Ce sărbătorim noi de ziua copilului

De 1 iunie anul acesta am fost departe de calculator, așa că subiectul e un pic întârziat. Și poza e veche. Dar vreau să scriu despre asta de ceva vreme și nu mai aștept încă un an.
N-am conștientizat ziua copilului în primul an cu Lara decât preț de un „La mulți ani!”. În al doilea an a fost însă o sărbătoare în toată regula, pentru că fix de 1 iunie ne-am mutat într-o casă mai mare, în care Lara are camera ei și viața noastră în trei - pe atunci - s-a schimbat total. Și tot atunci, unele lucruri s-au pierdut pe drumul spre noua casă.
„Nu aveţi televizor? Și atunci spre ce e orientată mobila voastră?” m-a întrebat cineva atunci când a aflat că, odată cu mutarea de acum trei ani am lăsat în urmă „cutia neagră”. Mi-a luat câteva clipe să înţeleg - nu mă gândisem niciodată până atunci spre ce sunt orientate cele trei module de canapea din sufragerie, dar răspunsul era evident: unul către celălalt. Iniţial, am fost tentaţi să facem un colţar pe care, aproape oricum te-ai fi aşezat, ai fi avut într-adevăr vedere liberă către un televizor imaginar. Numai că, pe măsură ce am început să primim vizite, ne-am dat seama că trebuie să despărţim colţarul în bucăţi pentru a ajuta discuţiile să curgă liniştit. Să ne putem privi în ochi şi să ne râdem în faţă. Astea au venit însă după ce ne-am mutat, cu timpul. Gândul iniţial atunci când am lăsat televizorul în casa cea veche a fost că Lara are un an şi jumătate şi deja se joacă parcă prea des cu telecomanda. Era o chestiune de timp până când ar fi descoperit că pe unele posturi sunt desene animate non-stop şi ce motiv ai mai putea avea să te joci cu mama şi cu tata, să asculţi o poveste sau să ieşi în parc dacă există desene animate la discreţie?! Aşa că, încet-încet, am renunţat să ne mai uităm la ofertele magazinelor de electronice şi să nu mai fim la curent cu standardele în domeniul diagonalelor.
Primul efect a fost că am început să citim mai mult. Al doilea că ne-am dat seama că o mulţime de discuţii din lumea adulţilor gravitează în jurul reclamelor de la televizor. Desigur că internetul a căpătat o pondere uşor crescută în timpul nostru acasă, dar aici parcă filtrele funcţionează (încă) mai bine. Parcă putem pune stop mai uşor şi controlăm mai bine ce vrem să aflăm şi ce nu.
Timpul a trecut şi absenţa televizorului din casă nu înseamnă că Lara nu ştie desene animate întregi pe dinafară. Priorităţile noastre sunt însă altele. Ne jucăm împreună, citim şi doar dacă e weekend sau vacanţă şi chiar avem o oră liberă ne uităm împreună la un film. Nu-mi mai pot imagina o dimineaţă care să înceapă în faţa televizorului.