Dar toate astea până când am aflat de Françoise Dolto. Am citit pe nerăsuflate acum vreo două luni două cărți de-ale ei și apoi am vrut să mai citesc și altele. Din păcate, am înțeles că în România nu sunt traduse ca atare, ci sunt adaptate și compilate. Pe mine m-ar fi atras mai mult variantele pe care le-am văzut în franceză pe site-ul psihanalistei.
De ce mi-a plăcut așa de mult doamna Dolto? Pentru că este prima autoare cu care mă întâlnesc și care nu dă sfaturi despre cum să-ți faci mai ușoară viața de părinte, ci despre cum să-i faci viața mai ușoară copilului tău, când va fi adult.
Dolto este foarte aplicată - cărțile abundă în studii de caz. Psihanalista dialoghează într-un fel aparte cu copiii, ajunge la ei așa cum nimeni din lumea lor nu reușise până atunci și, uneori, rezolvă o problemă aparent gravă printr-un schimb scurt de replici.
Am aflat din cărțile ei de ce „murdărirea este bună” și care este rolul jocului la nisip. Un alt exemplu care mi-a rămas în cap este să nu-i spui niciodată unui copil „uită-te la mine când vorbesc cu tine”. De câte ori n-ați auzit în parc sau pe stradă o mamă sau o bunică țipând astfel la un copil? Iar acesta o ignoră parcă mai abitir. Evident, adultul se enervează și mai tare, copilul rămâne la fel de nepăsător și de aici o întreagă ceartă. În schimb, spune Dolto, copilul va fi mult mai atent la ce i se spune dacă în același timp are mâine ocupate. Sfatul ei surprinde, în carte, chiar și o educatoare, uimită că nu li s-a predat așa ceva la școală.
(Foto: www.edituratrei.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu