Lara în vacanță

A început așa:

Odată ajunsă la destinație, a început descoperirile:

Și cuceririle:

Și capturile:

Nu mai am niciun dubiu: e un om liber și sunt onorată să pot pătrunde, din când în când, în universul ei.

Din Paris - episodul „Cité des Sciences et de l'Industrie”

Acest episod începe de fapt în 1994, când eu eram încă mai mult copil decât mamă şi când, după ce m-am plimbat în lung şi-n lat vreme de aproape o lună prin Paris, am povestit cu mare înflăcărare despre acea zi pe care am petrecut-o la Cité.
Dar nu de dragul amintirilor mele am ales să mai merg o dată, de data asta mai mult mamă decât copil, ci pentru că e genul de loc care se reinventează permanent şi are de toate pentru fiecare vizitator care îi trece pragul.
Din păcate, deşi am studiat site-ul expoziţiei înainte de plecarea din ţară, nu am fost suficient de organizaţi să ne şi luăm bilete, aşa că ziua a început cu o mare coadă şi multe semne de întrebare legate de multitudinea de variante de programe şi tarife. Totuşi, ne-am lămurit destul de curând ce avem de făcut cu ajutorul unor tineri angajaţi special pentru acest lucru - treceau pe la toţi cei care aveau timp de pierdut până le venea rândul şi, pe baza unui chestionar simplu, le recomandau ce tip de activitate să aleagă şi ce bilete să cumpere.
Aici am făcut din nou o greşeală tactică - cu doi copii după noi, ne-am gândit că putem face mai multe lucruri decât era cazul. Ne-am luat nişte bilete care ne permiteau atât accesul la expoziţiile permanente, cât şi la un loc de joacă organizat pe categorii de vârstă. De fapt, ultimul ar fi fost mai mult decât suficient pentru energia şi dispoziţia pe care le aveam noi, dar obişnuiţi cu noţiunile româneşti despre joacă nu ne-am imaginat că locul respectiv e o modalitate foarte amuzantă de a învăţa o grămadă de lucruri.
Nu mai scriu despre expoziţiile de la Cité, cred că sunt suficiente informaţii pe site-ul lor. Aş spune doar că, dacă aveţi ocazia să mergeţi acolo, să le alocaţi mai mult de o zi. Pentru că merită. De fapt, merită toate zilele libere ale unei familii care locuieşte la Paris cu un copil mai măricel.
O să povestesc numai despre locul de joacă, categoria 5-12 ani. Spaţiul, în care ai acces doar pentru o oră şi 15 minute, este organizat pe mai multe teme: uzina, comunicarea, corpul uman, jocuri de apă, grădina şi studioul TV. Am încercat să le luăm pe rând, să vedem şi mai ales să facem tot ce era de făcut la fiecare, dar Lara a alergat cu frenezie în toate direcţiile (inclusiv contra-cronometru, la proba de zece metri viteză :D). În concluzie, am rămas cu amintirea a 75 de minute trăite intens, în care s-au înghesuit procese de fabricaţie, mijloace de comunicare la distanţă, măsurători şi tipologii umane, legi ale fizicii puse în aplicare cu ajutorul apei, fluturi care ţi se aşezau pe umăr şi viaţa furnicilor văzută foarte de aproape, dar şi instrumente muzicale şi reguli din cinematografie şi televiziune.

 

 

 

 

Pare haotic, dar la faţa locului delimitările dintre teme erau foarte clare. M-am gândit şi la intervalul de timp pe care îl poţi petrece acolo şi mi-am dat seama că toţi copiii cereau la ieşire să mai stea sau să revină. Chestie de marketing, desigur.
Şi m-am gândit apoi la muzeele noastre... Inevitabil şi la mult-lăudatul Antipa, la care noi tot n-am ajuns, dar a trecut suficient timp de când s-a redeschis cât să îmi fac o idee din poveştile altora despre cum e.
Copiii din ziua de azi, chiar şi cei care sunt doar într-o mică măsură multimedia, nu se mai pot întâlni cu acel muzeu în care doar vezi exponate. Energia lor cere interacţiune, un alt fel de experienţă.
Ştiţi bila-cinematograf de la AFI Cotroceni? La Cité e una de vreo 25 de ani...
Şi la 14 ani şi la 30 de ani, la Cité am avut cele mai vii experienţe de învăţare experimentând, atingând, jucându-mă. Lucrurile pe care le afli acolo - la vârsta copilăriei sau a maturităţii - îţi rămân foarte bine întipărite în minte.
De ce buget e nevoie pentru așa ceva? Cât timp durează proiectarea și construcția? Cine ar trebui să își dorească un astfel de proiect? Eu nu știu să răspund, dar mi-ar plăcea s-o facă cineva.

Alte povestiri din Paris am scris aici, aici, aici și aici.

