Curățenia la 7 ani

Vine de la ea din cameră murdară tare. O întreb ce a făcut. Cică, din greșeală, a scris cu carioca pe jos. Apoi, a dat cu mâna cu salivă să se curețe. La sfârșit, a șters cu tricoul. Simplu și eficient!

Ce își doresc femeile (la 6 ani)

În fiecare an, când se apropie 15 noiembrie și, curând după, Crăciunul, fac flic-flacuri să aflu care ar fi cadoul potrivit pentru Lara. Pentru că e foarte zgârcită cu detaliile despre lucrurile pe care și le-ar dori, dar în același timp foarte greu de mulțumit (oare pe cine o semăna? :D). De fapt, de bucurat, că de mulțumit se mulțumește cu puține lucruri dacă toată lumea e veselă și acasă în jurul ei.
N-a avut niciodată porniri din acelea cum aud pe la alți copii să strige prin magazine că nu pleacă acasă fără cine știe ce joc și spune atât de rar și din senin că ceva îi place.
Anul acesta, însă, acum câteva săptămâni, m-a oprit in fața unui magazin cu baloane și a cerut. A cerut „cel mai mare balon din lume”. Am fost pe punctul de a ceda, tocmai pentru că cere atât de rar, însă când am auzit prețul balonului uriaș am făcut stânga împreujur și m-am lansat în explicații legate de inutilitatea obiectului și de lungimea listei cu potențiale alte lucruri interesante care ar putea fi achiziționate cu aceeași sumă. Dar ea nu s-a lăsat și m-a întrebat dacă măcar de ziua ei aș fi de acord cu balonul... A rămas că mai vedem.
După o vreme, am fost să cumpărăm echipament de călărit și i-am explicat că acesta este cadoul nostru de ziua ei. „Dar mama mi-a spus că îmi ia balon...” s-a auzit dintre buzele cu colțurile deja atârnând.
Ce mai îmi rămânea de făcut deci pe 14 noiembrie, cu o zi înainte ca Lara să împlinească 6 ani? O vârstă la care, ne gândeam noi, vine vreme cadourilor mai serioase... Desigur, am străbătut orașul în lung și-n lat în căutarea „celui mai mare balon din lume”.
Și cum, la așa o fiică, nici mama nu e prea ușor de mulțumit, n-am reușit să-mi îndeplinesc misiunea de la primul magazin. Nu-i vorbă, aveau balonul, dar magazinul era în buricul târgului, pe bulevard aglomerat, iar mașina parcată la vreo 10-15 minute distanță. M-am imaginat pentru o clipă luptându-mă să traversez pe trecerea de pietoni de la Piața Romană cu balonul de peste un metru înălțime și jumătate de metru lățime...
Până la urmă, am găsit un depozit unde puteam trage mașina la scară și ascunde balonul înăuntru fără să mă lupt cu o mare de oameni. Seara, după ce a adormit, i l-am adus în cameră și l-am fixat astfel încât să-l vadă imediat cum deschide ochii. Ne-am întrebat dacă nu cumva se va speria de el. „Doar oare e suficient de mare?”, mă trezesc spunând. Și atunci am început să râdem isteric, doi părinți obosiți, dar fericiți.

Desigur, efectul a fost maxim. Balonul, în formă de castel, s-a asortat perfect la rochia de prințesă, „cusută cu fir de aur” și „cu steluțe de mâneci” și la „pantofii din aur” pe care i-a primit. Deloc pe gustul nostru toată povestea, dar parcă mai contează?
Lara, în schimb, s-a costumat și a luat balonul l-a dans. I-a compus și un cântec:

Iubitul meu
Tu ești înalt
Eu sunt scundă
Tu ești până la tavan
Eu sunt până la podea
Iubitul meu
Ești frumos
Iar eu te voi iubi mereu
În felul meu
Haide să ne luăm la revedere (trebuia să plece la școală)
Iubitule, vino cu mine
Iubitule, dansează cu mine
Și nu uita că eu te iubesc...

Timpul trecea, școala aștepta... iar ea continua... „Tati, stai să-i strâng coada. Gata, am terminat cu iubitul!”.
Așa că, brusc, văzând-o și auzind-o, ne-am dat seama că baloanele mari sunt totuși genul nostru. Atât timp cât sunt rețeta fericirii pentru fetițele de 6 ani... La mulți ani, Lara!

În parc

1 Mai, 30 de grade. Eu n-am zis nimic. Ea a întrebat:

- Mama, de ce doar eu cu Sânziana suntem în pantaloni scurți?

Iepurele și testoasa

Dialog la ora 8 dimineața, în febra pregătirilor de grădiniță:
- Lara, te întreb a treia oară: vrei bluza albă sau pe cea albastră?
- Stai să-mi termin gândul...

