Ciupercuța de la Văleni

„Mami, am primit o medalie!”, mi-a spus la telefon, în prima zi din cele patru în care urma să fim departe cu ocazia festivalului internațional de dans de la Vălenii de Munte. A pregătit două dansuri - unul în costum de ciupercuță și unul în rochie de zână.
Am văzut-o la repetiția finală. Era foarte atentă, știa exact ce are de făcut și era deranjată atunci când celelalte fetițe din formație greșeau.
Eu am sentimente amestecate. Ce caută copilul meu la așa un festival? Cum poți să faci o ierarhie cu copii? Ce înțeleg ei din recompensa sub formă de medalie? Dar am încercat să o privesc ca pe o excursie cu bunica, așa cum a fost și în tabără, acum aproape doi ani. Excursie cu palmares: un loc întâi și un loc doi.

Iepurașii de urgență

Nu obișnuim să ne repezim în locuri despre care se spune că oferă distracția gata împachetată, dar în lipsă de alt program am tras o fugă zilele astea până la Fabrica Iepurașilor. Auzisem că sunt niște ateliere frumoase pentru copii - de olărit, de cusut, de instrumente muzicale și alte câteva, o fermă de animale, plus o prezentare a serviciilor de urgență - salvare, pompieri și poliție - cu echipamentele din dotare. Suna cam talmeș-balmeș, dar ne-am aventurat totuși, fără să-i creăm Larei niciun fel de așteptări și sperând să nu fie prea aglomerat.
Realitatea de la fața locului ne-a surprins pozitiv. Prima bilă albă a fost că nu era deloc multă lume, iar multitudinea de activități posibile s-a dovedit a fi doar o diversitate echilibrată de opțiuni pentru diverse gusturi și grupe de vârstă. Am văzut copii foarte antrenați într-o luptă de cavaleri medievali, copii care învățau despre instrumente muzicale, modelau în lut, încondeiau ouă, hrăneau animale sau testau motocicletele și mașinile de poliție.
Deși mie toate atelierele mi s-au părut reușite, Lara a avut prea multă energie pentru a se așeza la vreunul dintre ele și a încerca să facă ce i se propunea. Mult mai încântată a fost de mașinile de salvare, pompieri și gunoi, pe care le-a înconjurat de nenumărate ori, s-a urcat în ele, a pus întrebări, a testat diverse echipamente... A aflat că există un număr scurt, 112, la care poți suna când ai o problemă gravă. Cum să ții minte numărul ăsta? E simplu: ai o gură (1), un nas (1) și doi ochi (2).
Apoi, a văzut cum se stă într-o mașină de salvare - pe scaun sau pe targă, și-a ascultat bătăile inimii în stetoscop și și-a urmărit pulsul pe monitor, a cercetat amănunțit toate sertarele și a recunoscut un flacon de ser fiziologic.
Un pompier i-a arătat cum se îmbracă în echipamentul pentru incendiu într-un minut și jumătate ziua, iar noaptea în două minute și a somat participanții la trafic să tragă „pe stânga”, să-i facă loc că merge „la o problemă”.

Poliția era slab reprezentată la ora la care am fost noi, dar s-a bucurat să stea pe o motocicletă și s-a minunat ce mare e. S-a urcat și în spatele unei mașini de gunoi și a studiat unde se golesc tomberoanele și unde se duce gunoiul.

Animalele din fermă au fost un punct de interes mai degrabă pentru Sânziana. Lara doar s-a conversat puțin cu cocoșii și a studiat iepurii. Abia spre final s-a lăsat convinsă să încerce și un atelier și a ales să încondeieze un ou.

În total, am stat cam trei ore la Fabrică și nu ne-am plictisit deloc. Ba aș zice că dacă n-ar fi așa de departe de noi, ar merita să mai mergem o dată sau de două ori până pe 22 aprilie, când se termină întreaga acțiune. Intrarea e gratuită, dacă vă bate un gând, dar participarea la ateliere costă 2, 3 sau 4 IepuRoni, în funcție de complexitate, un IepuRon echivalând cu 5 lei.

