Genealogie

Lara desenează arborele genealogic al familiei... Cu scorbură și fructe!
- ... străbunicul, străbunica, bunicul, bunica...
- Lara, dar ce este aia din mijlocul desenului?
- Scorbura. Adică sunt eu!
- Și fructele cine sunt?
- A, fructele sunt doar de decor. De fapt, numele sunt de decor...

Operațiunea "biroul"

Am ajutat-o să vândă, la prețuri modice, diverse haine care i-au rămas mici sau jucării pentru care nu mai avea interes, și i-am propus să strângă banii pentru ceva important. Pe lista lucrurilor cedate au fost și câteva diverse obiecte voluminoase din camera ei și așa s-a conturat ideea de a pune ceva în loc.
I-am spus operațiunea "biroul" din momentul în care am ales modelul și scaunul potrivit. A fost foarte implicată și în procesul de montaj și instalare. Apoi, și-a pus foarte tacticoasă tot felul de mărunțișuri în sertarul verde.
Mai are și zile în care n-are chef de teme, însă important pentru noi în toată povestea asta a fost să o susținem să își stabilească, urmărească și atingă un obiectiv. Iar asta pare să ne fi reușit.

Pictura în familie

Sunt aranjate în ordinea vârstelor, care, după cum se vede, nu au nicio legătură cu viziunea artistică.

Teme pentru acasă

Pentru că săptămâna asta Lara a bolit acasă, iar la școală colegii ei aveau în plan să se joace de-a ceasul și calendarul, am făcut și noi un proiect pe temă.
Ceasul are și secundar, ca să fim cât mai exacți.
Cât despre calendar, am avut ocazia să paginez și eu unul și știu că nu e deloc ușor să fii mereu atent la zilele săptămânii pentru fiecare lună din an, iar apoi să găsești o imagine potrivită anotimpului respectiv.

Ce mică-i vacanța mare...

La începutul verii, nu aveam alt gând decât cum o să rezist trei luni singură cu doi copii cu programe diferite, cu nevoi diferite, cu dorințe diferite... și, eventual, în acest timp să nu uit complet de programul, nevoile și dorințele mele. Despre ultima parte n-aș zice că mi-a reușit, însă timpul a trecut cumva, ba chiar destul de repede.
Undeva după primele zile de adaptare, care nu au fost ușoare pentru niciuna dintre noi, mi-am dat seama că nu am mai avut ocazia să stau atât cu Lara cam de pe când avea 1 an... Atunci m-am întors la serviciu full-time, apoi la 2 ani și 10 luni a început grădinița și orele petrecute împreună în timpul săptămânii parcă deveneau din ce în ce mai puține.
Așa că am lăsat grijile deoparte și mi-am propus să ne reapropriem, să încerc să aflu tot ce nu mai știam despre ea, iar pe de altă parte să încerc să o fac să nu o mai vadă pe Sânziana ca pe sora care rămâne mereu acasă cu mama și în lipsa ei îi atacă jucăriile, ci ca pe un partener veritabil de șotii și joacă.

Ce nu mi-a ieșit deloc a fost să găsesc zilnic o soluție pentru a-i ocupa cele 20 de minute în care o lăsam singură cât o culcam pe Sânziana de prânz. Oricât am încercat dinainte să pregătesc o activitate pe care să o poată face în timpul respectiv, cumva, când venea momentul, ceva nu se lega - fie nu avea chef, fie constatam că ne lipsește ceva esențial, fie...
Până la urmă, a ieșit însă și ceva pozitiv din timpul ăsta, pentru că Lara a învățat să-și scoată singură oala de supă din frigider și să-și pună o porție la încălzit, cu tot cu aprins aragazul. În mai multe zile mi-a propus ea să facem împreună ceva de mâncare, în special înghețată, ba chiar la un moment s-a apucat singură de o salată de fructe, care a ieșit delicioasă, chiar dacă toată banana a ajuns tăiată cubulețe sub masă.
Când afară nu a fost prea cald pentru Sânziana, am luat la rând parcurile, am mers cu bicicleta, rolele, trotineta și tricicleta, ba chiar și cu patinele de gheață.
Nu au lipsit vizitele la cai, desigur, unde Lara a progresat mult. Acum, conduce singură calul și, în plus, se apropie fără nicio reținere, îi curăță și îi țesală, îi duce singură la grajd. Și Sânziana a fost foarte fericită vara aceasta la fiecare vizită la Constanța - caii, apa mării, prezența permanentă a unui partener de joacă, toate sunt elemente pe care le-a păstrat în jocurile de toamnă de acasă.
În plus, Lara a fost și în două excursii de câteva zile cu Bubu, în Deltă și în Italia, în care Sânziana i-a dus tare dorul.
Teatru și opera comică pentru copii, circ și primul concert adevărat - The Wall - au fost momentele "culturale" ale vacanței, prilej pentru noi descoperiri și discuții. Iar printre zilele obișnuite, s-au strecurat și ziua de naștere a lui Bogdan și cea a Sânzianei.
Am numărat cu totul vreo 80 de zile împreună toate trei de dimineața până seara și destul de multe dintre ele chiar toți patru. Nu știu dacă pot spune de vreuna dintre ele că a fost ușoară, însă abia aștept săptămâna de vacanță în patru programată pentru octombrie. Și cred că nu sunt singura!

Războiul verii

În ultimul an și ceva am redus tot mai mult ponderea alimentelor procesate pe care le cumpărăm. De când e cald, însă, am avut constant meciuri pe tema înghețatei - mereu prea puțină pentru fete, mereu prea nesănătoasă pentru noi, părinții.
Am rezolvat în sfârșit problema cu niște forme de silicon de la Imaginarium (10 lei un set de 4 bucăți), astfel încât acum putem mânca oricât de des înghețată de casă - iaurt cu fructe, unt de cocos și ceva semințe sau nuci, după cheful din dimineața respectivă. Ba chiar putem și asorta culoarea bățului de la înghețată cu culoarea bluzei :)

Cum (n-)am învățat-o să mintă

A vrut să jucăm un joc de cărți și cel mai simplu care mi-a venit în minte a fost Trombon. I-am explicat regulile, am împărțit cărțile și... mi-am dat seama că nu știe să mintă. Spunea la fiecare carte adevărata valoare și, în plus, nici nu-i trecea prin minte că aș putea s-o păcălesc. Am întrebat-o dacă e sigură că a înțeles rostul jocului și mi-a explicat senină că e mai bine să jucăm cinstit, să nu ne păcălim, că așa merge mai repede și putem juca de mai multe ori... Oare la ce vârstă se învață minciuna?

Geografie

Un cui în plus înfipt în perete și lecția de geografie a început...

Cel mai lung somn

Record absolut la somn: Lara a dormit de la 3 după-amiaza până la doua zi la 8 dimineața, cu scurte întreruperi pentru necesitățile fiziologice. N-am depistat cauza.

Amintiri mari despre lucruri mici

Când Lara era mică, am început să fiu asaltată de poze și filmulețe ale altor părinți cu copiii lor, că deh, intrasem în gașcă, cum ar veni. Multă vreme am avut oroare de ele, pentru că cele mai multe erau realizate fără niciun pic de talent sau pricepere, cu lumină proastă și ochi roșii, dar mai ales trimise de-a valma, cu zecile, fără ca de la o poziție la alta să existe vreo mare diferență.
Mi-am spus că eu nu voi face așa ceva niciodată - nici zecile de poze și nici asaltatul - și am mai băgat și fraza aia cu „Ce, noi când eram mici aveam atâtea? Și uite că am crescut foarte bine și fără!”, că tot e la modă în diferite contexte.
Prin urmare, eu cu Lara nu am aproape niciun film din primul an de viață, iar poze l-am lăsat mai mult pe Bogdan să facă, gândindu-mă că manevrează aparatul mai bine decât mine. Doar că nu el stătea acasă toata ziua cu ea, așa că multe amintiri mărunte sunt numai în capul meu.
Cu Sânziana n-am mai stat pe gânduri, însă, și am recuperat. Am filmat-o în principal cu telefonul, am fotografiat-o mult, cu ce am apucat, și nu-mi pare rău deloc. Mă uit uneori în urmă, nu mai departe de câteva luni, și abia așa îmi amintesc de gesturi care pe atunci îmi umpleau zilele.
Așa că zic: filmați-vă și fotografiați-vă copiii cât de mult puteți. Nu ca să vă asaltați cunoscuții cu realizările de zi cu zi ale celor mici pe mail, Facebook sau mai știu eu ce aplicație electronică. Ci doar ca să vă amintiți mai bine peste timp, chiar împreună cu protagoniștii, ce de lucruri mici și frumoase încap în zilele primilor ani de viață.
Și aș mai spune că am auzit de curând de un studio foto care ține cursuri special concepute pentru părinți. A, și că, acum câțiva ani, am avut ocazia să văd un film în care apar bunici, unchi, mătușe, străbunici duși de multă vreme. Un singur film, în care i-am văzut tineri, așa cum nu îi văzusem niciodată și care mi-a dat o senzație pe care nu o pot pune în cuvinte.

