De fapt, îmi dau seama că nu a fost chiar primul concert... Cred că nu avea 3 ani când am încercat un Franz Ferdinand la Romexpo, dar era clar că nu înțelege ce se întâmplă și, deși nu ne-am apropiat de scenă, s-a plâns de nivelul zgomotului.
The Wall - Roger Waters - a fost însă primul eveniment asumat pe de-a întregul. A știut că e cadoul nostru pentru ziua lui tati și că vom merge toți trei. În luna dinainte, i-am atras atenția de fiecare dată când la radio se difuzau piese cântate de Pink Floyd și, i-am povestit cât ne-am priceput, care e sensul versurilor.
Cu o zi sau două înainte de concert, am fost în zonă și a văzut cum se montează scena și tribunele. I-am explicat ce rol are fiecare element din spectacol. Entuziasmată, a făcut acest desen, în care și l-a imaginat pe Roger "Ape" pe scenă, publicul în tribune și pe pajiștea din fața Palatului Parlamentului și mașinile de salvare, poliție și pompieri, care supraveghează evenimentul, pregătite să intervină în caz de incidente:
A venit și ziua evenimentului. Deși ne înțeleseserăm să doarmă la prânz, ca să reziste cu brio până la final, de atâta încântare nu a reușit să adoarmă. Am plecat destul de târziu de acasă și, pe drum, am luat la rând toate farmaciile ca să găsim niște dopuri de urechi care să mai atenueze nivelul zgomotului.
Îi povestisem dinainte că vom merge mult pe jos, că vom sta apoi și mai mult în picioare, că va fi înconjurată de mulți oameni, majoritatea de aproape două ori mai înalți ca ea. I-am spus ca unii vor cânta, alții vor dansa sau își vor manifesta entuziasmul în diverse moduri neobișnuite. Am crezut că e pregătită pentru ce avea să urmeze...
La locul faptei... A început să se plângă de oboseală la foarte puțin timp după ce am ajuns. Și-a pierdut răbdarea încă dinainte să înceapă muzica, deși am ajuns pe ultima sută de metri. Oamenii mulți și zgomotoși din jur au speriat-o. Când, în fine, s-au auzit primele acorduri, imediat s-a plâns că nu vede bine ce se întâmplă pe scenă. A vrut să-i explicăm, din nou, toate versurile cântecelor. Și imaginile proiectate - cruci, svastica, simboluri ale consumerismului, zgomote de împușcături, liste de nume... Dar zidul, ce e cu zidul? De ce îl construiesc ca după aia să îl dărâme? Când îl dărâmă? Acum? Și cum o să fie după aia? Dar cum era înainte?
Până la jumătatea spectacolului, deja plângea de oboseală și foame. Și voia acasă. Noi... nu ne distram. Și ne întrebam, desigur, de ce am crezut că 6 ani și 9 luni e o vârstă potrivită pentru un concert nu foarte simplu.
Am hotărât să schimbăm locul, să ne retragem mai mult, să îi dăm mai mult spațiu să se miște în voie. Apoi, a vrut în brațe, unde a rămas, cu mare greutate, până la final. Am plecat privind peste umăr ultimele momente din spectacol și abia am ținut-o trează pe drumul spre casă.
Cu toate astea, recunoaște și acum melodiile din concert. A reținut, bineînțeles, ideea cu profesorul și elevii și școala... Să-i mai lase dom'le să se joace, că n-au chef să scrie.
Dacă o întrebi, i-a plăcut. Și ar mai vrea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu