoare, sigur, toată sărbătoarea asta a început să fie interpretată într-un sens greșit și de la un cadou simbol s-a ajuns la... orice atașat unui șnur alb-roșu. Sunt multe de spus și am început să aud de bărbați care în ziua de 1 Martie își iau liber de la serviciu, ca să nu mai fie nevoiți să cheltuiască o avere pe niște zorzoane inutile.
Pentru noi, însă, nu e așa. Mărțișoarele pe care le oferim sunt făcute de noi, cu investiții financiare minime, dar cu mult suflet pus în ele. În afară de mărțișoarele din carton colorat și decupat făcute acasă, Lara a venit de la școală cu mai multe modele de mărțișoare pe care le-a oferit cu multă bucurie celor din jur. Fiecare dintre ele a fost simplu de făcut, ingenios și cu gust.

În ziua de dinainte de 1 Martie, copiii de la școală au organizat chiar un târg de mărțișoare și cred că mulți bărbați și-ar fi putut păstra pentru alte ocazii ziua de concediu dacă le-ar fi făcut o vizită.
Asociația pentru Dravet a agățat și ea anul acesta o mulțime de fluturași-mărțișoare în pieptul susținătorilor săi, iar dincolo de sentimentul pozitiv pe care îl dă de ambele părți un astfel de demers, s-au strâns și ceva bănuți.

Am convins chiar și una dintre bunici să facă mărțișoare croșetate, care au fost extrem de apreciate atât de copii, cât și de corporatiștii care ne-au invitat la un târg de sezon.

Mărțișoarele noastre au ajuns și în Franța, la o reuniune a tuturor asociațiilor pentru Dravet din Europa, iar cei de acolo au fost impresionați să afle cum o sărbătoare poate fi prilej pentru popularizarea problematicii epilepsiei.

Jurnal de vacanță

Și a trecut și prima vacanță din viața de școlar. Am avut o săptămână plină, între fete, cu mai multe premiere.
Zilele acestea Lara a călărit pentru prima dată liberă, fără să mai aibă pe cineva alături care să-i dirijeze calul cu coarda.
Apoi, a renunțat - cu puțin ajutor - la primul dinte de lapte. Spune că mai rău a fost gustul de la spray-ul cu anestezic decât scosul dintelui.
Iar o a treia premieră este că și-a citit singură câteva pagini dintr-o carte.
Chiar și așa plină de evenimente, scurta vacanță i s-a părut școlăriței prea lungă. A tot întrebat când reîncepe școala și cred că unul dintre motive este că urmează prima epocă de matematică.

Sărbătoarea recoltei - varianta școlară

Costum nou pentru Lara, care nu mai încape în cel de la grădiniță, respectiv costum pentru Sânziana, acum suficient de mare pentru el. Le-am purtat și eu când eram de vârsta lor și mama și nu știu dacă nu le-o fi purtat și bunica lu’ mama...
În rest, cum ne-am obișnuit – un cazan de ciorbă, figurine din legume și fructe, coronițe cu flori și frunze de toamnă, plăcinte cu dovleac, mere și gutui, hora și pâinea mare și caldă.
Cine n-are așa o sărbătoare să-și facă. Tare frumoasă mai e!

Prima zi de școală

Nu demult a fost prima zi de grădiniță. Parcă un pic prea repede a venit și prima zi de școală. La fel de zglobie ca și acum trei ani, a pornit din nou la drum, cu un rucsac ceva mai mare în spate și poate cu ceva mai multe visuri.

Și-a ales un ghiozdan colorat și un caiet simplu, cu copertă albastră. Întâi s-a jucat un pic în curte, apoi a pășit în școală printr-o poartă de flori. S-au dus să-și vadă clasa, apoi au vizitat cu toții întreaga clădire, împreună cu învățătoarea.
Nu i-a reținut chiar pe toți ceilalți nouă colegi de clasă, dar știe că a stat în bancă lângă Luca. Învățătoarea are un nume scurt, ușor de ținut minte. Iar după-amiaza o să facă engleză și o să meargă în parc.
E simplu. De-acum e la clasa pregătitoare.