Din Paris - episodul „Locuri de joacă”

Joaca a fost un element important în excursia noastră. Vreau să lămuresc din capului locului că, deși ne-a trecut prin cap, nu ne-am dus la Disneyland. Pentru că am ajuns la concluzia că, uneori, din dorința de a le oferi totul copiilor noștri, se întâmplă să le oferim prea mult. Iar Disneyland e prea mult, după părerea mea. M-am întrebat pentru o clipă cum cred că m-aș simți eu, ca adult, după o zi petrecută acolo. Și primele cuvinte care mi-au venit în cap au fost obosit, aglomerat, copleșit.
Prin urmare, joacă mai deosebită a fost pentru noi învârtitul în toate carusele care ne-au ieșit în cale, o jumătate de zi petrecută în Jardin du Luxembourg și o zi întreagă în Cité des Sciences et de l'Industrie. Despre aceasta din urmă o să povestesc însă într-un episod separat.
Jardin du Luxembourg este astăzi vedeta. Când le-am propus să mergem într-un parc, entuziasmul a fost mediu. Dar ziua petrecută acolo rămâne una dintre cele mai frumoase.
În primul rând spațiul imens în care Lara s-a putut desfășura a contribuit mult la starea de bine. Apoi, a rămas fascinată de familiile care lansau la apă bărcuțe. Ceva ce trebuie neapărat să încercăm și noi la primăvară.

Aranjamentele florale, scările, statuile, scaunele pentru întins la soare - toate au pus-o în mișcare. Până la locul de joacă... Prima surpriză a fost că a trebuit să plătim intrarea într-un spațiu aparent foarte asemănător cu ce avem și acasă, printre blocuri. 2,5 euro pentru un copil și 1,2 euro pentru un adult, intrarea fiind valabilă toată ziua. Nici acum nu înțeleg exact de ce se plătește accesul. Într-adevăr, spațiul este în stare foarte bună, dar nu cred că ăsta este motivul. Poate pentru că Jardin du Luxembourg e un parc foarte aglomerat, cu lume de toate felurile, și ideea e să fie un spațiu închis, oarecum protejat?
Cert este că locul acesta de joacă mi-a produs o revelație tristă: în București sunt foarte puține spații de joacă adaptate vârstei de 5-6-7 ani, când copiii încă au nevoie de multă mișcare în aer liber, dar leagănele și toboganele sunt deja prea banale pentru ei. Am rămas uimită de îndemânarea cu care Lara s-a dat de nenumărate ori cu tiroliana, având totodată suficientă răbdare să stea la rând de fiecare dată, apoi cum s-a cățărat în vârful unei piramide construite dintr-o încrengătură de sfori sau cum a reușit să-și mențină echilibrul pe un butoi culcat.

 

Ceva oarecum asemănător am văzut la noi doar în preajma celor câteva spații de joacă sub formă de castel - am scris deja despre cel din Parcul Izvor, dar mai sunt și în Parcul Floreasca și în Tineretului - și de tiroliană am auzit și în IOR.
Oricum, bine că a venit frigul și avem timp până la primăvară să mai descoperim, dacă există, locuri adaptate noii etape.

Din Paris - episodul „Pianul”

În apartamentul în care am stat la Paris am avut o pianină. Doamna care ni l-a închiriat este muzician profesionist și ne-a spus că și unii dintre vecini îi sunt colegi de meserie.
Lara a descoperit pianina în chiar prima dimineață. Sânziana nu a întârziat nici ea, desigur... Însă pentru Lara, ceea ce la început a fost doar o joacă, s-a transformat în scurt timp în interes adevărat. Notele le știa deja grație cântecului „Do e o doamnă cam voinică / Re un rege mustăcios... ”. A numărat de câte ori apare nota do pe claviatură. A învățat despre sunete joase (mai greu de suportat de către vecini) și sunete înalte (preferabile pentru exerciții). A încercat efectele pedalelor.
Acestea fiind zise, ne gândim să căutăm profesor. Dar... Cernovodeanu e un nume care mie îmi produce fiori. Ideea de lecții de pian în sine îmi trezește niște amintiri nu în totalitate plăcute. Timpul de joacă e oricum prea scurt. Am auzit păreri cum că pentru a citi partituri trebuie să știi întâi să scrii și să citești litere.
Voi ce știți? Orice fel de experiență e binevenită.

Din Paris - episodul „Turist”

Despre Paris

- Mama, dar unde merg toți oamenii ăștia?
- Nu știu, Lara, fiecare cu treaba lui. De ce mă întrebi?
- Păi sunt așa de mulți...
- Sunt mai mulți oameni ca în București?
- Da.
- Păi vezi, în Paris, în afară de cei care locuiesc aici, vin mulți turiști, așa, ca noi.
- Daaa... Cred că au auzit și ei de Tour Eiffel și vin să-l vadă. Sau poate că au văzut și ei filmul cu pisicile aristocrate și vin la casa lui Madame și a lui Edgar.

Drumurile noastre...

Vicky Lara Bavaria

... sau noi descoperiri pe taramul auto :)

Balerina

la Munchen

Concediu

... e cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat. Și am aflat despre el că e ceva plăcut, pentru care mergi mult cu mașina și pare că nu mai ajungi la el. Dar, odată încheiată călătoria... ce bucurie! Păcat că nu ține tot anul... Amintirile, mai jos:

pregătiri pentru scufundări













dar întâi cu degetele în apă














apoi cu bărcuța mea













și colacul și aripioarele


















plici plici



















cârma nu-i de mine

și mi-e frică de piratul hook

costumul de baie















rochiile de plajă







rochia de frig

și rochia de seară

ca să mă danseze tata bine

pălăria de soare

pe faleză

șezlongul meu

mașina mea

tractorul meu

happy family

happy family plus unu