PS: Filmulețul e făcut acum fix trei ani. Habar n-am când a crescut atât.

Jocuri de-o vacanță

Vacanța asta ne-a ținut mai mult prin casă, că am fost bolnavi. Ne-au scos din încurcătură niște jocuri oarecum asemănătoare, cumpărate din același loc: Quoridor, Codul culorilor, Camelot și Winomino. Nu numai că Lara nu pare să se plictisească de ele, dar și noi, cei mari, suntem de neoprit. De altfel, producătorii le recomandă până la 99 de ani :)
Ce e foarte simpatic la cele mai multe dintre jocurile acestea este că se pot juca fie de unul singur, fie în mai mulți, cu diferite niveluri de dificultate.
În magazinul respectiv mai sunt o grămadă de variante în același stil. Le recomandăm călduros pentru copiii de peste trei ani. Singura problemă e bugetul.

Felicitări

- Ce faceți acolo (în dressing)?
- Sânzi aprinde lumina.
- Și tu?
- Eu o felicit.
...
- Păi ce, nu trebuie felicitată că a învățat să aprindă lumina?

Hărnicuța

Zilele trecute, Lara a mai preparat o rețetă din cartea de bucate primită cadou. Un quiche nu tocmai simplu, care a ieșit aproape excelent... :)

 

Dar în afară de entuziasmul acesta dat de cartea cea nouă, ne uimește cu tot felul de alte inițiative gospodărești: după ce am reușit de câteva ori să evit, până la urmă într-o zi tot a reușit să-mi ia acul din mână și să coasă în locul meu, iar astăzi cu greu am convins-o să lase pentru după somn spălatul vaselor de la masa de prânz a întregii familii.

Cine, ce, cât

A venit și la noi Moșu’. Lara s-a trezit prima și cu greu am reușit s-o convigem că nu ea trebuie să cerceteze și ghetele Sânzianei. Cea mai mare parte a cadoului a fost la fel și la una și la cealaltă, în ciuda diferenței de vârstă. Și totuși, Lara a numărat obiectele, să se asigure că ea a primit mai multe. Și totuși, deși cele două mere erau identice, ea l-a vrut (și) pe al Sânzianei.
Mă depășește problema. Și când mă gândesc că mai vine un Moș...

Clătite

Lara a primit cadou o minunată carte de bucate franțuzești pentru copii, care a bucurat toată familia. Pe tata pentru că speră că fata îi va moșteni pasiunea pentru gătit, pe mama pentru rețetele de dulciuri, pe Lara pentru că Bubu i-a citit o grămadă din noua carte, iar pe Sânziana... ei bine, pentru că toți ceilalți erau veseli :)

Astfel că am purces cu mic, cu mare să executăm niște clătite. Mama cu Lara au pregătit compoziția (aluatul a ieșit cam cu cocoloașe, susține tata), Sânziana a dat și ea o mână de ajutor, iar lui tata i-a revenit sarcina prăjirii, îndeaproape secondat de Lara.

Ce a urmat, vedeți mai jos:

- am cernut făina

- cartea de bucate a fost tot timpul la îndemână

- am lucrat la două tigăi și patru mâini

- între două clătite mai era și timp de joacă

- și le-am consumat cu mare plăcere

Lecția de geografie

De ziua Sânzianei, Lara a primit un puzzle cu harta Europei. Am crezut că o să aibă nevoie de câteva după-amieze ca să dea gata cele 100 de piese, dar la capătul unei ore pline de entuziasm Europa era asamblată.
I-am sugerat să înceapă cu marginile, pe care erau desenate steagurile tuturor țărilor de pe hartă și, de fiecare dată când găseam unul, îi spuneam numele și reperam poziția statului respectiv. M-a întrebat care sunt cea mai mică și cea mai mare țară de pe continent, am trecut în revistă vecinii României, am discutat despre Marea Neagră și apoi despre vacanțele noastre în Grecia, pentru care străbatem și Bulgaria.
La puțin timp după ce l-a terminat, a vrut să-l desfacem și s-o luăm de la capăt.
Sursa foto: Noriel

La dublu (I)

Aceasta este o coincidență. Aceasta nu este o coincidență.

La vie en mauve

Ce sărbătorim noi de ziua copilului

De 1 iunie anul acesta am fost departe de calculator, așa că subiectul e un pic întârziat. Și poza e veche. Dar vreau să scriu despre asta de ceva vreme și nu mai aștept încă un an.
N-am conștientizat ziua copilului în primul an cu Lara decât preț de un „La mulți ani!”. În al doilea an a fost însă o sărbătoare în toată regula, pentru că fix de 1 iunie ne-am mutat într-o casă mai mare, în care Lara are camera ei și viața noastră în trei - pe atunci - s-a schimbat total. Și tot atunci, unele lucruri s-au pierdut pe drumul spre noua casă.
„Nu aveţi televizor? Și atunci spre ce e orientată mobila voastră?” m-a întrebat cineva atunci când a aflat că, odată cu mutarea de acum trei ani am lăsat în urmă „cutia neagră”. Mi-a luat câteva clipe să înţeleg - nu mă gândisem niciodată până atunci spre ce sunt orientate cele trei module de canapea din sufragerie, dar răspunsul era evident: unul către celălalt. Iniţial, am fost tentaţi să facem un colţar pe care, aproape oricum te-ai fi aşezat, ai fi avut într-adevăr vedere liberă către un televizor imaginar. Numai că, pe măsură ce am început să primim vizite, ne-am dat seama că trebuie să despărţim colţarul în bucăţi pentru a ajuta discuţiile să curgă liniştit. Să ne putem privi în ochi şi să ne râdem în faţă. Astea au venit însă după ce ne-am mutat, cu timpul. Gândul iniţial atunci când am lăsat televizorul în casa cea veche a fost că Lara are un an şi jumătate şi deja se joacă parcă prea des cu telecomanda. Era o chestiune de timp până când ar fi descoperit că pe unele posturi sunt desene animate non-stop şi ce motiv ai mai putea avea să te joci cu mama şi cu tata, să asculţi o poveste sau să ieşi în parc dacă există desene animate la discreţie?! Aşa că, încet-încet, am renunţat să ne mai uităm la ofertele magazinelor de electronice şi să nu mai fim la curent cu standardele în domeniul diagonalelor.
Primul efect a fost că am început să citim mai mult. Al doilea că ne-am dat seama că o mulţime de discuţii din lumea adulţilor gravitează în jurul reclamelor de la televizor. Desigur că internetul a căpătat o pondere uşor crescută în timpul nostru acasă, dar aici parcă filtrele funcţionează (încă) mai bine. Parcă putem pune stop mai uşor şi controlăm mai bine ce vrem să aflăm şi ce nu.
Timpul a trecut şi absenţa televizorului din casă nu înseamnă că Lara nu ştie desene animate întregi pe dinafară. Priorităţile noastre sunt însă altele. Ne jucăm împreună, citim şi doar dacă e weekend sau vacanţă şi chiar avem o oră liberă ne uităm împreună la un film. Nu-mi mai pot imagina o dimineaţă care să înceapă în faţa televizorului.

3D

Noua pasiune a familiei... În afară de răbdare și îndemânare, aceste puzzle-uri 3D cer să știi să citești literele și cifrele.