Mă pun pe citit o carte despre temperamente și relațiile dintre ele.

Haine, multe haine

- Mama, să știi că de azi înainte o să port și fuste și rochii și pantaloni și colanți.

Asta mi-a spus Lara azi-dimineață și, pentru cine știe ce lupte duc cu ea de mai bine de doi ani, nu trebuie să spun mai multe.
Pentru ceilalți: nu știu ce-am făcut azi în mod special ca să merit replica asta, dar trebuie să știți că o iau ca pe o mare victorie. Atât de mare că mă gândesc să fac un drum până la Ikea să mai cumpăr un dulap la ea în cameră pentru noile colecții! Mai ales că de curând am început să-i dau Sânzianei din hainele aflate încă în circuit la Lara.

N.B. Consider că, pe termen lung, cheia succesului a fost regula „Alege-ți două zile pe săptămână în care, orice ar fi, te îmbraci în fustă și rochie”. A fost un fel de picătură care, încet-încet, a măcinat muntele de încăpățânare.

La dublu (I)

Aceasta este o coincidență. Aceasta nu este o coincidență.

La cumpărături

Unul dintre jocurile preferate ale Larei din ultimele două-trei luni este de-a cumpărăturile. Se poate juca în doi până la patru jucători, fiecare dintre aceștia având o listă de produse și un cărucior. Câștigă cine umple primul căruciorul cu produsele de pe listă.
Pentru că nu încurajăm neapărat consumerismul, am insistat în special pe învățarea în limba engleză a denumirilor produselor respective și am încercat să găsim o motivație pentru care le cumpărăm. Majoritatea sunt alimente, dar sunt și câteva cosmetice, jucării și chiar și o revistă. Lucruri pe care în general le treci pe listă atunci când mergi la cumpărături.
După atâta antrenament, ne-am gândit să încercăm să aplicăm și în realitate câte ceva din ce am învățat. Aveam în cap de mai demult o ieșire cu Lara la cumpărături de haine, în care să se desfășoare cât de cât liber (în limitele unui buget suportabil). Obiectivul era să găsim o soluție pentru a face să dispară numeroasele certuri pe care le avem dimineața la alegerea hainelor de grădiniță. Am ales magazinul, am încercat să ne gândim dinainte cam ce ne-ar trebui și am purces la drum, că tot vremea nu ne invita în parc.
La început a fost copleșită, nu părea să o atragă nimic în mod deosebit. Am început să-i arătăm și eu și Bubu diverse hăinuțe, să o întrebăm dacă îi plac. A triat o parte din ele și am stabilit că le punem în cărucior pentru cabina de probă. Apoi, dintr-o dată, s-a desprins de lângă noi și ne-a adus o fustă, spunându-ne încântată că e cea mai frumoasă fustă pe care a văzut-o vreodată. După ce am mai adăugat câteva lucruri în coș, ne-am dus să le probeze. Iar în cabină a făcut singură o nouă selecție - deși îi erau toate bune, unele haine pur și simplu nu au trecut proba. Bilanțul include două hanorace și două pulovere (dar tot în stil hanorac), pantaloni scurți, pantaloni trei sferturi, un sarafan, tricouri cu pisici și elefanți, o bluză cu Tinkerbell și una cu steluțe, FUSTA în carouri, o rochie cu stele, niște colanți cu fustă atașată, un colier cu inimioare și o bentiță.
Par multe, știu, dar am vrut să o testăm - la gusturi, la limite. Am învățat (sper) că trebuie să căutăm măsura potrivită și că, uneori, trebuie să renunțăm la ceva ce ne place pentru că nu ni se potrivește. Bugetul a fost depășit de două ori... dar vom suporta consecințele: în perioada următoare vom limita achizițiile de diverse alte lucruri dorite, amintind de fiecare dată de hainele pe care le-am cumpărat pentru că și le-a dorit.
Odată ajunși acasă, am tăiat etichete și am pus toate lucrurile la spălat - un nou test de răbdare, desigur. A întrebat cum se cheamă magazinul în care am fost și apoi i-am silabisit numele de pe pungă. I-am amintit că mai are și alte haine de acolo și a concluzionat că-i place. Dacă mai vrea să meargă acolo în curând... asta e o altă poveste :)

Micile bucurii ale vieții (III)

Cochetării...

... și la nunți

cum ziceam, îmi plac petrecerile!
și din când în când mai mergem și la câte o cununie

Prezentăm țol festiv

Cu mama...

... și cu tata...

la prima nuntă dintr-o serie de două :)
Suficient pentru primul an de viață, nu?!
Oricum, m-am distrat din plin, iar pe ringul de dans am fost vedetă (dar, despre asta, într-un episod viitor).