Ce păzesc paznicii?

De când au fost renovate părculețele de copii din cartier, au apărut în zonă și niște personaje noi în viața doamnelor de toate vârstele și ocupațiile care plimbă copii - paznicii. Nicio clipă n-am înțeles ce anume păzesc ei, ce altceva au de făcut în afară de a ține companie doamnelor, a citi presa și a mânca semințe. Am rezistat cu brio celor câteva încercări de socializare din partea lor, ba chiar m-am făcut că nu văd afișele cu domnișoare cu care cei mai mulți dintre ei și-au tapetat pe interior cuștile alea care îi apără de ploaie. M-am amuzat când am remarcat un astfel de paznic făcându-i curte unei bătrâne în schimbul unei sticle de apă de la robinetul ei din bucătărie (bătrâna locuia la parterul blocului de lângă părculețul obiectiv strategic de apărat). Apoi am meditat puțin pe tema condițiilor vitrege în care lucrează. În fine, după atâtea tatonări, inevitabilul s-a produs: am simțit nevoia să intru în vorbă cu unul dintre ei. Este dintre cei care păzesc cel mai cel părculeț din cartier - așa-zisul Ho și Min - și mă gândeam că dacă e la post într-un loc mai răsărit și el ar fi cumva un fel de super-paznic. Dialogul l-am purtat anul trecut, când am observat că un felinar din parc, aflat foarte aproape de un tobogan pe lângă care aleargă în toate direcțiile o grămadă de copii, are un clopot de sticlă înclinat ca și cum ar sta să cadă. Imediat cum l-am observat m-am dus întinsă la paznic să-i atrag atenția. M-a liniștit rapid: „Nu e treaba noastră, ci a celor de la compania de electricitate”. Degeaba am încercat să-i explic că felinarul e în parc și el păzește parcul. Mi-a replicat răstit că nu se ocupă de așa ceva. Am spus anul trecut, da? Poza e de duminica asta. Acum sunt două clopote înclinate și nici becurile nu se mai aprind.