Puțin mai prieteni cu Pământul

Am stins luminile aseară pentru că avem un copil suficient de mare cât să înțeleagă ce, cum și de ce și un altul suficient de mic cât să nu încerce să înțeleagă cum vine treaba cu lumânările. Probabil că la anul o să sărim peste eveniment sau o să facem ca anul trecut, când am marcat în deplasare, într-un spațiu în care puzderia de lumânări aprinse era relativ ușor de controlat. A fost chiar amuzant să ne ținem de programul standard de sâmbătă seară - cântarul oficial și baia Sânzianei - în semiîntunericul tremurat. Însă a fost și dezarmant, pentru că am tras cu ochiul la vecini și păream o gaură neagră. Blocurile aveau toate geamuri luminate, nu mai vorbesc de mall-ul de peste drum, iar în clădirea de birouri de lângă acesta părea să se lucreze cu o frenezie nefirească pentru o seară de sâmbătă.
Din păcate, însă, m-am cam obișnuit cu sentimentul. Dintr-un total de 44 de cutii poștale de pe scara noastră, a noastră are o singură surată cu bulină verde pe care scrie „Eu colectez selectiv deșeurile”. Zilele trecute am observat că cineva a avut ceva cu bulina noastră și a încercat s-o dea jos. Mai mult, când ieșim din bloc încărcați de sacoșe și bidoane pentru tomberoane primim priviri suspicioase și pe alocuri acuzatoare: ia uite, pun copilul să care o sticlă goală de 2 litri! Dezarmarea continuă însă cu faptul că, din câte știu, operațiunea se oprește la colectat. Partea cu prelucratul... se pierde undeva pe drum. (Sperăm că ne contraziceți dacă știți altfel.) Plus că, în timp ce încă îți îndrepți spatele după ce ai susținut copilul să depună educativ bidonul în tomberon, parcă îți găsești cu greu cuvintele pentru a-i explica de ce la colțul blocului e un morman de moloz asezonat cu diverse resturi menajere.
E greu să continui să înoți împotriva curentului și când știi că în Germania coșurile de gunoi din bucătăriile casnice au cinci compartimente, iar gunoierii vin să ridice conținutul acestora pe zile. Sau că în Japonia nu sunt coșuri de gunoi pe stradă pentru că în felul acesta se încurajează colectarea selectivă totală, la tine acasă (nu știu dacă în toată țara e așa, dar eu, prin zonele în care am fost, n-am reușit să scap de cotoare de măr sau diverse ambalaje de mâncare), și totuși nimeni nu aruncă nimic pe jos. Sau că în Canada (asta e doar din auzite) există un sistem de colectare a scutecelor de unică folosință... folosite.
E foarte greu și atunci când ieși în parc cu copiii și vezi că lumea „scapă” de toate din buzunare. Și mănâncă semințe și aruncă mucuri de țigară acolo unde copiii se joacă. Iar suporturile pentru punguțe destinate resturilor lăsate de căței, instalate deja de ceva timp, sunt veșnic goale.
Perseverăm totuși, cu gândul la viitor.