Ah, gunoiul nostru

De obicei, mă feresc să scriu aici sau la Sânziana despre lucruri care nu au legătură cu copiii. Dar... pentru că încă n-am întâlnit copil care să nu fie fascinat de mașinile de gunoi și de gunoieri (nici Lara nu face excepție) și pentru că acum câteva zile am stat cu Sânziana în mașină, urlând de foame, minute bune în spatele unei mașini de gunoi care bloca o stradă întreagă la o oră cu trafic intens... scriu.
În '94 am stat cam o lună la Paris, într-un cartier oarecare, într-un bloc obișnuit de locuințe. Cum ar veni, am trecut de experiența turistică și am ajuns să observ și lucruri din bucătăria orașului. Nu pot să nu-mi amintesc uimirea cu care am remarcat atunci cum stăpânii de câini erau toți dotați cu lopățele și pungi și strângeau fără să le spună nimeni ce rămânea în urmă lor sau că la baza tuturor copăceilor plantați pe trotuare existau niște grilaje care împiedicau scurgerea pământului, atunci când ploua, sau ridicarea prafului, atunci când bătea vântul. Dar uimirea mea a fost maximă atunci când, într-o noapte, m-am trezit din cauza unui zgomot despre care am aflat ulterior că provenea de la mașina de gunoi. Pentru că da, la Paris, în 1994, gunoiul se ridica noaptea. M-am mai trezit și a doua oară în nopțile următoare, însă apoi am început să asimilez zgomotul respectiv cu unul obișnuit și l-am ignorat.
Am devenit chiar ținta bancurilor în familie cu uimirea asta a mea legată de ora ciudată la care se ridica gunoiul la Paris, însă toată lumea a fost totuși de acord că micul detaliu simplifica mult lucrurile. (Pe aleea din spatele blocului în care stăteam - în București - la acea dată, se claxona intens în unele dimineți, în jurul orei 8.30, când șoferii grăbiți să ajungă la serviciu făceau coadă în spatele unei mașini de gunoi, iar vara... ei bine, vara, închideam geamurile din cauza mirosului care devenea insuportabil atunci când gunoierii răscoleau pubelele.)
De ce scriu toate acestea astăzi? Pentru că am auzit la radio o știre cum că serviciul de salubritate din Paris va înlocui mașinile de gunoi cu unele mai mici, mai puțin poluante și mai silențioase.
Și cele care circulă acum prin București aparțin unei generații mai noi decât cele din '94. Doar că încurcă la fel de mult circulația. Iar prea mulți copii sunt fascinați de ele. Dacă ar lucra noaptea, poate că mai puțini micuți s-ar visa, când vor fi mari, gunoieri.

PS1: Replica „Ce vrei cucoană, nu trebe să ne facem și noi treaba?!” chiar nu mă încălzește cu nimic. Serviciul de salubritate trebuie să fie un bun necesar, nu un rău necesar.

PS2: Am văzut de curând o domnișoară foarte aranjată care muta niște pubele pline ochi. Cine le pregătise pentru gunoieri îi blocase accesul la mașina de fițe din dotare, dar parcată corect pe ceea pe părea să fie un loc plătit. La cât de nervoasă era, nu cred că i se întâmpla pentru prima dată.