Noutăți îngrămădite

Am rămas în urmă cu noutățile și avem de toate, unele mai mărunte, altele cu bătaie pe termen lung.
Cea mai de efect este că Lara a fost la evaluarea pentru înscrierea la școală și are recomandarea de a merge din toamnă la clasa pregătitoare. Mai rămâne să ne pregătim și noi, părinții, pentru perspectiva de a avea copil de școală... Ei i-a plăcut mult la evaluare, oricum se joacă aproape zilnic de-a școala și mereu are o vârstă imaginară mai mare decât cea reală. Din ce mi-a povestit, singura întrebare la care s-a încurcat - ca orice stângace veritabilă - a fost cea legată de direcții. Atunci când doamnele evaluatoare au rugat-o să-și atingă urechea dreaptă cu mâna stângă, a spus că ea nu știe care e stânga decât atunci când e în mașină și tati e la volan, respectiv în stânga, iar ea în scaunul ei, respectiv în spate, în partea dreaptă.
Mai veche, dar încă în derulare - iarna asta, după germana de la grădiniță, Lara a început a doua limbă străină, respectiv engleza. Și asta pare să-i placă foarte tare, mai ales că învață în ritmul muzicii, doar prin cântece.
Tot la capitolul pasiuni, a cerut din senin și insistent o chitară, pe care, după o vreme, a și primit-o. Așteptăm acum să vedem cât de mult își dorește să și învețe cu adevărat să cânte la ea.
De dată mai recentă, a început să meargă la piscină cu Bogdan. A fost și iarna trecută la niște cursuri pentru copii, dar la un moment dat n-a mai vrut singură în bazin.
Iar de pe la noi de-acasă, vă prezentăm și anul acesta un mini-atelier de mărțișoare, făcute pe criteriul „mai importantă e participarea decât rezultatul”. Eu cu Lara am decupat cartonașele colorate, ea a asortat și a lipit abțibildurile, apoi a perforat și a legat șnururile împreună cu Bogdan. Sânziana a avut și ea o contribuție importantă - a dormit liniștită cât timp noi am meșterit.
Întâmplător sau nu, majoritatea activităților care o atrag în ultima vreme presupun timp dedicat numai ei de către unul dintre părinți. O gelozie care se manifestă mai târziu decât ne așteptam sau pur și simplu o etapă nouă... Rămâne să ne lămurim. Până una alta, și nouă ne face plăcere să ieșim cu ea și să o vedem implicată în activități potrivite vârstei ei, chiar dacă e un efort destul de mare să ne separăm pe grupe de vârstă.

Din Paris - episodul „Pianul”

În apartamentul în care am stat la Paris am avut o pianină. Doamna care ni l-a închiriat este muzician profesionist și ne-a spus că și unii dintre vecini îi sunt colegi de meserie.
Lara a descoperit pianina în chiar prima dimineață. Sânziana nu a întârziat nici ea, desigur... Însă pentru Lara, ceea ce la început a fost doar o joacă, s-a transformat în scurt timp în interes adevărat. Notele le știa deja grație cântecului „Do e o doamnă cam voinică / Re un rege mustăcios... ”. A numărat de câte ori apare nota do pe claviatură. A învățat despre sunete joase (mai greu de suportat de către vecini) și sunete înalte (preferabile pentru exerciții). A încercat efectele pedalelor.
Acestea fiind zise, ne gândim să căutăm profesor. Dar... Cernovodeanu e un nume care mie îmi produce fiori. Ideea de lecții de pian în sine îmi trezește niște amintiri nu în totalitate plăcute. Timpul de joacă e oricum prea scurt. Am auzit păreri cum că pentru a citi partituri trebuie să știi întâi să scrii și să citești litere.
Voi ce știți? Orice fel de experiență e binevenită.

Joaca afară versus lecțiile de pian

Sau de engleză. Sau de tenis. Sau de înot... Eventual, în fiecare zi o altă activitate, astfel încât copilul să nu cumva să aibă timp să se uite pe pereți sau să se plictisească.
Recunosc că mă macină subiectul, mai ales că jucăm și noi deja în hora „lecțiilor”, cu una bucată sâmbătă după-amiază și încă una duminică dimineață, suficient cât să nu ne mai lase prea multă vreme pentru un program relaxat de weekend.
Totuși, cum găsești echilibrul între jocul liber și pregătirea pentru o viață plină de competiții?

Din USA Today:
Playing organized sports with a coach or other adult directing the activity doesn't replace "free" play that's directed by kids.

O porție mare de cultură

O poveste la Operă, o lecție de balet și un spectacol la Ateneu ne-au pus zâmbete pe buze weekendul ăsta.
La Operă n-am fost și eu, dar Lara mi-a povestit cu ochii mari cum Flămânzilă, unul dintre personajele din premiera Harap Alb, avea atârnați la gât cârnați, iar Gerilă a dârdâit tot spectacolul.
Lecția de balet ne-a adus aproape de suflet fluturași, ghiocei și lebede, toate mișcările fiind asociate cu o noțiune care să aibă sens pentru o fetiță de 4 ani. Deși la început a fost destul de retrasă (a fost prima lecție de balet și, chiar dacă ea singură și-a dorit să vină aici, ora era destul de matinală), în câteva minute Lara s-a dezmorțit și a început să facă și ea mișcările, cu destulă grație, aș zice eu, cu un ochi subiectiv.
Un pic obosiți, am ajuns apoi la o altă lecție, despre Instrumentele de percuție, la Ateneu. Un spectacol minunat din seria Clasic e fantastic (despre care am mai scris aici), menit să le vorbească copiilor nu doar despre sunetele magice scoase de această grupă largă de instrumente, ci și despre ritm și genuri muzicale, o adevărată excursie în istoria și geografia muzicii. În ultima parte a spectacolului, scena Ateneului a vibrat de energia zecilor de copii, chemați din sală, care au dansat pe ritmuri de swing, cha-cha și rock’n’roll, amestecându-se printre instrumente.
Nu ne-au plăcut însă „momentele sponsorului”, când dirijorul Horia Andreescu, care altfel a fost extraordinar în dialogul pe care l-a purtat permanent cu copiii din sală, a recompensat răspunsurile corecte cu cutii de bomboane de ciocolată. Probabil că cineva a impus aceste recompense, le-am înțeles din perspectiva unui adult, dar cred că acel adult care a gândit astfel aceste momente nu este și părinte. Cred că un obiect cu semnificație pentru zona muzicală și cu mențiunea sponsorului ar fi fost mult mai nimerit.
În ansamblu, însă, weekendul nostru a fost plin de lucruri noi, pe care le-am învățat cu bucurie. Nu avem imagini de la niciunul dintre cele trei evenimente, pentru că am preferat să ne concentrăm pe zâmbit :)

PS: Ne-ar fi plăcut să ajungem și la NexT Kids, dar ar fi fost prea mult. Anul viitor încercăm să nu-l mai ratăm. Are cineva povești de acolo? Oricum, vestea bună e că sunt tot mai multe spectacole de dus copiii cu folos.

Cursuri cu bomboane

Cu mare bucurie și entuziasm am constatat că Lara a ajuns la vârsta la care poate începe să meargă la diverse cursuri pentru copii. Oferta e bogată, n-ai cum să faci o selecție temeinică decât dacă ai o armată de prieteni cu copii ceva mai mari care să le fi testat înainte. Și cum nu e cazul, Lara fiind testerul în gașca noastră, am pornit la drum fără așteptări, doar ca să încercăm. A fost întâi înotul, iar mai nou a început pictura. Toate bune și frumoase la ambele (admirați prima pictură sub îndrumare – cele de la grădiniță sunt la liber 100%), mai puțin la finalul fiecărei ore de curs, când copiii primesc bomboane!!! Nu, nu m-a întrebat nimeni la înscriere dacă sunt de acord cu așa ceva. Nu mai zic că poate, din diverse motive (boală, tratament etc.), copilul n-ar avea voie. Lara nu e învățată nici cu bomboanele și, nici cu ideea de recompensă materială. Și nici nu vrem să se învețe. Așa că ce să facem? Să renunțăm la cursuri? Mă gândesc ca de acum încolo, la înscriere, să fac o întrebare eliminatorie.